În anumite zone din sol se găsesc rezerve de gaz natural ce nu pot fi exploatate prin metode convenționale. Fracturarea hidraulică presupune forarea în plan vertical a unui puț adânc până în zona de extracție, apoi forarea în plan orizontal. Este injectat apoi în stratul de rocă un amestec de apă, nisipuri și substanțe chimice, care provoacă fisuri ce permit gazului să evolueze către suprafață. Aceste fisuri în stâncă pot atinge lungimi de câteva sute de metri de la puțul inițial.
Unul dintre neajunsurile majore ale acestei tehnologii este legat direct de consumul de apă. Operațiunile de fracturare hidraulică asociate unui singur puț necesită un volum de apă ce poate varia între 9.000 m³ și 29.000 m³. Aceste valori pun sub semnul întrebării sustenabilitatea folosirii resurselor de apă chiar și în țări din zona temperată.
Riscurile asociate chimicalelor din amestecul pentru fracturare hidraulică – cca. 2% din volum - sunt încă prea puțin cunoscute și, de aceea, foarte importante. În Statele Unite, legea permite companiilor să păstreze secret informațiile privind compoziția amestecului, din motive legate de concurență. Până la acest moment a fost detectată prezența a peste 260 de substanțe, dintre care unele sunt cunoscute pentru toxicitatea lor sau pentru efectele cancerigene sau mutagene pe care le au asupra organismului uman. Dacă izolarea puțului nu este perfectă, aceste substanțe contaminează pânza freatică, migrând în subteran.
O anumită parte din amestecul injectat în puțuri – între 15 și 80% - refulează la suprafață, iar restul rămâne în subteran. Fluidul revenit astfel la suprafață conține, pe lângă chimicalele amintite, și substanțe dizolvate din zonele pe care le-a străbatut, precum metale grele, hidrocarburi sau elemente radioactive prezente în sol în mod natural.
Există, de asemenea, riscul de evaporare în aer a substanțelor din zonele de stocare ulterioară, dintre care merită menționat cel puțin benzenul, cu potențial cancerigen. Un alt risc este acela asociat folosirii unui număr mare de utilaje și de funcționarea unităților generatoare, care împreună eliberează cantități semnificative de emisii toxice.
Câteva exemple de accidente cauzate de aceste tehnologii: în 2007, un puț din Ohio insuficient izolat a permis gazului să iasă la suprafață, cauzând o explozie în subsolul unei gospodării.
În 2009, în Pennsylvania, în urma operațiunilor de foraj a fost contaminată panza freatică. Gazul a migrat câteva mii de metri de la zona de exploatare, afectând alimentarea cu apă pe o zona de 9 kilometri pătrați.
Tot in Pennsylvania, o explozie ce a avut loc la un puț a degajat în aer gaz și amestec de fracturare hidraulică pe durata a 16 ore. Accidentul a fost pus în seama personalului neinstriut și a procedurilor precare de control.
Gazele naturale provenite din rezerve convenționale au o amprentă de carbon mai scăzută decât petrolul și cărbunele și ar putea servi, astfel, drept combustibil în trecerea la o Revoluție Energetică, bazată pe energie regenerabilă și măsuri de eficiență energetică. Scenariul Greenpeace Revoluția Energetică este bazat doar pe rezervele de gaz obținut în mod convențional. Gazele naturale din rezerve neconvenționale (cunoscute sub numele de gaze de șist) necesită o metodă specială de extracție - fractarea hidraulică.
Procedeul explicat - articol din Financial Times
Greenpeace se opune exploatării rezervelor neconvenționale de gaze naturale. Greenpeace solicită un efort susținut pentru înțelegerea pe deplin a impactului acestei metode de extracție.
În Europa, Bulgaria este a doua țară din Uniunea Europeană, după Franța, care a decis interzicerea acestui procedeu, care include injectarea de apă, nisipuri şi produse chimice în sol la o presiune mare, pentru ca resursele să fie aduse la suprafaţă din roci greu accesibile, precum cele de şist.