Combustibilul nuclear

Combustibilul reactoarelor nucleare comercializate este uraniul. Chiar înainte de a putea fi folosit, uraniul trece printr-o serie de procese care contaminează grav mediul înconjurător. Când un atom de uraniu este fisionat se produce nu numai energie, ci şi deşeuri radioactive extrem de periculoase.

Citeste complet povestea

Combustibilul nuclear

Nastya, din Belarus, avea doar trei ani când a fost diagnosticată cu cancer la uter și plămâni. Potrivit medicilor locali, regiunea a înregistrat o creștere uriașă a numărului de cazuri de cancer în rândul copiilor de la dezastrul de la Cernobîl.

Greenpeace a luptat dintotdeauna - şi va continua să lupte - în mod hotărât împotriva energiei nucleare deoarece reprezintă un risc inacceptabil pentru mediu şi omenire. Singura soluţie este împiedicarea expansiunii tuturor formelor de putere nucleară şi închiderea centralelor existente.

Avem nevoie de un sistem energetic care să poată combate schimbările climatice, bazat pe energie regenerabilă şi eficienţă energetică.

Ȋn ciuda a ceea ce ne spune industria nucleară, construirea unui număr suficient de centrale nucleare pentru a reduce semnificativ gazele cu efect de seră va costa mii de miliarde de dolari, va crea miliarde de tone de deşeuri radioactive extrem de dăunătoare – chiar letale, va contribui la proliferarea armelor nucleare şi va rezulta într-un accident de dimensiunea celui de la Cernobîl o dată la fiecare câteva zeci de ani – sau chiar mai frecvent. Poate cel mai important este faptul ca va irosi resursele necesare implementării unor soluţii semnificative pentru schimbările climatice. Toate reactoarele nucleare funcționale în momentul de față produc în jur de 4% din totalul de energie produs la nivel mondial.

Epoca nucleară a început în iulie 1945, când SUA au testat prima lor bombă nucleară lângă Alamogordo, statul New Mexico. În decursul lunii următoare, sunt detonate bombele de la Hiroshima și Nagasaki, care au provocat moartea a câteva sute de mii de oameni numai în prima zi. Câţiva ani mai târziu, în 1953, preşedintele Eisenhower îşi lansează programul "Atomi pentru Pace" în cadrul ONU, pe fondul unui val de optimism neînfrânat generat de noile descoperiri în domeniul atomo-energiei.

Dar, aşa cum ştim, nu există nimic "paşnic" în domeniul nuclear. La mai mult de o jumătate de secol după discursul lui Eisenhower planeta a acumulat o „zestre” destul de bogată de deşeuri nucleare. Această moştenire începe să fie recunoscută pentru ceea ce este cu adevărat.

Lucrurile progresează lent în direcţia potrivită. Ȋn noiembrie 2000, cu ocazia conferinţei ONU de la Haga pe tema schimbărilor climatice, lumea a recunoscut energia nucleară ca murdară, periculoasă şi inutilă prin refuzul de a-i acorda acceptarea gazelor cu efect de seră. Puterea nucleară a primit o nouă lovitură când o conferinţă ONU asupra dezvoltării durabile a refuzat să califice energia nucleară ca tehnologie durabilă în aprilie 2001.

Riscurile ce însoţesc energia nucleară sunt reale, inerente şi de durată. În cele ce urmează, sunt enumerate cele mai importante argumente ale organizaţiei Greenpeace împotriva energiei nucleare:

Siguranţa: Nici un reactor din lume nu este sigur în mod inerent. Toate reactoarele operaţionale prezintă puncte slabe ale siguranţei lor ce nu pot fi eliminate prin îmbunătăţirea acestora. Combustibilul puternic radioactiv necesită răcire constantă. Dacă acest lucru nu este asigurat, poate duce la emisii catastrofale de radioactivitate. Acestea sunt foarte vulnerabile și la condiții naturale extreme, la acte deliberate de sabotaj, inclusiv atacuri teroriste. De asemenea, chiar dacă ar fi în mod inerent sigure, acestea sunt operate de către oameni, care sunt predispuși greșelii; operarea unor tipuri de reactoare se face prin proceduri extrem de complexe, greu de reținut, și de aceea se desfășoară cu manualul de oprerare la îndemană.  

Deşeurile: Din momentul în care uraniul este extras, apar deșeurile radioactive. Până în prezent, nu a fost identificată nicio metodă sigură sau lipsită de riscuri pentru stocarea deșeurilor înalt radioactive, mare parte din ele rezultând în urma operării reactoarelor nucleare. Aceste deșeuri rămân active radiologic mii, sute de mii, până la miliarde de ani, în funcție de tipul acestora, timp în care prezintă pericolul contaminării.

Proliferarea armelor: Deţinerea armelor nucleare de către Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China a încurajat proliferarea tehnologiei şi a materialelor nucleare. Orice stat care posedă capacităţi nucleare, are şi mijloacele prin care poate obţine materialul nuclear necesar pentru crearea armelor nucleare. Ȋn fond, acest lucru înseamnă că 44 de state cu putere nucleară pot deveni 44 de state cu arme nucleare. Multe naţiuni care dezvoltă programe de energie nucleară comercială şi-au început cercetarea având în vedere două obiective – generarea de electricitate şi opţiunea de a crea arme nucleare. De asemenea, programele nucleare bazate pe reprocesarea plutoniului din combustibil consumat a crescut în mod dramatic riscul proliferării în sensul creării de mai mult plutoniu, ceea ce înseamnă mai multe deşeuri nucleare şi deci, mai mult material disponibil pentru crearea de bombe.

Planeta are nevoie urgent de un nou model energetic care să ne îndepărteze de încălzirea globală și schimbările climatice. Soluţiile pentru a-l obţine sunt închiderea treptată a reactoarelor nucleare și dezvoltarea modaltăților de obținere a energiei din surse regenerabile, care nu prezintă pericole, în general nu necesită combustibil – în afară de cel oferit de către natură în mod inerent și direct - , nu generează deșeuri semnificative și au timpi și costuri de construcție și intretinere semnificativ mai mici.

Cele mai recente actualizări

 

Greenpeace expune din nou riscurile de siguranță ale reactoarelor nucleare

Articol principal | mai 4, 2012 la 14:16

În dimineața zilei de 2 mai, un activist Greenpeace a pătruns cu o parapantă în spațiul aerian interzis de deasupra centralei nucleare Le Bugey, dintre Lyon și Geneva. Activistul a lansat un dispozitiv fumigen pe carcasa reactorului nuclear.

Cernobîl - 26 de ani

Comunicat de presă | aprilie 25, 2012 la 10:09

Greenpeace România prezintă publicului bucureștean o serie de imagini aparținând expoziției fotografice „Documentare asupra victimelor de la Cernobîl – Ucraina și Belarus”, de Robert Knoth și Antoinette de Jong, Menite să readucă în atenția...

Cernobîl-26 de ani

Galeria de imagini | aprilie 25, 2012

Austria interzice importurile de energie nucleară

Articol principal | aprilie 18, 2012 la 11:06

După negocieri îndelungate între furnizorii de energie, reprezentanţii guvernului austriac şi organizaţiile de mediu Greenpeace şi Global 2000 cu prilejul celui de al treilea summit privind energia nucleară, Austria a decis ca până la sfârşitul...

Tu știi ce face banca cu banii tăi?

Articol principal | aprilie 11, 2012 la 11:36

Dacă te-ai gândit să apelezi la serviciile financiare ale unei bănci și ești un apărător al mediului, este bine să iei în considerare și următorul aspect: unele bănci finanțează proiecte care dăunează mediului.

46 - 50 din 159 rezultatelor.

Subiecte