Suspendarea construcţiei DN 66A este o decizie benefică, dar nu este suficientă

Pagină - octombrie 19, 2009
Greenpeace cere: - Preşedintelui Traian Băsescu să solicite respectarea legii şi a valorilor deosebite ale ţării înainte de a susţine construcţia DN 66A - Prim-Ministrului Călin Popescu-Tăriceanu să oprească definitiv construcţia drumului la Câmpuşel - Prefectului de Hunedoara Cristian Marius Vladu să sprijine realizarea planului urbanistic zonal pentru DN 66A

Câmpuşel - Hunedoara, 8 iulie 2007 – Greenpeace salută eficienţa acţiunii Gărzii Naţionale de Mediu de suspendare a construcţiei ilegale a DN 66A care a distrus deja trei kilometri din Parcul Naţional Retezat şi pune în pericol peisajul forestier intact (PFI) din munţii Retezat-Godeanu şi Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.

Opinia membrilor Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Retezat susţinută şi de Greenpeace este că modernizarea drumului DN 66A ar aduce după sine o dezvoltare haotică a infrastructurii de turism şi de agrement care va duce la distrugerea valorilor peisagistice şi naturale aşa cum se întâmplă în Valea Prahovei, culoarul Rucăr-Bran, sau chiar în imediata vecinătate, la Straja, accentuând în acelaşi timp efectul de fragmentare a habitatelor.

Legea ariilor protejate prevede că în perimetrele ariilor naturale protejate şi în vecinătatea acestora, precum şi a altor bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecţie şi conservare este interzisă orice lucrare sau activitate susceptibilă să genereze un impact negativ asupra acestora. 

Mai mult, Codul Civil obligă beneficiarul construcţiei să aducă mediul natural la starea iniţială. 

Până la această oră nici o autoritate competentă nu a demonstrat că DN 66A este o construcţie benefică mediului sau locuitorilor din valea Jiului. Peisajul forestier intact din munţii Retezat-Godeanu este ultimul din Europa Centrală, Vestică şi de Sud, şi adăposteşte păduri cu valoare ridicată, populaţii semnificative de urs, lup şi râs, precum şi specii endemice, rare sau ameninţate de faună şi floră.

Greenpeace cere:

  • Preşedintelui Traian Băsescu să solicite respectarea legii şi a valorilor deosebite ale ţării înainte de a susţine construcţia DN 66A
  • Prim-Ministrului Călin Popescu-Tăriceanu să oprească definitiv construcţia drumului la Câmpuşel
  • Prefectului de Hunedoara Cristian Marius Vladu să sprijine realizarea planului urbanistic zonal pentru DN 66A.

Subiecte