Lanț uman împotriva cărbunelui: mii de oameni sunt așteptați la granița dintre Germania și Polonia

Comunicat de presă - august 20, 2014
Sâmbăta aceasta va avea loc un lanț uman, împotriva cărbunelui, la granița dintre Germania și Polonia. Sunt așteptați participanți din peste 14 țări europene.

20 august - Sâmbăta aceasta (23 august 2014), granița germano-polonă va găzdui o demonstrație masivă împotriva deschiderii minelor de cărbune din regiunea Lusatia - cea mai mare regiune minieră pentru exploatarea lignitului din Europa (1). Greenpeace împreună cu organizații partenere și asociații locale invită oamenii să se alăture pentru a crea Lanțul Uman lung de opt kilometri, în semn de protest împotriva cărbunelui.

Peste 6.000 de oameni din regiunea de graniță și-ar putea pierde casele și mijloacele de trai: compania suedeză Vattenfall și grupul polonez PGE vor să exploateze miliarde de tone de lignit, care se găsește sub o serie de sate locuite.

Participanții în lanțul uman împotriva cărbunelui de sâmbăta aceasta vor lega două sate din cele două țări amenințate de deschiderea noilor exploatări de lignit de suprafață.  De la biserica Kerkwitz din Germania, peste râul Neisse, la școala Gabrice din Polonia, oamenii își vor da mâna pentru a-și arăta opoziția față de minele de cărbune și în semn de solidaritate cu oponenții locali.

Evenimentul se continuă cu un „Festival muzical anti-lignit” organizat pentru promovarea unui viitor cu  energie regenerabilă. Vor evolua o serie de artiști muzicali printre care Asian Dub Foundation (Marea Britanie), Duck or Dove (Germania), Jamal (Polonia), Isua (Republica Cehă) și alții.

Meri Pukarinen, coordonatorul campaniei pentru climă și energie din Polonia, declară:

“Dacă planurile pentru exploatarea lignitului vor deveni realitate, acest peisaj se va transforma în cea mai mare, murdară și prăfuită zonă din Europa. Lignitul va fi folosit pentru a genera electricitate mult timp după anul 2050, forțând Europa să contribuie masiv cu emisii cu efect de seră care distrug clima. Lanțul Uman arată clar că mișcarea împotriva cărbunelui se dezvoltă, nu doar în Germania și  Polonia, dar pe cuprinsul întregii Europe. Ne așteptăm să se alăture oameni din peste 14 țări europene, care să declare: «Era cărbunelui s-a sfârșit, acum este timpul pentru energie regenerabilă!»”

Lignitul este cărbunele cel mai poluant. Arderea sa duce la emiterea unor cantități uriașe de CO2; cea mai mare amenințare pentru climă. Termocentralele pe bază de cărbune sunt prea puțin flexibile pentru a putea funcționa în tandem cu formele regenerabile de energie. Nu doar că dăunează climei, dar subminează evoluția energetică. Germania și Polonia trebuie să abandoneze viitoarele proiecte legate de lignit dacă vor ca eforturile lor pentru combaterea schimbărilor climatice să fie luate în serios.

Printre participanții în Lanțul Uman se vor număra și români, inclusiv voluntari din partea Greenpeace România. „Sacrificarea mediului pentru cărbune se întâmplă și în România, de prea multă vreme. Anual sunt defrișate sute de hectare de pădure, iar zeci de familii sunt expropriate pentru extinderea carierelor de lignit ale Complexului Energetic Oltenia” adaugă Ionuț Cepraga, Greenpeace România. „Această sumbră stare de fapt, prea puțin cunoscută de publicul larg, trebuie să înceteze, iar tehnologia permite deja înlocuirea cărbunelui cu energie curată, în mod economic. Aflându-ne în plin proces de redefinire a strategiei energetice naționale, orientarea către un viitor energetic curat este doar o chestiune de voință și viziune a celor care ne guvernează țara,” precizează Ionuț Cepraga.

 

Ce: Lanț uman între Polonia și Germania

Când: 23 august, între 1:45 p.m. și 2:15 p.m.

Unde: Între Grabice (Polonia) și Kerkwitz (Germania)

Note pentru editori:

[1]  Depozitele de lignit din Polonia și Estul Germaniei sunt cea mai mare sursă de carbon fosil din întreaga Uniune Europeană (German Mineral Resources Agency (DERA) 2011: Energy Study 2012. Reserves, Resources and Availability of Energy Resources.http://www.bgr.bund.de/DE/Themen/Energie/energie_node.html), conținând la fel de mult carbon cât emite Germania într-un deceniu. Minele de lignit planificate și cele operaționale împreună cu termocentralele ar putea forța aceste două țări să emită CO2 la un nivel necorespunzător cu obiectivele de reducere a emisiilor până în 2030 și dincolo de acest an – arderea lignitului ar folosi jumătate din „bugetul” de CO2 al acestor țări din 2020 până în 2050.

 [2] Participanți din cel puțin 14 țări europene sunt așteptați să se alăture Lanțului Uman. În afară de Germania și Polonia, Republica Cehă, Marea Britanie, Franța, Olanda, Belgia, Suedia, Finlanda, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Austria, România și Bulgaria vor fi reprezentate în Lanțul Uman.