Greenpeace a protestat la Ministerul Mediului, împotriva proiectului de la Roșia Montană

Comunicat de presă - iunie 18, 2006
Greenpeace protestează din nou împotriva proiectului de la Roşia Montană

18 iunie 2006 - Zece activişti ai Greenpeace din România, Ungaria şi Austria au protestat vineri în faţa Ministerului Mediului împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Un pat a fost amplasat în faţa clădirii, în care erau aşezate doi activişti purtând măşti reprezentând pe Sulfina Barbu, ministru al mediului, şi sigla companiei Gabriel Resources, ca simbol al strânsei cooperări dintre autorităţile române şi compania minieră canadiană. De asemenea, a mai fost afişat un banner cu inscripţia „Dna. Barbu: Salvaţi Roşia Montană, nu Gabriel Resources”. Acum aproximativ o lună, Greenpeace şi Alburnus Maior au depus o contestaţie în care era evidenţiată ilegalitatea procesului de evaluare a impactului asupra mediului. Domnul Constantin Popescu, secretar de stat pentru protecţia mediului, a promis că răspunsul va fi trimis în termen de 30 de zile, dar singurul răspuns a fost precizarea că orice comentarii trebuie formulate în limba română şi că documentul depus deja va fi luat în considerare în procesul decizional împreună cu toate propunerile şi observaţiile formulate de public.

„Suntem dezamăgiţi că Ministerul nu a luat în serios comentariile noastre”, a declarat Herwig Schuster, coordonator campanii Greenpeace. „Oprirea acestui proiect minier este ultima şansă a Guvernului de a demonstra că România este pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană.”

Protestul de astăzi a fost sprijinit şi de Alburnus Maior, organizaţie locală din Roşia Montană. al cărei preşedinte, Eugen David, a declarat: „Sulfina Barbu ar trebui să se trezească, să citească studiul de impact asupra mediului şi să vadă că şi un copil şi-ar da seama că acest proiect este o glumă proastă pentru România. Gabriel Resources este un vis pe care mulţi ar dori să-l vadă împlinit, dar trebuie să înţeleagă că este doar un vis.”

Greenpeace şi Alburnus Maior consideră procedura de evaluare a impactului asupra mediului ilegală din cauza unor grave iregularităţi, printre care se numără faptul că iazul de decantare nu este menţionat în certificatul de urbanism, iar planurile urbanistice ale localităţilor Bucium şi Câmpeni nu includ proiectul. În ciuda acestor argumente, evaluarea impactului asupra mediului continuă. În timpul consultaţiilor publice desfăşurate până acum s-a dovedit că acest proiect minier nu poate fi realizat fără a încălca prevederile Uniunii Europene şi convenţiile internaţionale, susţin reprezentanţii Greenpeace.

Greenpeace consideră problema strămutării ca fiind foarte importantă. „În cadrul unei consultări publice, reprezentanţi ai Gabriel Resources au declarat că vor muta locaţia iazului de decantare dacă un singur locuitor din Valea Cornei va refuza să se mute de acolo”, a mai declarat Herwig Schuster, „deci de ce să continue acum procedura de acordare a autorizaţiei de mediu când este foarte clar că acest proiect ar trebui oprit acum deoarece sunt mulţi oameni care nu vor pleca voluntar din Roşia Montană?”

Subiecte