Valeriu Tabără dorește să schimbe Legea Mediului pentru a-și legaliza propriile culturi ilegale de soia modificată genetic

Pagină - august 5, 2009
Deputatul democrat a invitat Greenpeace să îi distrugă soia modificată genetic cultivată într-o zona interzisă din Timiș

București, 19 iunie 2006 - Organizația Greenpeace este indignată că Valeriu Tabără încearcă să schimbe Legea Mediului în favoarea sa, doar pentru că el însuși cultivă ilegal sute de hectare cu soia modificată genetic (MG) în Stațiunea de Cercetare Lovrin din județul Timiș.

Fost Ministru al Agriculturii, actualmente vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlament și cercetător la Stațiunea Lovrin, Valeriu Tabără a inițiat în ultima vreme o campanie intensă în Parlamentul României pentru eliminarea prevederilor din articolul 54 al Ordonanței Guvernului 195/2005 care interzice cultivarea și testarea organismelor modificate genetic (OMG) în ariile protejate și la o distanță mai mică de 15 km față de acestea. Cu numai o lună în urmă, compania Grivco a conservatorului Dan Voiculescu, a fost amendată pentru cultivarea ilegală a soiei MG în Parcul Natural Comana, iar acum compania își distruge culturile, lucrul cel mai corect care poate fi făcut. "Am verificat acum o săptămână terenurile lui Voiculescu și am constatat că această companie a început să respecte legea și să distrugă culturile ilegale de soia MG. Totuși, este o rușine că un politician precum Valeriu Tabără încalcă în mod deliberat legea și încearcă să o schimbe în favoarea lui. Dl. Tabără cultivă ilegal sute de hectare cu soia MG într-o zonă interzisă pentru cultivarea/testarea OMG din județul Timiș - acesta este un conflict de interese clar, iar dl. deputat ar trebui să urmeze exemplul companiei Grivco și să înceteze imediat să cultive soia MG", a declarat Anamaria Bogdan, purtător de cuvânt Greenpeace în România.

Reprezentanți ai Greenpeace au luat parte la discuțiile referitoare la Legea Mediului din cadrul Comisiei pentru Agricultură. În timpul acestor discuții, Valeriu Tabără a acuzat organizația de crimă împotriva științei deoarece desfășoară campanii împotriva OMG și a invitat activiștii ecologiști să îi ardă culturile din Timiș. "Ca urmare a invitației domnului Tabără de a-i distruge soia MG, am mers la Lovrin. Am găsit soia, dar, cum Greenpeace este o organizație nonviolentă, nu vom distruge nici o cultură de OMG, însă am anunțat autoritățile, astfel ca ele să aplice legea amendându-l pe deputat și cerându-i să își distrugă soia MG", a mai adăugat Anamaria Bogdan.

Cultivarea plantelor MG tolerante la erbicide, cum ar fi soia Roundup Ready, care poate fi cultivată doar în asociere cu pesticidul Roundup, extrem de toxic, este o activitate foarte dăunătoare ariilor protejate și zonelor din jurul lor. Pesticidul Roundup este atât de toxic încât omoară întreaga floră din jur, cu excepția soiei MG, care conține un cocteil de gene de la o bacterie care o face tolerantă la acest erbicid. În afara problemelor legate de pesticidele toxice, raza de acțiune a insectelor polenizatoare nu este încă bine înțeleasă.

Polenizarea, răspândirea semințelor de către insecte, păsări și vânturi puternice sunt doar câțiva dintre factorii care contribuie la contaminarea cu OMG care polenizează încrucișat. Activitățile umane reprezintă principalul factor de răspândire a semințelor pe distanțe mari. S-au raportat distanțe de răspândire a semințelor de până la 100 km. "Limita de siguranță de 15 km specificată de Ordonanța Guvernului nu va evita contaminarea cu OMG prin răspândirea necontrolată a semințelor, dar poate fi interpretată ca un compromis politic, iar Dl. Tabără trebuie să înțeleagă acest lucru", a concluzionat Anamaria Bogdan.

Greenpeace cere Guvernului României să păstreze în vigoare interzicerea cultivării OMG în arii protejate și la 15 km în jurul lor, pentru a proteja mediul, și conducerii Camerei Deputaților să-l îndepărteze pe Dl. Valeriu Tabără din cadrul Comisiei pentru Agricultură.

Subiecte