Element de poveste - decembrie 21, 2011
Reactorul 2 de la Cernavodă a fost oprit în mod controlat în dimineața zilei de 19 decembrie, pentru efectuarea de reparații.
Societatea Naţională Nuclearelectrica SA a oprit luni, începând cu ora 9.30, în mod controlat, Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă, informează compania, citată de Agerpres.
Reactorul Unităţii 2 a fost oprit pentru repararea unei scăpări de apă demineralizată care nu permite funcţionarea, în continuare, în condiţii optime, a unităţii.
Toate sistemele cu funcţie de securitate nucleară ale centralei funcţionează conform proiectului, iar personalul a respectat întocmai procedurile specifice pentru astfel de situaţii.
Repornirea unităţii şi sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional vor avea loc dupa finalizarea reparaţiilor şi respectiv după efectuarea testelor care se impun în astfel de situaţii, în conformitate cu procedurile centralei.
Unitatea 2 a fost repusă în funcțiune pe 21 decembrie 2011.
Guvernul român susține extinderea programului nuclear în România, însă fără consultarea și informarea populației.
Iată lista posibilelor locații pentru amplasarea unei noi centrale nucleare în România -
Citește mai multe
Semnează aici petiția împotriva construirii de noi reactoare nucleare în România.
sursa: S.N. Nuclearelectrica, biroul de presă