Revenirea la agricultura ecologică - partea I

Articol principal - februarie 13, 2015
2014 a fost un an bun pentru agricultura ecologică. Acest tip bogat de agricultură care protejează și susține diversitatea vieții pe Pământ se bucură de tot de mai multă popularitate pe măsură ce fermierii se străduiesc să se adapteze la schimbările climatice și la modelul intensiv și învechit de agricultură, bazat pe chimicale - incluzând și culturile modificate genetic.

O confirmare specială a venit din partea Națiunilor Unite privind dreptul la hrană, Olivier De Schutter. În raportul său final a făcut un apel pentru democrație în ce privește hrana și pentru agro-ecologie:

”Nu putem continua în acest impas al unui sistem de producere al hranei bazat pe petrol... Agro-ecologia este soluția de bun simț. Înseamnă să înțelegem cum funcționează natura, să învățăm să reproducem ceea ce se întâmplă în natură și în ferme cu scopul de a reduce dependența de factorii externi.”

În primul său discurs public, succesorul său Hilal Elver a continuat același punct de vedere:

”Criza alimentară globală din 2009 a tras un semnal de alarmă în ce privește nevoia unui punct de cotitură în sistemul global de alimentație. ... Cercetări mai recente în agro-ecologie ne permit să explorăm mai eficient cum putea utiliza cunoștințele tradiționale pentru a proteja oamenii și mediul înconjurător în același timp.”

Mai mult sprijin pentru agricultura ecologică a venit și din partea Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, prin intermediul Directorul General,  José Graziano da Silva. Acesta a luat cuvântul la Simpozionul Internațional pe Agro-ecologie pentru Securitatea Alimentației și Nutriției în Roma, unde a declarat: 

”Agro-ecologia continuă să se dezvolte, atât în ce privește politicile cât și ca știință. Este o abordare care va ajuta să abordăm marea provocare de a pune capăt foametei și malnutriției în toate formele sale, în contextul adaptării la schimbările climatice, care este atât de necesar.”

Și pe măsură ce tot mai multe joci se alătură apelului pentru agro-ecologie, văzută ca fiind critică pentru a aborda schimbările climatice și eficitul de apă, dovezi tot mai solide sunt în curs de dezvoltare de la cercetători, care analizează performanța agriculturii ecologice. 

Un studiu de la Universitatea din California, Berkeley arată ca agricultura utilizând practici ecologice - ce are la bază biodiversitatea (rotația culturilor, policuturi, etc,) - este o modalitatea eficientă de a crește randamentul și a reduce ”diferența de randament” dintre agricultura organică și cea convențională. 

Una dintre cele mai importante concluzii este faptul că diferența dintre randamentul organic și cel convențional este mai mic decât a fost estimat anterior: 19% randament mai mic pentru agricultura organică. Și mai important este faptul că, atunci când practicile bazate pe biodiversitate sunt aplicate în cel mai bun mod, randamentul obținut din culturi organice poate fi foarte apropiat de randamentul obținut din culturi convenționale, iar în unele cazuri, diferența este neglijabilă. 

Aceste rezultate inovatoare demonstrează că agricultura ecologică poate fi productivă privind alimentația și poate face acest lucru fără a dăuna planetei. Ceea ce agricultura intensivă bazată pe utilizarea chimicalelor nu va fi putea livra niciodată. 

Sursa articolului: http://www.greenpeace.org/international/en/news/Blogs/makingwaves/ecological-farming-is-coming/blog/51912/

Subiecte