Un tigru de Sumatra a murit într-o capcană dintr-o pădure concesionată APP în Indonezia

Comunicat de presă - iulie 27, 2011
Atenție: urmează imagini foto și video șocante. De curând, biroul Greenpeace din Indonezia a aflat că un tigru de Sumatra a rămas captiv într-o cursă de vânătoare în provincia Riau. Era prins de șase zile, timp în care stătuse fără apă sau mâncare. După o săptămână de suferință, pădurarii au venit să elibereze tigrul – însă a fost prea târziu. Tigrul a murit în timpul operațiunii de salvare.

Tigrul în capcană. Imagine: Melvinas Priananda / Greenpeace

Pădurile indoneziene sunt grav afectate de defrișări. Companii mari de exploatare forestieră au concesionat terenuri împădurite pe care le exploatează pentru a obține lemn, celuloză și hârtie. Printre aceste companii se numără și APP (Asia Pulp and Paper), care aprovizionează cu hârtie de ambalaje firme precum Mattel, Lego, Disney. Defrișările își pun amprenta atât asupra climei cât și a biodiversității, numeroase specii fiind afectate de pierderea habitatului.

Greenpeace cere companiilor Mattel, Hasbro și Disney să elimine defrișările din lanțurile lor de aprovizionare – acest lucru înseamnă să nu mai cumpere produse APP și să creeze noi politici care să acopere toate achizițiile de produse din celuloză și hârtie.

Atenție: urmează imagini foto și video șocante.

De curând, echipa Greenpeace din Indonezia a aflat că un tigru de Sumatra a rămas captiv într-o cursă de vânătoare în provincia Riau. Era prins de șase zile, timp în care stătuse fără apă sau mâncare. După o săptămână de suferință, pădurarii au venit să elibereze tigrul – însă a fost prea târziu. Tigrul a murit în timpul operațiunii de salvare.

Un campaigner media al Greenpeace, a mers la fața locului împreună cu echipa de salvare ca observator, și a fost prezent în ultimele ore de viață ale tigrului.

Locul unde a fost prins tigrul este la marginea PT Arara Abadi, o plantație de acacia a companiei APP (Asia Pulp and Paper). Potrivit imaginilor video, aproape de locul unde tigrul a nimerit în capcană și unde mai târziu a murit, era o suprafață mare, recent defrișată, unde tăierile continuau. Acest lucru presupune multă activitate distructivă în zonă: arbori defrișați și aparatură grea, precum excavatoare care defrișau pădurea tropicală. La doar 13 kilometri de unde lucrau excavatoarele, animalul și-a petrecut ultimele zile în agonie, prins, rănit și înfometat.

Din nefericire, viitorul îi rezervă mai multe astfel de momente tragice acestei specii maiestuoase. Tigrul de Sumatra deja este o specie pe cale de dispariție, în sălbăticie au mai rămas doar 400 de exemplare și acum chiar cu unul mai puțin.

În ciuda acestui fapt, operațiunile companiei APP continuă în Indonezia, pădurile tropicale care includ habitatul tigrilor sunt defrișate în continuare, pentru a alimenta compania cu celuloză și hârtie. De acolo, ceea ce odată a fost pădure ajunge în tot felul de obiecte – precum ambalajele pentru jucării, care se aruncă imediat. O parte din aceste ambalaje sunt folosite de companii precum Hasbro, Disney și Mattel. Iar viitorul nu arată deloc roz. APP are planuri ambițioase de extindere, iar zonele din pădurea tropicală care vor fi defrișate includ și mai mult din habitatul tigrilor.
Când APP concesionează o parte din habitatul tigrilor, acest lucru nu afectează doar pădurea în care tigrii vânează, dorm și cutreieră, dar drumurile construite pentru transportarea cherestelei aduc și alte perturbări. Oamenii vin și instalează capcane pentru a vâna animale, și chiar dacă nu intenționează să afecteze tigrul, totuși o fac. Atunci când habitatul le este distrus, tigrii trebuie să străbată distanțe mai mari pentru a găsi hrană și adăpost, ceea ce îi aduce mai aproape de comunitățile de oameni, și de aici apar noi conflicte.

APP nu trebuie să se mai bazeze pe defrișările forestiere. Distrugerile din Indonezia trebuie să se oprească pentru a proteja animalele precum tigrul de Sumatra, a minimiza consecințele negative pentru comunitățile forestiere și pentru ca Indonezia să reducă emisiile de carbon care contribuie la schimbările climatice, din care mare parte provin din aceste defrișări.

Această companie se promovează ca fiind sustenabilă și responsabilă, care acționează pentru protejarea biodiversității și animalelor precum tigrul de Sumatra. În toată lumea are campanii publicitare, la TV și în ziare, în care se prezintă aproape ca un ONG, și nu ca o companie de producere a hârtiei și celulozei. Aceste anunțuri adesea conțin sloganul „APP Cares” lângă o imagine asemănătoare cu amprenta unei labe de tigru, dând impresia că APP se implică pentru protejarea tigrilor. În realitate operațiunile companiei distrug habitatul tigrilor pentru profit, amenințând specia cu dispariția.

Subiecte