2 rețete pe care trebuie să le încerci de Ziua Mondială Fără Carne

Articol principal - iunie 13, 2016
Experții Națiunilor Unite spun că până în 2050 populația Pământului va crește până la 9 miliarde de persoane. Asta înseamnă cu 30% mai mult decât azi, iar scenariul presupune că și producția de carne va atinge 200 de milioane de tone. O cifră uriașă, imposibil de susținut de planetă. Luni, 13 iunie, este Ziua mondială fără carne, o excelentă oportunitate pentru a sublinia beneficiile unei astfel de diete pentru sănătatea omului și a Pământului.

Știai că agricultura pentru creșterea animalelor este responsabilă pentru  emiterea unor cantități de gaze cu efect de seră mai mare decât întreaga industrie de transport (80% din producția mondială de soia, în general modificată genetic, este  folosită pentru hrănirea animalelor destinate consumului de către populație sub formă de produse din carne sau lactate)? Sau că apa utilizată anual (403.000 litri)  pentru producerea necesarului de carne și lactate pentru o singură persoană echivalează cu 17 dușuri zilnice sau 6190 de dușuri într-un an? În 2011, 8481 de tone de antibiotice au fost vândute în sectorul zootehnic din Europa. Ca să îți faci o idee, cantitatea asta este egală cu greutatea a 706 de autobuze londoneze. Ce zici, ți se pare suficient pentru a renunța la carne din când în când?

Cu ocazia Zilei mondiale fără carne (World Meat Free Day), Bianca Poptean, redactor și beauty editor al revistei Ce se întâmplă, doctore?, tehnician nutriționist, dar și pasionată de gastronomie, ne recomandă două rețete simple, dar de efect: quinoa naked burger (o rețetă Simbio Kitchen & Bar) și brioșe cu banane și nucă.

„O zi pe săptămână fără carne este un ajutor pe care îl oferi, pe de o parte, corpului tău (ca un fel de zi de detoxifiere), dar și Planetei, pentru că scazi, astfel, amprenta globală de carbon”.

Aici poți să calculezi ce înseamnă pentru planetă o singură masă fără carne, a ta sau a familiei tale.

Subiecte