În imaginea de mai sus, cuvântul „trash” (gunoi) este scris numai din mingi de golf. ©Greenpeace / Alex Hofford
Trăsătura principală care face ca plasticul să fie atât de util consumatorilor săi, durabilitatea și stabilitatea sa, devine o problemă gravă pentru mediile marine. În fiecare an se produc în jur de 100 de milioane de tone de plastic, din care 10 procente ajung în mare. Din acestea, 20 de procente provin de pe nave și platforme, iar restul, de pe uscat.
Oriunde în lume te-ai plimba pe plajă vei întâlni pungi de plastic (polietilenă), sticle și containere, ambalaje din polistiren expandat, bucăți de spumă polieuritanică, bucăți de plase de pescuit din polipropilenă și bucăți lungi de sfoară. Împreună cu conuri de semnalizare, brichete de unică folosință, cauciucuri de mașină și periuțe de dinți, aceste obiecte au fost aruncate la întâmplare pe uscat și pe mare și au fost transportate de vânt și flux.
Aceste obiecte mai mari sunt semnele vizibile ale unei probleme de mare amploare. Aceste deșeuri mari nu se degradează ca alte materiale naturale. Pe mare și pe uscat, sub influența soarelui, a acțiunii valurilor și a abraziunii mecanice, se mărunțesc încet în particule mai mici.
O singură sticlă de plastic se poate descompune în destule fragmente mici încât să existe câte unul pe fiecare kilometru de plajă din lume. Acestor particule mai mici li se alătură granulele mici de plastic, forma în care sunt acum comercializate multe tipuri noi de plastic și care se pot pierde pe mare (chiar și containere întregi). Aceste „smocuri” marine de plastic au intrat în atenția oamenilor nu doar din cauza cantităților uriașe adunate de pe plaje de către voluntari dedicați, dar și din cauza faptului că s-a descoperit că s-au acumulat în zone marine unde curenții și vânturile sunt slabe.
Circuitul subtropical al Pacificului de nord acoperă o zonă mare a oceanului unde apa circulă în sensul acelor de ceasornic într-o spirală lentă. Vânturile sunt slabe. Curenții tind să atragă orice material plutitor în zona centrală, statică a circuitului. Sunt puține insule pe care materialele plutitoare pot eșua. Așa că rămân blocate acolo în vârtej, în cantități impresionante, estimate la șase kilograme de plastic pentru fiecare kilogram de plancton. Suprafața de gunoaie, de mărimea statului Texas, se învârte încet ca un ceas.
Acest fapt nu ar reprezenta neapărat o problemă foarte mare dacă plasticul nu ar avea efecte negative. Cu toate astea, obiectele mai mari sunt consumate de păsările marine și de alte animale care le confundă cu prada. Multe păsări marine și puii lor au fost descoperite moarte, iar stomacurile lor erau pline cu obiecte de plastic de dimensiuni medii, precum capace de sticle, brichete și baloane. În Hawaii a fost descoperită o țestoasă moartă care avea în stomac și intestine peste 1.000 de bucăți de plastic.
Potrivit estimărilor, peste un milion de păsări marine și o sută de mii de mamifere marine și țestoase de mare mor în fiecare an din cauza ingerării bucăților de plastic sau din cauză că rămân captive printre resturi.
Animalele se pot încurca în resturile de plase și fire de pescuit. Chiar și creaturile mici precum meduzele, pot rămâne prinse în filamente lungi de plastic sau pot ingera particule de plastic care plutesc prin apă.
Buretele chimic
Există și un aspect sinistru al acestei situații. Plasticul poate acționa ca un fel de „burete chimic”. În plastic se pot concentra mulți din cei mai dăunători poluanți descoperiți în oceanele lumii: persistenții poluanți organici (POP). Deci orice animal care ingeră resturi de plastic, asimilează și poluanți foarte toxici.
Vârtejul Pacificului de nord este doar unul din cele cinci astfel de acumulări majore din ocean și este posibil ca această problemă să fie prezentă și în alte oceane. Marea Sargaselor este o zonă cunoscută pentru curenții săi lenți din Atlantic, iar cercetările făcute acolo au demonstrat faptul că în apă există deja concentrații mari de plastic.
„Autostopiști” oceanici
Deșeurile de plastic care plutesc pe mare pot afecta ecosistemele marine într-un mod surprinzător, furnizând o suprafață pe care organismele se pot dezvolta. Aceste plante și animale pot fi apoi transportate pe bucățile de plastic în afara habitatului lor obișnuit. Acestea pot, prin urmare, să invadeze habitate noi și să devină specii periculoase.
Desigur, nu toate tipurile de plastic plutesc. De fapt, în jur de 70 la sută din plasticul aruncat se scufundă. În Marea Nordului, cercetătorii olandezi au numărat în jur de 110 bucăți de plastic pe fiecare kilometru pătrat de fund marin, o cantitate de 600.000 de tone doar în Marea Nordului. Aceste deșeuri de plastic pot sufoca fundul marin și ucid formele de viață care trăiesc acolo.
Problema deșeurilor de plastic este una care trebuie rezolvată urgent. La nivel personal, cu toții putem contribui, evitând să cumpărăm produse care conțin plastic și prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de plastic. Evident că este nevoie ca proprietarii de vase, platforme și operatorii vaselor de pescuit să devină mai conștienți de consecințele depozitării iresponsabile de deșeuri din plastic.
Oceanele lumii sunt expuse atâtor pericole, printre care și poluarea cu plastic care acumulează în diverse locuri unde curenții sunt slabi, pescuitul excesiv și schimbările climatice, încât trebuie să protejăm biodiversitatea marină în cel mai eficient mod posibil.