Un raport al Comisiei Europene învinuiește Europa pentru distrugerea globală a pădurilor

Articol principal - iulie 9, 2013
Potrivit Greenpeace, UE are nevoie de o strategie pentru zero-defrișări

Bruxelles, 2 iulie 2013 - Potrivit unui raport independent lansat de către Comisia Europeană, din regiunile industrializate, Europa este pe primul loc în determinarea defrișărilor la nivel global[1]. Consumul european de bunuri a dus la pierderi forestiere de cel puțin nouă milioane de hectare între anii 1990 și 2008, o zonă de mărimea Irlandei. Cele mai afectate au fost pădurile din Amazon, Sud-Estul Asiei și Africa.

Cele mai industrializate economii, împreună cu China, se fac responsabile de aproximativ o treime din defrișările care au avut loc la nivel global în aceeași perioadă. În Europa, cererea crescândă de carne, produse lactate, biomasă și biocombustibili pentru energie, precum și toate celelalte produse care necesită suprafețe mari de teren, au pus presiune pe ecosistemele forestiere din toată lumea. În cadrul studiului, o analiză detaliată a anului 2004, a demonstrat că UE a fost cel mai mare contribuitor la distrugerea forestieră provocată de importuri, cu cel puțin zece procente din defrișările globale fiind legate de consumul de bunuri din UE [2], cel puțin de două ori la fel de mult ca Asia de est (China și Japonia) și de trei ori mai mult decât America de Nord.

Tendințele globale sugerează că această cifră va continua să crească în anii următori, mai ales din cauza creșterii cererilor de alimente și furaje pentru animale și din cauza planurilor de creștere a consumului de biocombustibili. „Europa a dus la distrugerea unor vaste suprafețe acoperite cu păduri, pentru a alimenta un consum neostoit de carne, energie și cherestea. Studiul arată că amprenta noastră de carbon va continua să crească dacă UE nu acționează pentru oprirea acestui tipar. A sosit vremea ca Europa să pună capăt presiunii asupra pădurilor,” declară reprezentanții Greenpeace. În timp ce raportul arată că regiunile industrializate au o responsabilitate semnificativă pentru defrișările globale, majoritatea defrișărilor sunt legate de țările sau regiunile unde sunt produse bunurile.

Raportul identifică doi mari determinanți ai defrișărilor – consumul industriilor de creștere a animalelor și a producției de furaje și consumul industriilor de ulei vegetal alimentar sau folosit drept combustibil. Greenpeace a derulat campanii împotriva companiilor care folosesc sau comercializează aceste produse, inclusiv Cargill, gigantul industriei de carne JBS, Neste Oil și Unilever, pentru a accentua faptul că lanțurile lor de aprovizionare implică și activități de defrișare, iar în luna februarie a acestui an, cea mai mare companie de celuloză din lume, Asian Pulp and Paper, și-a luat angajamentul de a pune capăt implicării sale în defrișare, adoptând o nouă politică de conservare a pădurii [3]. Defrișările duc la pierderea habitatelor și a biodiversității. Distrugerea forestieră duce și la eliberarea în atmosferă a milioane de tone de gaze cu efect de seră anual. Potrivit Băncii Mondiale, sute de milioane de oameni din toată lumea se bazează, direct sau indirect, pe existența pădurilor pentru a supraviețui. În 2008, miniștrii europeni ai mediului au promis să urmărească un obiectiv de a opri pierderea forestieră globală până în 2030 și să reducă la jumătate cel puțin, defrișările tropicale până în 2020, comparativ cu nivelurile din 2008 [4]. În urma unui acord politic recent, cel de-al șaptelea Program de Acțiune pentru Mediu al UE va solicita UE să ia în considerare planuri ample de combatere a defrișărilor și a degradării forestiere la scară globală. Potrivit Greenpeace, orice plan de succes trebuie să implementeze politici care să elimine de pe piața Uniunii Europene bunurile și produsele care au vreo legătură cu defrișările, în același timp sprijinind țările în curs de dezvoltare să combată defrișările pe teritoriul lor.


 

Note:

[1] Studiul "The impact of EU consumption on deforestation": http://ec.europa.eu/environment/forests/impact_deforestation.htm

[2] Lipsa datelor indică faptul că rezultatele raportului subestimează impactul real asupra pădurilor. studiul nu include degradarea pădurilor (pagube înregistrate la nivelul sistemelor forestiere, dar care nu le distrug complet) din cauza lipsei datelor concludente, ascunzând adevăratul impact al sectorului de exploatare forestieră. Studiul se bazează și pe un set de date al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimente și Agricultură, care consideră aproape jumătate din suprafețele defrișate „inexplicabil” sau clasificate drept „hazarde naturale”. Cel puțin, o parte din aceste păduri „dispărute” sunt atribuite practicilor legale și ilegale din agricultură și sectoarele industriei lemnului iar fragmentarea pădurilor. acestea includ: incendii forestiere declanșate intenționat, defrișări ilegale și fragmentări forestiere cauzate de tăieri selective și construirea drumurilor de acces.

[3] Greenpeace, 5 Februarie 2013, APP commits to end deforestation. Greenpeace, 17 Mai 2010, Food and drinks giant Nestlé to stop using products from rainforest destruction

[4] Comunicarea Comisiei și concluziile Consiliului de Mediu (2008) este disponibilă aici și aici

Subiecte