Nastya, din Belarus, avea doar trei ani când a fost diagnosticată cu cancer la uter și plămâni. Potrivit medicilor locali, regiunea a înregistrat o creștere uriașă a numărului de cazuri de cancer în rândul copiilor de la dezastrul de la Cernobîl.
Greenpeace a luptat dintotdeauna - şi va continua să lupte -în mod hotărât împotriva puterii nucleare deoarece reprezintă un risc inacceptabil pentru mediu şi omenire. Singura soluţie este împiedicarea expansiunii tuturor formelor de putere nucleară şi închiderea centralelor existente.
Avem nevoie de un sistem energetic care să poată combate schimbările climatice, bazatpe energie regenerabilă şi eficienţă energetică.
Ȋn ciuda a ceea ce ne spune industria nucleară, construirea unui număr suficient de centrale nucleare pentru a reduce semnificativ gazele cu efect de seră va costa mii de miliarde de dolari, va crea zeci de tone de deşeuri radioactive extrem de letale, va contribui la proliferarea materialelor armelor nucleare şi va rezulta într-un accident de dimensiunea celui de la Cernobîl o dată la fiecare decadă. Poate cel mai important este faptul ca va irosi resursele necesare implementării unor soluţii semnificative pentru schimbările climatice.
Lucrurile progresează lent în direcţia potrivită. Ȋn noiembrie 2000, cu ocazia conferinţei ONU de la Haga pe tema schimbărilor climatice, lumea a recunoscut energia nucleară ca murdară, periculoasă şi inutilă prin refuzul de a-i acorda acceptarea gazelor cu efect de seră. Puterea nucleară a primit o nouă lovitură când o conferinţă ONU asupra dezvoltarii durabile a refuzat să califice energia nucleară ca tehnologie durabilă în aprilie 2001.
Riscurile ce însoţesc energia nucleară sunt reale, inerente şi de durată.
Siguranţa: Nici un reactor din lume nu este sigur în mod firesc. Toate reactoarele operaţionale prezintă puncte slabe ale siguranţei lor ce nu pot fi eliminate prin îmbunătăţirea acesteia. Combustibilul puternic radioactiv necesită răcire constantă. Dacă acest lucru nu este asigurat, poate duce la emisii catastrofale de radioactivitate. Acestea sunt, de asemenea, foarte vulnerabile la acte deliberate de sabotaj, inclusiv atacuri teroriste.
Deşeurile: Din momentul în care uraniul este extras, se produc deşeuri nucleare la scară înaltă. Nu există nicio metodă sigură sau lipsită de riscuri pentru a stoca deşeurile nucleare. Nicio ţară din lume nu are soluţii viabile pentru deşeurile de nivel înalt care rămân radioactive pentru sute de mii de ani. Ȋn prezent, soluţia cea mai puţin dăunătoare este ca deşeurile să fie depozitate sub pământ, în buncăre uscate la locul de origine, dar şi această opţiune prezintă provocări şi ameninţări majore.
Proliferarea armelor: Deţinerea armelor nucleare de către Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China a încurajat proliferarea tehnologiei şi a materialelor nucleare. Orice stat care posedă capacităţi nucleare, are şi mijloacele prin care poate obţine materialul nuclear necesar pentru crearea armelor nucleare. Ȋn fond, acest lucru înseamnă că 44 de state cu putere nucleară pot deveni 44 de state cu arme nucleare. Multe naţiuni care dezvoltă programe de energie nucleară comercială şi-au început cercetarea având în vedere două obiective – generarea de electricitate şi opţiunea de a crea arme nucleare. De asemenea, programele nucleare bazate pe reprocesarea plutoniului din combustibil consumat a crescut în mod dramatic riscul proliferării în sensul creării de mai mult plutoniu, ceea ce înseamnă mai multe deşeuri nucleare şi deci, mai mult material disponibil pentru crearea de bombe.
Planeta are nevoie urgent de un nou model energetic care să ne îndepărteze de urmările unor schimbări climatice periculoase. Soluţiile pentru a-l obţine sunt cunoscute şi se definesc printr-o respingere absolută a energiei nucleare.