Implică-te intr-un moment esențial pentru Europa! | Greenpeace Romania

Implică-te intr-un moment esențial pentru Europa!

Pagină - ianuarie 26, 2018
Alături de celelalte țări din Uniunea Europeană, România negociază în această primăvară viitorul energetic al țării și al Europei.

Din păcate, Ministerul Energiei susține mai degrabă continuarea și chiar extinderea capacității de producere a energiei din cărbune și alte surse de combustibili fosili, dăunătoare pentru sănătatea oamenilor și mediu, în detrimentul energiei curate, regenerabile.

Majoritatea europenilor trăiesc inspirând aer poluat, adesea otrăvitor, iar consecința directă este că, în fiecare an, peste 400.000 dintre ei mor prematur.

România  a avut deschise în 2017 două proceduri de infringement doar pe subiectul calității aerului. Comisia Europeană punctează ca poluarea atmosferică reprezintă un risc important pentru sănătatea publică, provocând mai mult de 25 000 de decese premature pe an în România.

Ne dorim ca statul român să ia în considerare energia regenerabilă - curată și fără riscuri pentru sănătate - și să permită cetățenilor să producă energie și să o vândă, atunci când este în surplus.

Accesul la energie verde pentru cetățenii obișnuiți este imposibil – iar ca să devii prosumator (să îți produci singur energia iar surplusul să îl vinzi în rețea) este un proces extrem de anevoios și deloc facilitat de stat.

Vrem să spunem răspicat Ministerului Energiei și ministrului de resort, Anton Anton, că ne dorim să folosim energie curată. Vrem să desenăm viitorul împreună cu voi. Vrem să demonstrăm că cei care vor un viitor cu energie curată și ieftină, care nu dăunează sănătății, au o voce puternică.

Dacă până acum ești de acord cu noi, te rugăm să:

Pasul 1

Îți faci o poză/ un selfie în care să scrii pe o hârtie galbenă sau dacă îți este mai ușor și nu vrei să folosești hârtie: display galben (telefon, tabletă, laptop/monitor) ce viitor energetic vrei pentru România și Europa.

Iată aici niște exemple de mesaje:

 Alegerea mea: energie regenerabilă

Energie regenerabilă - mediu sănătos

Energie curată = sănătate

Energie curată = joburi

Europa fără cărbune!

Lume, lume! Fără cărbune!

Energie regenerabilă? Da, mulțumesc!

Energie curată? Da, mulțumesc!

Pasul 2

În perioada 7-20 februarie încarcă poza pe (facebook, cu TAG la https://www.facebook.com/MinisterulEnergiei/  pe twitter https://twitter.com/MEnergiei ) cu hashtag #RenewEurope și #energiecuratapentruRomania la noi, pe adresa , ca mesaj pe pagina noastră de facebook sau pe whatsapp la nr. 0720780363