Centralele nucleare, alături de chiar focoasele nucleare, sunt cele mai periculoase dispozitive pe care omul le-a creat vreodată. Construcţia şi proliferarea lor este cea mai iresponsabilă, de fapt, cea mai criminală acţiune care a avut loc vreodată pe această planetă.” Patrick Moore, „Asalt asupra generaţiilor viitoare”, 1976

Epoca nucleară a început în iulie 1945, când SUA au testat prima lor bombă nucleară lângă Alamogordo, statul New Mexico.Câţiva ani mai târziu, în 1953, preşedintele Eisenhower îşi lansează programul "Atomi pentru Pace" în cadrul ONU, pe fondul unui val de optimism neînfrânat generat de noile descoperiri în domeniul atomo-energiei.

Dar, aşa cum ştim, nu există nimic "paşnic" în domeniul nuclear. La mai mult de o jumătate de secol după discursul lui Eisenhower planeta a acumulat o „zestre” de deşeuri nucleare. Această moştenire începe să fie recunoscută pentru ceea ce este cu adevărat.

Lucrurile se mişcă încet în direcţia cea bună. În timpul negocierilor ONU privind schimbările climatice de la Haga, din noiembrie 2000, lumea a recunoscut energia nucleară ca fiind o tehnologie murdară, periculoasă şi inutilă prin refuzul de a-i recunoaşte merite în reducerea gazelor cu efect de seră. Energiei nucleare i-a fost dată o nouă lovitură atunci când la Conferinţa ONU pentru Dezvoltare Durabilă (aprilie 2001) a refuzat să admită tehnologia nucleară o tehnologie durabilă.

Riscurile folosirii energiei nucleare sunt reale, inerente şi de lungă durată. 

Cele mai recente actualizări

 

Shadowlands

Comunicat de presă | februarie 20, 2012 la 11:23

Greenpeace a lansat astăzi Shadowlands, o serie de fotografii ilustrând impactul dezastrului nuclear de la Fukushima, situația populației dizlocate de acesta și totodată un semnal de alarmă privind riscul de accidente nucleare prezent oriunde în...

Fukushima - impactul radiațiilor

Articol principal | februarie 13, 2012 la 16:21

Autoritățile japoneze au început să cerceteze animalele și plantele sălbatice din jurul centralei nucleare de la Fukushima, pentru a studia impactul radioactivității asupra genelor acestora, a informat un oficial guvernamental.

Guvernul japonez a ascuns gradul de contaminare radioactivă al fructelor de mare...

Comunicat de presă | august 10, 2011 la 0:00

Echipa de experți în radiații a descoperit niveluri înalte ale radiațiilor în fructele de mare prinse de către pescarii japonezi în largul coastelor Japoniei. Acest lucru, împreună cu știrea că guvernul japonez a ținut secret adevăratul nivel al...

Apa radioactivă va fi pompată din reactorul 3 de la Fukushima

Comunicat de presă | mai 19, 2011 la 0:00

Apa radioactivă va fi pompată din reactorul 3 de la Fukushima

Alge contaminate radioactiv – motiv de îngrijorare pentru Japonia

Comunicat de presă | mai 17, 2011 la 0:00

Echipa Greenpeace care monitorizează nivelul radiațiilor din zona de coastă din apropiere de Fukushima a primit rezultatele analizelor probelor luate din zonă, iar veștile nu sunt deloc bune.

21 - 25 din 34 rezultatelor.

Subiecte