Refolosește sticlele de plastic

Articol principal - aprilie 23, 2012
Refolosește obiecte care altfel ar ajunge la groapa de gunoi și transformă-le în soluții practice!

În ziua de azi există tot felul de soluții ingenioase la problemele de zi cu zi. Mulți profită de acest lucru și concep noi produse pentru a veni în întâmpinarea clienților. Însă, de multe ori, putem rezolva aceste probleme, cum ar fi izolarea unei pungi deschise, folosind obiecte pe care altfel le-am arunca. Prin refolosirea lor, reducem cantitatea de deșeuri generată de gospodăria noastră și reducem și cheltuielile - nu mai trebuie să dăm bani pe alte obiecte, și în același timp protejăm mediul.

1. De exemplu, în imaginea de mai jos poți vedea cum, din gâtul unei sticle de plastic poți confecționa un „dop” pentru pungi, în care poți depozita alimente, care altfel s-ar vărsa în sertar sau s-ar altera.

Subiecte