Activiștii Greenpeace, bruscați în fața Guvernului

Comunicat de presă - noiembrie 29, 2012
Astăzi, activiștii Greenpeace au solicitat Premierului Victor Ponta, să renunțe la construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și să se alăture [R]evoluției Energetice .

București, 29 noiembrie 2012 – Astăzi, activiștii Greenpeace au solicitat Premierului Victor Ponta, să renunțe la construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă și să se alăture [R]evoluției Energetice[1]. Deși Greenpeace este o organizație care protestează pașnic de peste 40 de ani, peste tot în lume, activiștii au fost astăzi bruscați, reținuți de jandarmi și amenințaţi, în mod abuziv, că vor fi duși la Procuratură. Este inadmisibil ca într-o țară democratică, o organizație pentru protecția mediului să nu poată transmite un mesaj printr-un protest pașnic. Aceștia au fost eliberați după aproximativ două ore.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Actualmente, Guvernul are în plan continuarea construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, deși aproape toți investitorii s-au retras din acest proiect[2], unii dintre aceștia orientându-se către investiții în energie din surse regenerabile[3]. Potrivit studiului [R]evoluția Energetică, este deja posibil ca România să renunțe treptat la energia nucleară până în 2030 și ar putea folosi energie regenerabilă în proporție de 84%, folosind tehnologia disponibilă în prezent.

În pofida faptului că din ce în ce mai multe țări renunță la energia nucleară și se orientează spre adoptarea în totalitate a energiilor regenerabile, factorii de decizie din România se încăpățânează în îmbrățișarea acelorași componente ale strategiei energetice, învechite deja de mult”, declară Alexandru Riza, coordonator de campanii.

„Greenpeace solicită domnului Prim-ministru Victor Ponta să renunțe la construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, urmând exemplul unor țări precum: Germania, Elveția, Japonia, Italia, Lituania, Belgia[4] care au decis să nu mai construiască noi reactoare nucleare. De asemenea, solicităm Primului-ministru să se alăture [R]evoluției Energetice, alături de țări precum: Danemarca, Islanda, Scoția, care au stabilit termene până la care să folosească 100% energie regenerabilă”, adaugă Alexandru Riza.

Recent, Greenpeace România a transmis alianțelor, partidelor și candidaților independenți aflați în campania electorală, o listă de solicitări referitoare la includerea în programul de guvernare a anumitor obiective. Cele din domeniul energetic sunt următoarele:

-               Reducerea semnificativă a ponderii cărbunelui în noua Strategie energetică națională și completarea necesarului cu energie din surse regenerabile;

-               Stabilirea unui plan de renunțare la energia nucleară, până în anul 2030;

-               Preluarea cu prioritate a energiei din surse regenerabile în rețeaua electrică și facilitarea accesului tuturor producătorilor de astfel de energie la rețea. Modernizarea rețelei energetice naționale, pentru eliminarea pierderilor din sistem și modelarea acesteia pentru a putea asimila integral energia din surse regenerabile. Introducerea și extinderea conceptului de smart grid;

-               - Susținerea obiectivului de 45% energie din surse regenerabile până în 2030 precum și a unui obiectiv de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2030 față de nivelurile anului de referință 1990;

-               Direcționarea a 100% din banii proveniți din taxarea emisiilor de carbon către susținerea proiectelor de eficiență energetică și energie regenerabilă;

Lista solicitărilor Greenpeace este completată de următoarele:

-               Interzicerea metodelor de exploatare a resurselor naturale care afectează mediul înconjurător, precum cele care utilizează cianurile și fracturarea hidraulică;

-               Protecția reală a pădurilor, inclusiv prin promovarea unor reglementări legislative menite să oprească fenomenul defrișărilor și al furtului de material lemnos, protejarea pădurilor virgine;

-               Interzicerea cultivării organismelor modificate genetic, iar până atunci,  adoptarea principiului toleranței zero corelat cu obligativitatea testării fiecărui lot de semințe introdus pe piață pentru detectarea OMG, obligativitatea etichetării produselor alimentare care conțin OMG sau pentru obținerea cărora au fost folosite OMG, instituirea unui set de reguli stricte de responsabilitate în privința culturilor OMG (aplicarea principiului poluatorul plăteşte, conform căruia, fermierul care contaminează culturile din jur să plătească despăgubiri celor afectaţi) și stabilirea unei limite de coexistenţă a culturilor modificate genetic de 400m faţă de celelalte culturi.

 


Note:

[2]Investitorii CEZ,GDF, RWE și Iberdrola s-au retras de la finanțarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Dintre investitorii străini, au rămas loiali proiectului doar ENEL și Arcelor Mittal, care dețineau, la începutul anului, numai 9.15%, respectiv 6.2% din acțiuni. Grupurile CEZ și Iberdrola au deja în derulare în România proiecte pentru producerea energiei eoliene de 600 Mw/h, respectiv 1500 Mw/h.

[3]În prezent, factorii de decizie din domeniul energetic  lucrează la stabilirea unei strategii energetice pentru România. Potrivit legislației europene, alegerea strategiei energetice naționale trebuie să aibă la bază un proces prin care publicul și societatea civilă sunt chemate la consultări în jurul mai multor scenarii energetice, asociate unor mixuri de tehnologie. În cazul României acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care Greenpeace a apelat atât la instanțele de judecată din România, cât și la Comitetul de la Aarhus pentru a obține anularea strategiei energetice actuale, bazată pe combustibil fosil și pe tehnologii nucleare. Organizația solicită Guvernului reluarea procedurii pentru stabilirea strategiei energetice, de această dată cu parcurgerea tuturor pașilor ce se impun.

[4] Mai mult, Austria a decis chiar să nici nu mai importe energie nucleară.

Subiecte