Incident la cea mai veche centrală nucleară din Franța

Articol principal - septembrie 10, 2012
Pe 5 septembrie 2012, compania energetică franceză EDF a anunțat că doi oameni au suferit arsuri la mâini în urma unui incident la nivelul unei centrale nucleare din Franța din regiunea Fessenheim. Prefectura locală a negat raportările anterioare referitoare la un incendiu în centrală.

Autoritățile pentru siguranța nucleară au declarat că nu există pericolul unor scurgeri radioactive, iar incidentul este minor. Activiștii de mediu solicită de mult timp închiderea centralei, mai ales după dezastrul de la centrala Fukushima Daiichi de anul trecut.

Inițial, compania care operează centrala a negat raportările inițiale cu privire la incendiu. În luna aprilie a acestui an a mai avut loc un incendiu în reactorul 2 al centralei, care a fost de curând repornit.

Compania EDF intenționează să investească mai multe milioane de euro în centrala Fessenheim, pentru a prelungi licența pentru încă 10 ani. Fessenheim este cea mai veche centrală nucleară din Franța, iar în ultima campanie electorală, actualul președinte a promis să o închidă până în 2017.

Greenpeace solicită închiderea centralelor vechi precum Fessenheim și creșterea nivelului de transparență în legătură cu detaliile incidentelor de acest fel.

„Am primit informații contradictorii în ceea ce privește incidentul de la Fessenheim. Ce s-a întâmplat exact? În ce parte a centralei a avut loc incidentul? Acestea sunt aspecte cruciale pentru siguranța angajaților centralei și a locuitorilor. EDF și guvernul francez ar trebui să furnizeze un singur răspuns clar, ” a declarat Sophia Majnoni of Intagno, responsabilă pentru campania Greenpeace pentru energie.

Un precedent îngrijorător

Pe 25 aprilie a mai avut loc un incident la această centrală, de data aceasta declarațiile oficiale au admis că a fost vorba de un incendiu.  Acesta a izbucnit la nivelul alternatorului reactorului 2 al centralei.

Acest incident recent ridică multe întrebări despre cea mai veche centrală nucleară din Franța. „Două incidente atât de grave într-un interval de timp atât de scurt – este din ce în ce mai îngrijorător,” adaugă Sophia Majnoni.

Dată fiind vechimea centralei, Fessenheim se afla deja sub supraveghere iar Autoritatea pentru Siguranță Nucleară (ASN) a raportat că deja este nevoie de investiții de milioane de euro pentru a face centrala mai sigură. Întrebarea fundamentală este dacă se va decide prelungirea duratei de funcționare a unei centrale în mod clar periculoasă, cheltuind sute de milioane de euro, sau dacă se va decide, în sfârșit, închiderea ei.

Subiecte