Comunicat de presă - octombrie 13, 2009
EDF trimite combustibil nuclear uzat în Rusia, unde urmează a fi reprocesat, a declarat luni compania nucleară franceză.
protest împotriva reactoarelor de tip EPR
13 octombrie 2011- Paris - EDF trimite combustibil nuclear uzat în Rusia, unde urmează a fi reprocesat, a declarat luni compania nucleară franceză.
EDF (Electricite de France) neagă astfel informațiile emise într-un comunicat de presă francez care susținea că în Siberia se depozitează deșeuri nucleare. Cel mai mare producător de energie nucleară din lume susține că deșeurile radioactive sunt păstrate în Franța, unde sunt procesate și stocate în instalații speciale de la depozitul Areva, La Hague, pe coasta nord-vestică a Normandiei.
"Referitor la știrile raportate azi, de către ziarul Liberation, EDF dorește să evidențieze faptul că, din contră, niciun fel de deșeuri nucleare nu sunt transportate în Rusia", a declarat EDF într-un comentariu trimis prin e-mail. Luni, purtătoarea de cuvânt al EDF a declarat agenției de presă Reuters că această companie trimite deșeuri nucleare în Rusia și că 10-20% din ele sunt reciclate și apoi înapoiate pentru a fi refolosite în centralele nucleare franceze. Purtătoarea de cuvânt a clarificat ulterior că se referea la combustibil uzat, nu la deșeuri radioactive. Luni, ziarul național Liberation a declarat că 13 la sută din deșeurile radioactive produse de centralele nucleare EDF sunt depozitate în spații în aer liber într-un oraș siberian unde accesul jurnaliștilor este interzis.