Aproape acum doi ani, comunitățile locale din pădurea Mahan, din statul indian Madhya Pradesh, au avut suficiente motive de sărbătoare. În ajunul zilei Internaționale a Pădurilor, în 2015, oamenii de acolo au aflat că terenurile lor ancestrale nu vor fi scoase la licitație pentru a face loc exploatărilor miniere. Acesta a fost rezultatul unei lupte lungi și intense de a-și asigura drepturile comunitare asupra pădurii care sprijină modul de trai a mii de oameni care trăiesc acolo.
Nu la fel de norocoși au fost oamenii din Nuevo Andoas, o comunitate Quechua de pe malurile râului Pastaza din Amazonul peruan. În ultimii 45 de ani, pământurile lor, odată neatinse și rezervele lor de apă, au fost poluate de mii de barili de țiței și deșeuri toxice, care au provocat probleme grave de sănătate și au dăunat ecosistemului delicat. Toate acestea au fost rezultatul forajelor petroliere de pe terenurile indigene autorizate de guvern, împotriva voinței comunităților.
Aceste comunități sunt doar câteva dintre sutele din toată lumea, ale căror drepturi pentru terenuri sunt amenințate de companiile din domeniul combustibililor fosili. Se estimează că 30% din tot petrolul și gazele produse de companiile americane sunt obținute chiar din sau din apropierea terenurilor indigene, în timp ce există comunități care locuiesc pe toate cele 73.000 de terenuri concesionate pentru minerit, agricultură și exploatări forestiere din opt țări în curs de dezvoltare.
Timp de decenii am fost martorii distrugerii mediului în favoarea explorărilor pentru cărbune, petrol și gaze. Sătenii din Mahan poate că au câștigat o victorie pentru care s-au luptat mult împotriva acestor companii și autorităților care vor să obțină bani rapizi, dar atâta vreme cât nu sunt recunoscute drepturile lor comunitare și rolul lor de administratori ai pădurii, cărbunele de sub ei va rămâne o sursă de atracție și tensiune.
Acest asalt asupra drepturilor comunitare nu este o tragedie doar pentru comunitățile afectate, ci pentru noi toți. Cercetările făcute de Rights and Reource Initiative și World Resources Institute arată că acolo unde popoarele indigene și comunitățile locale au drepturi legale asupra terenurilor lor, stocarea carbonului este mai mare și rata despăduririlor este mai mică, contribuind astfel la temperarea încălzirii globale.
Cu toate acestea, la nivel global, comunitățile dețin în proprietate legală 20% din terenurile lor specifice, ceea ce lasă deschisă ușa pentru state și companii private să intre, să evacueze sate și să taie arborii pentru a ajunge la comorile fosile de dedesubt. În urma lor, păduri și râuri odată pure și valoroase, sunt transformate în terenuri degradate, aride.
Așa că în timp ce multe state și corporații continuă să considere pădurile și lacurile noastre drept nesfârșite depozite pentru exploatare comercială, comunitățile locale și indigene răspund apărându-și drepturile și protejându-și mediul. Ei ne arată o viziune alternativă asupra lumii – un sistem în care relația noastră simbiotică cu natura este respectată, un sistem bazat pe folosirea și gestionarea sustenabilă și colectivă a resurselor, spre beneficiul tuturor.
De Ziua Internațională a Pădurilor și în această lună întreagă, comunitățile locale și indigene din toată lumea, cu sprijinul a mii de cetățeni acționează pașnic sub umbrela mișcării Break Free, pentru a-și proteja terenurile și pădurile, pentru a cere recunoașterea drepturilor lor și pentru a păstra cărbunele, petrolul și gazul în subteran.
Prin recunoașterea drepturilor comunităților asupra pământurilor lor ancestrale, putem și ar trebui să contribuim spre realizarea acestor scopuri. Pentru că nu este în joc doar clima, ci și mediul nostru și mijloacele de trai a sute de milioane de oameni.
***
În România, aceste aspecte sunt detaliate în campania pentru energie curată, unde ne luptăm cu exproprieri abuzive – cazul Runcurel – și unde nu de puține ori ne luptăm în instanță și împotriva defrișărilor care să facă loc carierelor de cărbune.