Victorie: Franţa a interzis cultivarea porumbului modificat genetic MON810

Pagină - august 5, 2009
Guvernul Franţei a anunţat interzicerea cultivării porumbului modificat genetic (MG) MON810 prin activarea clauzei de salvgardare deoarece acesta prezintă riscuri semnificative pentru mediu.

România trebuie să activeze imediat clauza de salvgardare în cazul MON810

Paris, Franţa 12 ianuarie 2008 – Ieri seară Guvernul Franţei a anunţat interzicerea cultivării porumbului modificat genetic (MG) MON810 prin activarea clauzei de salvgardare [1] deoarece acesta prezintă riscuri semnificative pentru mediu.

 

Porumbul MON810 produs de compania Monsanto este singura plantă modificată genetic (MG) care este cultivată pe scară comercială în Europa, mai ales în Franţa şi Spania. La 10 ani după ce a fost introdus pe piaţă, dovezi ştiinţifice arată că acest soi nu este sigur pentru mediu. Decizia Franţei de a interzice cultivarea MON810 este o victorie istorică în lupta ani OMG şi un pas important pentru protejarea speciilor de animale şi plante de efectele negative ale contaminării genetice”, a spus Contiero Marco, Director politici UE OMG, Greenpeace.

Greenpeace se aşteaptă că decizia Guvernului francez va avea un efect politic de domino la nivelul Statelor Membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România unde în 2007 se cultivase pentru prima dată MON810. În săptămânile ce urmează, Comisia Europeană va decide asupra altor două soiuri de porumb MG produse de două companii de chimicale: “DuPont and Dow” din SUA şi “Syngenta” din Elveţia. “Având în vedere că ambele soiuri aparţin aceleiaşi familii de porumb Bt, ca şi MON810, ne aşteptăm ca autorizarea acestora să fie respinsă de Comisie. Această decizie ar fi în linie cu recentele descoperiri ştiinţifice, cerinţele legislaţiei europene şi ar reflecta voinţa majorităţii covârşitoare a cetăţenilor europeni care se opun utilizării plantelor MG în agricultură”, a mai adăugat Contiero.

Decizia Franţei vine să le completeze pe cele ale Austriei, Ungariei, Greciei şi Poloniei care au interzis deja MON810 şi să motiveze Guvernul României să treacă imediat de la promisiuni la fapte, mai ales acum când fermierii îşi cumpără seminţe de porumb pentru 2008.

Greenpeace cere Guvernului României să urmeze exemplul Franţei şi să interzică imediat importul şi cultivarea porumbului MG MON810 pentru a proteja mediul şi sănătatea oamenilor.

Subiecte