Centrala nucleară de la Dimona, Israel. Muncitorii de la reactorul nuclear din Dimona au fost obligaţi să participe la un experiment, în 1998, în cadrul căruia trebuiau să bea uraniu
17 August 2009, Israel - Declaraţia unui fost angajat la o centrală nucleară: „Am fost obligaţi să bem uraniu”
Muncitorii de la reactorul nuclear din Dimona au fost obligaţi să participe la un experiment, în 1998, în cadrul căruia trebuiau să bea uraniu, potrivit unui proces intentat acum patru luni în tribunaul Be'er Sheva, de către un fost muncitor la centrala nucleară.
Experimentul a fost efectuat fără obţinerea consimţământului scris de la muncitori şi fără ca aceştia să fi fost avertizaţi de riscuri sau efecte secundare, după cum se solicită prin Declaraţia de la Helsinki privind experimentarea pe oameni. Comisia de Energie Atomică din Israel a declarat că reactorul de la Dimona „are ca prioritate siguranţa şi sănătatea muncitorilor săi.” În declaraţia comisiei se adaugă faptul că muncitorii de la Dimona au ingerat mai puţin uraniu (100 de micrograme) decât beau locuitorii din Be'er Sheva din apa de la robinet într-o lună.
Muncitorul care a intentat procesul, Julius Malick, pensionat de curând după ce, susţine el, a fost ameninţat de fostul director al centralei, Yitzhak Gurevich, şi de directorul de resurse umane, Gary Amal, că va fi concediat dacă nu se va pensiona. Malick dă în judecată centrala de la Dimona pentru o compensaţie de 1,8 milioane de sekeli (aproximativ 336.000 euro). Potrivit documentelor de la proces, „superiorii lui Malick i-au cerut să ia parte la un experiment, împreună cu alţi patru muncitori. În cadrul experimentului, dl. Malick şi ceilalţi muncitori au băut uraniu.
Experimentul s-a desfăşurat fără supraveghere medicală şi participanţilor nu li s-a dat niciun fel de explicaţie asupra riscurilor pentru sănătate. Dl. Malick, temându-se pentru viaţa sa şi pentru viitorul său în departament, a fost de acord cu solicitarea de participare.”
Subiecţilor li s-a dat să bea suc de struguri sau de grapefruit care conţinea uraniu, iar ulterior li se cereau probe de urină, care erau analizate pentru a determina cât uraniu era elimina astfel din organism. Malick a mai spus că participarea lui la experiment nu a fost înregistrată în fişa sa medicală de către superiorii săi. Procesul descrie un accident de muncă petrecut în luna august a anului 1998, când Malick a suferit o arsură pe mână în urma contactului cu mici cantităţi de uraniu şi alte substanţe.
Malick a spus că a fost prost tratat, şi că a descoperit din întâmplare că substanţele la care a fost expus în accident nu au fost identificate în raportul medical. Malick susţine în cadrul procesului că astfel de incidente erau aplicate sistematic. Malick avertiza într-o notă către departamentul de securitate de la centrala Dimona, faptul că lucrătorii care au fost expuşi la materiale radioactive într-un accident nu au primit tratament medical. Prima lui funcţie la reactorul Dimona a fost în laboratorul de analize chimice, unde el se ocupa, printre altele, de evaluarea posibilelor afecţiuni ale muncitorilor expuşi la substanţe periculoase.
În primii ani de muncă, superiorii lui Malick i-au lăudat munca, însă el susţine că situaţia s-a schimbat: odată ce a încercat să îmbunătăţească nivelul de siguranţă şi serviciile medicale de la centrală, a fost catalogat drept un angajat-problemă. A fost ulterior transferat pe alte poziţii unde nu şi-a putut valorifica abilităţile şi în final a demisionat sub ameninţarea concedierii.
Malick a refuzat să fie intervievat pentru acest articol de frică să nu fie hărţuit de foştii lui angajatori şi de şeful departamentului de securitate al Ministerului Apărării, care este responsabil cu securitatea informaţiilor şi a reactorului. Cu toate acestea a confirmat corespondentului că a intentat procesul împotriva conducerii centralei nucleare.