Industria alimentară din Europa face un apel pentru soia nemodificată genetic

Articol principal - mai 20, 2013
Reprezentanții industriei alimentare și ai industriei comerțului alimentar din Europa au semnat o declarație comună de susținere a producției de soia nemodificată genetic în Brazilia (cel mai mare producător de soia non-OMG), în contextul în care cererea de produse pe bază de soia certificate și etichetate non-OMG din Europa este în creștere.

Printre susținătorii acestei inițiative se numără și retailerii Lidl, Kaufland, Spar, Billa și Penny, companii prezente și în România.

Anumite state membre ale Uniunii Europene au stabilit reglementări la nivel național care permit atât producătorilor de alimente cât și proprietarilor de branduri și comercianților să eticheteze în limbile naționale produsele alimentare ca fiind libere de organisme modificate genetic. Astfel consumatorilor li se oferă oportunitatea de a alege în supermarket. Acolo unde sunt implementate, astfel de reglementări au dus la creșterea vânzărilor de astfel de produse etichetate. În consecință, cererea pentru produse certificate libere de OMG este în creștere. 

În ceea ce privește produsele de origine animală (lapte, ouă, carne) boabele de soia și furajele pe bază de soia importate reprezintă cea mai mare sursă prin care OMG-urile ajung în hrana animalelor și astfel în lanțul de aprovizionare.

Brazilia este cel mai mare producător de soia nemodificată genetic iar cele mai multe dintre produsele din soia comercializate la nivel global și etichetate ca fiind libere de OMG își au originea în Brazilia. Dacă industria alimentară europeană, industria comerțului cu alimente și consumatorii vor mai beneficia de această alegere pe viitor depinde aproape în întregime de deciziile luate de industria braziliană producătoare de soia.

O influență semnificativă o au și ceilalți operatori din lanțul de aprovizionare și producție care de obicei aduc ingredientele din soia către consumator.

Printre semnatarii acestei Declarații se numără atât reprezentanți ai industriilor care folosesc soia în producția de alimente și în hrana animalelor, cât și reprezentanți ai sectorului european de comerț alimentar, care furnizează produse alimentare zilnic consumatorilor.

Semnatarii acestei Declarații fac un apel către toate părțile interesate din Brazilia care sunt implicate în producția de soia nemodificată genetic în această țară, inclusiv producția de semințe, cultivarea, stocarea și procesarea cât și transportul și exportul de boabe și furaje din soia.

Semnatarii declarației sprijină următoarele măsuri:

  1. Asigurarea extinderii disponibilității de semințe de soia convențională, nemodificată genetic pentru fermierii care doresc să cultive soia convențională
  2. Dezvoltarea unui mediu legal și comercial care sprijină puternic producția de soia convențională, nemodificată genetic,
  3. Asigurarea unei distribuții echitabile de soia nemodificată genetic achiziționată de pe piețele internaționale către toți participanții din lanțul de aprovizionare, inclusiv producătorii agricoli brazilieni,
  4. Permiterea disponibilității continue și extinse a sistemelor de stocare segregate necesare distribuției de soia nemodificată genetic și de produse derivate din aceasta către piețele internaționale,
  5. Extinderea elementelor segregate de logistică pentru transportul bunurilor non-OMG către facilitățile de export din porturile maritime,
  6. Furnizarea continuă și extinsă a spațiului segregat de stocare și încărcare în facilitățile portuare pentru a putea manipula cantitățile de soia certificată ca fiind liberă de OMG, care se cere pe piața europeană.

Documentul și lista completă a companiilor care susțin această inițiativă, aici

Subiecte