Comunicat de presă - octombrie 21, 2011
Lunar, primim zeci de sesizări din partea cetățenilor care ne semnalează diferite probleme locale de mediu, asupra cărora intervenim.
În luna mai a acestui an, echipa Greenpeace România a primit o sesizare din partea locuitorilor din comuna Roșu, județul Ilfov, prin care era semnalată depozitarea deșeurilor pe marginea lacului Morii.
Echipa Greenpeace a sesizat Garda de Mediu Ilfov și Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-Bucureşti (SGA) solicitând efectuarea unui control în teren.
SGA Ilfov ne-a comunicat că în urma sesizării, s-a efectuat un control pe teren, iar la acea dată au fost impuse proprietarului igienizarea permanentă a lacului.
Noutăți:
În această toamnă, în cursul lunii octombrie, echipa Greenpeace a verificat starea actuală a situației. Astfel, potrivit Gărzii de Mediu Ilfov s-a efectuat un control pe teren împreună cu reprezentantul administraţiei publice locale, s-a constatat o stare recentă de igienizare și s-a impus Consiliului Local Chiajna, ca măsură permanentă, să urmărească starea de salubrizare în zona respectivă.
Datorită ție ne putem implica și în problemele locale de mediu! Donează 1 euro !