Greenpeace Italia câștigă procesul cu Enel

Articol principal - august 6, 2012
Greenpeace a acuzat compania Enel, cea mai mare companie electrică din Italia, că este responsabilă pentru creșterea considerabilă a nivelului global de poluare.

Organizația de mediu susține că emisiile rezultate în urma arderii cărbunelui de către această companie duc la moartea a 366 de oameni, anual, în Italia, morți provocate de probleme de sănătate.

Rapoartele oficiale arată cum – doar în 2011 – Enel a fost principalul poluant cu CO2 al Italiei, iar compania este de vină pentru eliberarea în atmosferă a aproape 37 de milioane de tone de compuși chimici periculoși. În 2011, Enel a avut emisii de dioxid de carbon de 36,8 milioane de tone, fiind cel mai mare emițător de CO2 din Italia. Emisiile de CO2 ale companiei, doar în Italia, echivalează totalul emisiilor produse de industria oțelului și betonului și aproape cu 55% mai mult decât emisiile marilor grupuri petroliere. Acestea sunt aspect pe care Enel a vrut să le ascundă, însă lucrurile nu se opresc aici.

Analiza a cuprins și estimări care relevă faptul că centralele pe cărbune ale Enel în Italia aduc pagube de 2 miliarde de euro anual iar costurile anuale pentru întreaga Europă ajung la 4,3 miliarde de euro.

Estimările Greenpeace asupra impactului poluării provocate de centralele termice ale Enel sunt bazate pe informații oficiale obiective, obținute de la Agenția Europeană de Mediu. Studiul a inclus date despre poluarea aerului de la toate instalațiile industriale din Europa, inclusiv de la centralele Enel.

Enel a reacționat la acuzele publicate pe siteul Greenpeace și a intentat un proces încercând să determine organizația să nu furnizeze publicului rapoartele pe acest subiect. Compania a solicitat ca Greenpeace să închidă complet site-ul italian, în ciuda faptului că reprezentanții Greenpeace au solicitat ca Enel să verifice mai întâi dacă rapoartele lor sunt precise sau nu.

Cu toate acestea, judecătorii au stabilit că Greenpeace nu a făcut nimic greșit și că fiecare informație publicată pe site-ul organizației este precisă și corectă. Enel a fost obligată de instanță să plătească cheltuielile de judecată. Nu este prima oară când Enel a încercat să se folosească de mijloace legale pentru a-și reduce oponenții la tăcere. Compania a amenințat în trecut că dă în judecată Greenpeace Italia și Greenpeace International pentru 1,6 milioane de euro în urma unor proteste pașnice.

Din păcate, companiile recurg la astfel de căi, solicitarea unor sume uriașe de bani pentru a-și speria criticii.

Greenpeace Italia a solicitat institutului de cercetări independente olandez SOMO să adapteze metodologia agenției UE la centralele Enel pe cărbune pentru a determina numărul de decese pe an provocate de emisiile lor. Analiza independentă a datelor arată că, poluarea aerului provocată de toate termocentralele Enel, inclusiv de cele din Italia, duce la peste 1.000 de decese anual în Europa.

Publicul are dreptul să știe care este impactul mortal al emisiilor Enel, de pe urma arderii cărbunelui.

În loc să ajungă în instanță și să încerce să ascundă aceste secrete, compania ar trebui să reducă la jumătate proporția de energie produsă din arderea cărbunelui, până în 2020, și să elimine complet cărbunele până în 2030. Enel ar trebui să înlocuiască combustibilii fosili cu surse regenerabile de energie.