Greenpeace informează publicul din Rovinari despre calitatea aerului

Comunicat de presă - martie 20, 2014
Voluntarii Greenpeace au fost prezenți astăzi în Parcul Central din Rovinari și au oferit materiale informative referitoare la pericolele poluării provocate de arderea cărbunelui.

20 martie 2014, Rovinari – Echipa Greenpeace România a măsurat nivelul particulelor în suspensie din aer, acesta fiind un indicator relevant pentru calitatea aerului. Voluntarii Greenpeace au fost prezenți astăzi în Parcul Central din Rovinari și au oferit materiale informative referitoare la pericolele poluării provocate de arderea cărbunelui.

Potrivit Agenției Europene de Mediu, România este a doua țară din Uniunea Europeană, după Polonia, în care numărul deceselor cauzate de arderea cărbunelui îl depășește pe cel al victimelor din accidente rutiere. În anul 2010, în România, arderea cărbunelui a cauzat 2.979 de decese, iar accidentele auto – cu 183 mai puțin.

Aceeași Agenție Europeană de Mediu arată într-un studiu ca, în 2009, emisiile provenite din instalațiile industriale ale României au generat costuri de sănătate și de mediu –              așa-numitele externalități – de peste 4,7 miliarde de euro. 80% din aceste costuri au fost cauzate de sectorul energetic; numai instalațiile actualului Complex Energetic Oltenia contribuind cu peste 1,7 miliarde de euro.

Arderea cărbunelui în termocentrale eliberează în mediu o serie de compuși toxici, periculoși atât pentru sănătate, cât și pentru mediu. De asemenea, din arderea cărbunelui rezultă așa-numitele pulberi în suspensie, adică particule foarte fine, cu diametru de numai câțiva microni. Acestea sînt inhalate și pătrund în plămâni, apoi în fluxul sângelui (1).

Conform informațiilor oficiale, de la cele trei stații de măsurare a calității aerului din județ – Târgu-Jiu, Rovinari și Turceni, doar la ce din urmă nu a fost depășita limita de 50 µg/m3 pulberi în suspensie pentru mai mult de 35 de zile, așa cum prevede legea.

La polul opus, în Rovinari, patru ani la rând, între 2009 și 2012, au fost depășite cele 35 de zile prevăzute de lege drept limită. Mai mult, limita a fost depășită chiar și de patru ori: în 2009 s-au înregistrat 131 de zile cu valori ale pulberilor în suspensie de peste 50 µg/m3. Din nou, în 2012, au fost 91 de zile cu depășiri ale acestei limite.

Tot din statisticile oficiale a rezultat că și la Târgu-Jiu a fost depășit numărul de zile cu medie peste 50 µg/m3, în 2010 fiind înregistrate valori peste limită în 41 de zile.

 

Facem un apel la autoritățile locale să acorde maximul de importanță problemei poluării atmosferice provocate de termocentrale. Costurile mari, de sănătate și de mediu, nu sunt suportate de către Complexul Energetic Oltenia și nici nu se regăsesc în facturile de energie. Ele revin, însă, fiecărei familii, sub forma cheltuielilor medicale, precum și agenților economici, ca pierderi din zile de absentare, din motive medicale”, susține Ionuț Cepraga, coordonator de campanii Greenpeace România.

Autoritățile locale și centrale trebuie să se asigure că instalațiile Complexului Energetic Oltenia respectă calendarul stabilit pentru echiparea tehnică în scopul reducerii emisiilor. De asemenea, este important ca autoritățile să nu mai susțină construirea de noi grupuri energetice pe cărbune.”adaugă reprezentantul Greenpeace.

Note:

(1)  Pulberile în suspensie cauzează un spectru larg de afecțiuni, la nivelul mai multor aparate, sisteme și organe:

  • La nivelul creierului, pulberile măresc riscul de atac cerebral, scăderea indicelui de inteliganță și afectează activitatea sistemului nervos central (SNC);
  • La nivelul inimii, pulberile măresc numărul de cazuri de atac de cord și cauzează boli cardiace, precum aritmia;
  • În ceea ce privește sistemul circulator – creșterea presiunii arteriale și creșterea gradului de coagulare;
  • La nivelul plămânilor – crește riscul de apariție a cancerului pulmonar, astm, infecții și tuse;
  • Pulberile afectează, de asemenea, pielea, ochii și alte organe.
  • Nu în ultimul rând, este afectată sarcina, rezultând scăderea în greutate la nou-născuți, naștere prematură și încetinirea dezvoltării fizice si mentale.