Deşi mulţi le consideră o relicvă a Războiului Rece, adevărul este că statele care deţin arme nucleare se agaţă de ele cât pot, reinventând scopuri şi designuri pentru ele, iar recent s-a propus crearea unor arme nucleare „mai mici şi la îndemână”. Toate acestea în ciuda zecilor de discursuri, promisiuni şi tratate semnate pentru a renunţa la înarmarea nucleară!Pe lângă impacturile devastatoare ale bombelor nucleare asupra oraşelor şi oamenilor din Hiroshima şi Nagasaki, cele 2.000 de teste ale armelor nucleare au lăsat şi vor continua să lase o moştenire globală şi regională: contaminarea radioactivă. Oamenii care trăiesc în apropierea siturilor de testare au suferit de cancere, copii morţi la naştere, avorturi spontane şi alte probleme de sănătate – care se manifestă şi în prezent. Greenpeace expune publicului pericolele nucleare de peste 30 de ani, începând cu 15 septembrie 1971, când un grup de activişti ai păcii, nord-americani s-au îmbarcat pe un vas de pescuit vechi, numit „Phyllis Cormack” şi au pornit din Vancouver spre zonele de testare nucleară în apropiere de Amchitka, Alaska. Vasul Greenpeace şi echipajul a fost arestat de către paza de coastă a Statelor Unite, dar articolele din presă au pus o mare presiune asupra guvernului american. Patru luni mai târziu, Statele Unite au anulat seria de teste nucleare.
De atunci Greenpeace a derulat campanii atât împotriva armelor nucleare cât şi împotriva energiei nucleare. Activiștii au fost martori în zonele de testare, au furnizat date ştiinţifice şi măsurători despre impactul asupra mediului şi asupra oamenilor şi prin acţiuni directe şi non-violente au atras atenţia publicului asupra problemei.
Nici măcar scufundarea corabiei noastre, Rainbow Warrior, în drum spre Moruroa, locaţia de testare nucleară, de către Serviciul Secret Francez în 1985 nu a oprit activismul anti-nuclear al Greenpeace. De atunci, am urmărit peste tot în lume transporturi de plutoniu şi de deşeuri radioactive, am subliniat pericolele reprocesării uraniului, am protestat împotriva vaselor de război şi submarinelor care funcţionează cu energie nucleară şi care sunt înarmate nuclear şi am confruntat statele care deţin armament nuclear cu problema programelor lor naţionale de înarmare.
Iar oamenii sunt de partea noastră: majoritatea oamenilor şi statelor lumii vor dezarmarea nucleară, acum! Putem opri ameninţarea nucleară cu vocea celei de-a doua super-puteri: opinia publică. Iar acea voce devine din ce în ce mai puternică. Sondajele de opinie publică efectuate atât în statele care deţin arme nucleare cât şi în cele neînarmate arată că marea majoritate este în favoarea abolirii armelor nucleare:
Statele Unite: un sondaj efectuat în anul 1997, de către Lake, Sosin şi Snell a avut următorul rezultat: 87% din cei intervievaţi au susţinut că „Statele Unite ar trebui să negocieze un acord pentru a elimina armele nucleare.”
Marea Britanie: un sondaj efectuat de MORI în 2005, din partea Greenpeace, a arătat că majoritatea britanicilor (54%) se opun dezvoltării unui nou sistem de arme nucleare. Doar unul din trei (33%) sprijină o dezvoltare în această direcţie.
Rusia: Intervievaţi de Vox Populi printr-un sondaj comandat de TASS, 61% dintre ruşi au spus, în 1998 că „Toate statele care deţin arme nucleare ar trebui să elimine acest tip de arme.”
India: Chestionaţi de The Hindu în 1998, 62% dintre indieni au fost de acord cu „India nu ar trebui să producă bombe nucleare.”
Japonia: Într-un sondaj japonez efectuat de Asahi Shimbun în 1998 se arată că 78% dintre respondenţi sunt de acord că „toate statele care deţin arme nucleare ar trebui să le elimine.”
Australia: Un procent copleşitor, de 92% dintre australienii intervievaţi de Roy Morgan Research Co. în 1998 au fost de acord cu afirmaţia „Australia ar trebui să ajute la negocierea unui tratat global pentru a interzice şi distruge toate armele nucleare.”
Norvegia: În mod asemănător, 92% dintre norvegienii intervievaţi în 1998 de 4 fakta A/S au fost de acord cu afirmaţia „Norvegia ar trebui să acţioneze pentru interzicerea armelor nucleare”
Belgia: 72% dintre belgienii intervievaţi în 1998 de către Market Response au spus că se declară în favoarea „unei iniţiative de partea Belgiei cu scopul de iniţiere a dialogurilor pentru un tratat care să prevadă abolirea armelor nucleare.”
Canada: 93% dintre canadienii a căror opinie a fost solicitată în 1998 de către Angus Reid Group au fost de acord cu afirmaţia „Canada ar trebui să aibă un rol principal în negocierile globale pentru eliminarea armelor nucleare.”
Turcia: În 2004, un sondaj Infakto, supervizat de Greenpeace, a arătat că 72% dintre turci sprijineau perspectiva ca Turcia să devină o zonă lipsită de arme nucleare şi 75% ar sprijini Turcia ca lider al unei campanii internaţionale pentru dezarmare internaţională. În fiecare an, când toate guvernele votează la Naţiunile Unite, vedem că majoritatea dintre cele 191 de ţări votează pentru abolirea armelor nucleare. Cetăţenii din statele deţinătoare de arme nucleare ar trebui să se întrebe de ce liderii ţărilor lor au dreptul de a le pune în joc vieţile.
Sfârşitul epocii nucleare
Greenpeace a luptat întotdeauna - şi va continua să lupte – cu hotărâre împotriva energiei nucleare pentru că prezintă un risc inacceptabil pentru mediu şi pentru omenire. Singura soluţie este oprirea extinderii energiei nucleare, şi închiderea centralelor nucleare existente.
Avem nevoie de un sistem energetic care să lupte împotriva schimbărilor climatice, bazat pe energie regenerabilă şi eficienţă energetică. Centralele nucleare deja furnizează mai puţină energie la nivel global decât sursele de energie regenerabilă, iar cota va continua să descrească în anii ce vor urma. În ciuda afirmaţiilor reprezentanţilor industriei nucleare, construirea de suficiente centrale nucleare pentru a obţine o reducere semnificativă a emisiilor de gaze de seră ne-ar costa trilioane de dolari, s-ar produce zeci de mii de tone de deşeuri radioactive letale, am contribui la proliferarea materialelor care se folosesc la fabricarea armelor nucleare şi am avea un accident de tipul celui de la Cernobîl în fiecare deceniu.
Poate cel mai important fapt este că s-ar epuiza tocmai resursele necesare pentru implementarea soluţiilor de reducere a efectelor schimbărilor climatice.
„Centralele nucleare sunt, alături de focoasele nucleare, cele mai periculoase dispozitive create de om. Construirea şi proliferarea lor este cel mai iresponsabil, de fapt cel mai criminal act care a avut loc pe această planetă.” Patrick Moore, Asalt asupra viitoarelor generaţii, 1976
Era Nucleară a început în iulie 1945, când Statele Unite au testat prima lor bombă nucleară în apropiere de Alamogordo, New Mexico. Câţiva ani mai târziu, în 1953, preşedintele Eisenhower a lansat programul Naţiunilor Unite numit „Atomi pentru Pace”, într-un val de optimism atomic nestăvilit. Dar după cum ştim, nimic legat de energia nucleară nu este paşnic. La jumătate de secol după discursul lui Eisenhower planeta este presărată cu moştenirea deşeurilor nucleare. Acestă moştenire începe să fie apreciată pentru ceea ce este cu adevărat. Lucrurile evoluează încet în direcţia potrivită. În noiembrie 2000 lumea a recunoscut că în energia nucleară se foloseşte o tehnologie poluantă, periculoasă şi nenecesară, care nu a obţinut creditele de gaze de seră în timpul discuţiilor Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice de la Haga. Energia nucleară a mai încasat o lovitură când, în aprilie 2001, la o Conferinţă din cadrul ONU, pe tema Dezvoltării Sustenabile energia nucleară nu a fost catalogată drept o tehnologie sustenabilă.
Riscurile energiei nucleare sunt reale, inerente şi pe termen lung. Siguranţă: Niciun reactor din lume nu este absolut sigur. Toate reactoarele operaţionale au scăpări în sistemul de siguranţă, care nu pot fi eliminate prin modernizări. Combustibilul folosit necesită răcire constantă. Dacă aceasta nu are loc, ar putea duce la emisii catastrofice de radioactivitate. Centralele sunt şi foarte vulnerabile din cauza actelor de sabotaj, inclusiv atacurilor teroriste.
Deşeuri: Din momentul în care uraniul este extras, se produc deşeuri nucleare la o scară imensă. Nu există nicio cale sigură, gratuită şi lipsită de riscuri pentru depozitarea deşeurilor nucleare. Nicio ţară din lume nu are o soluţie pentru deşeurile cu grad mare de risc, care rămâne radioactiv timp de sute de mii de ani. În prezent, cea mai acceptabilă opţiune este depozitarea deşeurilor deasupra solului, într-un loc uscat, la locul producerii lor, dar şi această cale prezintă multe provocări şi riscuri. Proliferarea armelor nucleare: Faptul că ţări precum Statele Unite, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi China au arme nucleare a încurajat proliferarea tehnologiei şi materialelor nucleare. Fiecare stat care capacitatea de a produce energie nucleară are şi mijloacele de a obţine material radioactiv care se poate folosi în fabricarea de arme nucleare. De fapt acest lucru înseamnă că cele 44 de state care au centrale nucleare ar putea deveni 44 de state care deţin arme nucleare. Multe naţiuni care au programe nucleare comerciale active, şi-au început cercetările având două obiective – generarea electricităţii şi opţiunea de obţinere a armelor nucleare. De asemenea, programele nucleare bazate pe reprocesarea plutoniului din combustibilul nuclear uzat au mărit dramatic riscul de proliferare, pentru că producerea de şi mai mult plutoniu înseamnă şi mai multe deşeuri nucleare care înseamnă şi mai multe materiale disponibile pentru crearea bombelor „murdare”.