Motive serioase de îngrijorare legate de proiectul minier din Roșia Montană

Comunicat de presă - septembrie 7, 2002
Greenpeace a făcut o evaluare a poluarii industriale a apei, acoperind întreaga regiune superioară a Tisei. În mod deosebit în zona superioară a Someşului, în jurul oraşului Cluj-Napoca, se găsesc numeroase obiective industriale ce dau motive serioase de îngrijorare privind mediul înconjurător datorită activităţii lor ce poluează apa sau datorită marilor riscuri ecologice pe care le prezintă

Cluj-Napoca. -  Lista celor mai mari poluatori include printre alţii ferma de porci Agrocomsuin din Bontida, fabrica de hârtie Someş Dej, activităţile miniere din Rodna şi compania farmaceutică Terapia din Cluj. Terapia emite mari cantităţi de poluanţi organici şi cianuri direct în râul Someş. "Ştim că Terapia are un profit net anual de mai mult de 6 milioane de dolari. De aceea nu există nici un motiv pentru alte întârzieri în îmbunătăţiri ecologice", a comunicat Herwig Schuster, chimist expert din cadrul Greenpeace, proprietarilor din Cipru.

Cei 100.000 de porci din Bontida sunt de asemenea o sursă semnificativă de poluare. În fiecare secundă, mai mult de 30 de litri de apă menajeră puternic contaminată cu substanţe poluante sunt deversaţi în râu. Pe lânga aceasta, solul şi pânza freatică din zonă sunt extrem de poluate. De asemenea, activităţile miniere din Rodna reprezintă un risc major datorită stabilităţii celor două iazuri de decantare existente.

Compania responsabilă, Remin, deţinută de stat, duce lipsa de bani pentru investiţii. "Din fericire, compania Remin cu sediul în Baia Mare doreşte cooperarea cu Greenpeace. Am început deja o cooperare cu Remin pentru reducerea poluării apei şi sperăm să continuăm cât de curând.", a mai declarat Schuster.

În ultimul rând, fabrica de hârtie Someş Dej, ce foloseşte tehnologie învechită de albire pe bază de clor, poluează râul cu 300 de litri de apă menajeră pe secundă, cu mari concentraţii de substanţe organice ca lignin şi tanin. Greenpeace doreşte ca această companie să elimine complet clorul din tehnologia de producţie în următorii doi ani.

De asemenea, sunt necesare investiţii pentru a îmbunătăţi tratarea apei menajere şi pentru a curaţa groapa de gunoi deţinută de companie. "Turul Apă Curată" organizat de Greenpeace durează două săptămâni în România şi se va concentra asupra informării publicului şi trezirea interesului locuitorilor.

Punctul principal al săptamânii trecute a fost tabăra internaţională de colectare a deşeurilor de la lacul Firiza, din 4 până în 7 iulie, cu ajutorul a trei scafandri din Austria. Greenpeace va organiza acţiuni de informare a populaţiei cu action bus-ul astăzi în Cluj-Napoca în Piaţa Unirii, în Dej în 11 şi în Satu Mare în 12 iulie. Locuitorii acestor oraşe sunt invitaţi să aducă apa pe care o consumă pentru testare gratuită.

Ieri, Greenpeace a fost într-o primă misiune de documentare la Roşia Montană pentru a aduna informaţii direct de la sursă despre noile activităţi miniere de acolo. Cu toate că unele informaţii încă lipsesc, organizaţia Greenpeace este foarte îngrijorată în legatură cu activitatea de acolo. Motivele sunt: inacceptabila mutare a 2000 de oameni fără acordul lor, distrugerea pe scară largă a peisajului, folosirea cianurilor în procesele miniere şi distrugerea unor situri arheologice din vremea romanilor.

Subiecte