Din mina Talvivaara, deținută și operată de Talvivaara Mining Company, s-a scurs apă care conține concentrații ridicate de nichel și uraniu. Deversarea are un ritm între 5.000 și 6.000 de metri cubi pe oră. Se crede că scurgerea a avut loc duminică 4 noiembrie, când s-a rupt iazul de depozitare a apelor uzate.
Un prieten din Finlanda ne scrie:
„La început, mina Talvivaara era ca un vis. Un nou început. O sursă de locuri de muncă și venituri pentru nordul Finlandei.”
Acesta era nivelul de entuziasm când s-a deschis noua mină în Kainuu, la 550 de kilometri de Helsinki. Pekka Perä, un fost angajat al companiei miniere finlandeze Outokumpu a cumpărat locația de la fostul său angajator pentru 1 euro.
Situl a fost considerat neprofitabil dar dl. Perä era convins că poate deveni un exemplu pentru o renaștere minieră. Deținea o nouă metodă de biosolubilizare care îi permitea să extragă concentrații mici de materiale.
Acest vis nu a durat mult iar trezirea a fost dură.
Mina a început operațiunile în octombrie 2008 iar primele probleme au început să apară vara următoare. Proprietarii de afaceri din turism din apropierea minei s-au plâns că de la mină vine miros de ou putred, alungând clienții.
În timp ce compania încă se lupta cu mirosul ciudat, la suprafață au început să iasă probleme mult mai grave. Primul iaz cu ape reziduale a început să aibă scurgeri pentru prima oară în 2008. Următoarea scurgere a fost depistată în 2010. Lacurile din aproprierea minei au devenit sărate. Măsurătorile din apropierea minei au indicat concentrații de cadmiu și nichel care depășeau limitele oficiale de siguranță. Iar în martie anul acesta, un muncitor la mină nu a purtat echipamentul de protecție și a murit intoxicat cu hidrogen sulfurat, sursa mirosului neplăcut.
Toată lumea știa despre asta și cu toate astea autoritatea de supraveghere, Centrul pentru Dezvoltare Economică, Transport și Mediu din Kainuu nu a luat nicio măsură asupra companiei miniere, care a dat o dovadă incredibilă de iresponsabilitate. Acum ei susțin că nu au făcut nimic pentru că nu au avut niciodată resursele și pregătirea necesară pentru acest lucru.
Duminică, situația a scăpat cu totul de sub control. Toate deșeurile din exploatarea minei ajung în iazuri uriașe cu ape reziduale care conțin metale grele, substanțe chimice periculoase și uraniu. Unul din aceste iazuri s-a spart iar apa puternic contaminată a început să se reverse într-un ritm de câteva mii de metri cubi pe oră. Acum visul de altădată s-a transformat într-un coșmar. Activiștii Greenpeace au luat mostre din apa deversată. La fel au procedat și Autoritatea Finlandeză pentru Siguranță Nucleară și Institutul Finlandez de Mediu. Nimeni nu poate spune acum cât de rea este situația. Tot ceea ce știm este că este grav.
Apa contaminată s-a scurs deja mulți kilometri în aval. Lacurile și pârâurile din zonă sunt contaminate cu nichel.
Frumoasele lacuri, râuri și pâraie – apă dulce, curată – sunt cele mai de preț lucruri pentru finlandezi. Nu v-ați gândi că am lăsa pe cineva să le otrăvească. Dar iată că s-a întâmplat. Oamenii din aval se simt complet neputincioși și se tem pentru apa potabilă.