Amendamentele președintelui pentru codul silvic au fost respinse

Articol principal - mai 12, 2015
Propunerea de re-examinare a Codului Silvic înaintată de președintele Klaus Iohannis a fost respinsă.

Azi, 12 mai, comisiile de mediu, de silvicultură și cea juridică din Camera Deputaților au luat în discuție în ședință comună propunerea de re-examinare a Codului Silvic înaintată de președintele Klaus Iohannis. Aceasta a fost respinsă. Prin urmare, s-a păstrat în textul legii  limita de 30% impusă prin noul Cod Silvic oricărei companii în procesarea unei specii de arbori din România. Codul Silvic va fi trimis spre vot final. Au rămas încă anumite lacune, semnalate de organizațiile neguvernamentale și de către cetățeni, prin petiții și proteste:

-      Sunt facilitate tăierile ilegale de arbori: Art 20 alin 1. prevede ca întocmirea de  amenajamente silvice este obligatorie doar pentru proprietăţile forestiere mai mari de 10 ha. Din proprietăţile mai mici de 10 ha se pot tăia 3 mc/an/ha fără amenajament.

-      Sunt permise tăierile rase: Art. 29 permite tăierile rase în păduri naturale tăieri care sunt anti-ecologice, distructive.

-      Jandarmeria nu poate verifica și aplica sancțiuni în domeniul tăierilor de arbori, deși în trecut putea să facă acest lucru.

-      Furtul de lemn nu este considerat faptă penală: atât Codul Silvic actual, cât și propunerea de modificare, nu prevăd nicio sancțiune dacă valoarea lemnului tăiat ilegal este de până la cinci ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Dacă vrem cu adevărat să protejăm pădurea iar legea să fie respectată, discriminarea faptelor de furt trebuie să dispară. De ce este mai puțin grav furtul unui arbore decât furtul unei pâini?

Subiecte