România: soia modificată genetic produsă de Monsanto – bilanţul unui deceniu de eşec

Pagină - august 5, 2009
Greenpeace şi FNAE cer Guvernului României să refuze cultivarea porumbului MG

Bucureşti, 9 noiembrie 2006 – Greenpeace a investigat şi a făcut publice în ultimul an eşecurile Guvernului României de a asigura controlul şi trasabilitatea plantelor de soia modificată genetic (MG), produsă de compania Monsanto  din câmp şi până pe rafturile magazinelor alimentare. Culturile ilegale (experimente cu cartofi şi pruni MG, culturi masive de soia MG în întreaga tara) piaţa neagră cu seminţe, contaminarea din fabricile de procesare şi alimentele MG ilegale arată că soia MG este total scăpată de sub control, deşi cultivarea va fi interzisă începând cu 1 ianuarie 2007  Planurile Ministerului Agriculturii pentru anul 2006 au fost de descurajare a cultivării soiei MG, dar suprafaţa cultivată în 2006 a fost de 130.000 ha, deci aproape că s-a dublat faţă de anul 2005 când au fost cultivate 85.000 ha. „Haosul creat în agricultura României de cultivarea timp de aproape un deceniu a plantelor de soia MG scoate în evidenţă strategia companiei Monsanto de a transforma agricultura şi producţia de alimente într-un experiment genetic. Autorităţile din România par neputincioase în a prelua controlul asupra situaţiei în privinţa asigurării controlului organismelor modificate genetic (OMG). Este deja evident că odată introduse în mediu, OMG nu mai pot fi controlate şi dorim ca autorităţile să depună eforturi vizibile pentru decontaminarea ţării şi să nu mai autorizeze alte OMG în viitor”, a declarat Gabriel Păun, coordonator de campanii Greenpeace.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, in România vor putea fi cultivate soiurile de OMG înscrise în catalogul comunitar al soiurilor, inclusiv porumbul MG MON810 creat de Monsanto. Spre deosebire de soia, riscul contaminării în cazul porumbului este mult mai mare datorită polenizării culturilor învecinate. Pericolul este unul uriaş pentru că România, cu cele 3,2 milioane hectare cultivate cu porumb în fiecare an, este campioana Europei la aceasta cultură. „Porumbul MG MON810 constituie o imensă ameninţare pentru patrimoniul genetic al soiurilor de porumb adaptate la condiţiile de cultivare din România. Eliberarea în mediu a acestor noi varietăţi de OMG va face practic imposibilă producţia ecologică de porumb deoarece fluxul de gene nu poate fi controlat în mod real. În urma eşecului de a controla soia transgenică, autorităţile române trebuie neapărat să refuze cultivarea de porumb MG MON810 înainte de a contamina iremediabil producţia de porumb”, a declarat Dan Craioveanu, responsabil OMG al Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică.


Greenpeace şi FNAE cer Guvernului României să refuze cultivarea şi importul seminţelor de porumb MG MON810 şi a hibrizilor proveniţi din acesta.

Subiecte