Greenpeace România solicită Premierului Cioloș să nu permită exproprieri abuzive în Gorj

Comunicat de presă - decembrie 8, 2015
Greenpeace România cere Premierul României respingerea adoptării HG privind exproprierile pentru extinderea carierelor de lignit din județul Gorj.

București, 8 Decembrie. Greenpeace România a transmis ieri o scrisoare[1] către Premierul României în care solicită respingerea Hotărârii de Guvern privind exproprierile pentru extinderea carierelor de lignit din județul Gorj.

În acest moment, Complexul Energetic Oltenia așteaptă o hotărâre de guvern care să aprobe culoarele de expropriere și sumele pentru despăgubirea familiilor ce urmează a fi expropriate, hotărâre ce se află în curs de aprobare.

Organizația avertizează că intrarea în vigoare a acestei HG ar aduce o serie de neajunsuri majore de ordin social, de mediu și economic.

Încălcarea dreptului la proprietate

O parte a locuitorilor din zonă nu vor să fie expropriați, însă prin declararea statutului de lucrare de utilitate publică, aceștia vor fi expropriați forțat. Statutul de cauză de utilitate publică nu trebuie instituit pentru a ocoli un proces just de negociere, ci doar în situații complet justificate, aici nefiind cazul. Greenpeace consideră că mineritul energetic nu își mai are locul în rândul cauzelor de utilitate publică, în secolul XXI. În Cehia, de exemplu, țară care își obține energia în cea mai mare parte din cărbune, exproprierile sunt interzise prin lege iar companiile sunt obligate să negocieze echitabil cu proprietarii de terenuri și imobile pentru preluarea proprietăților.

Se vor defrișa păduri pentru extragerea cărbunelui

Hotărârea de guvern contestată de Greenpeace va permite daune iremediabile pentru mediu. Sutele de hectare propuse pentru expropriere includ și suprafețe împădurite, a căror distrugere va avea un impact negativ semnificativ asupra mediului. În plus, defrișările provocate vor avea ca scop extracția de cărbune, combustibilul cu cel mai mare aport la efectul de seră, responsabil pentru schimbările climatice. Astfel, prejudiciul adus mediului este unul dublu.

Măsuri neconcurențiale

În cazul carierei Jilț Nord, Complexul Energetic Oltenia va primi un ajutor de peste 3,3 milioane de euro, de la bugetul de stat, pentru plata compensațiilor către localnicii expropriați. Nota de fundamentare aferentă hotărârii ignoră impactul asupra mediului concurențial, nu menționează ajutorul de stat[2], iar în privința necesității avizării de către Consiliul Concurenței, documentul concluzionează că „Proiectul de hotărâre nu se referă la acest domeniu.” Greenpeace consideră inadmisibilă ignorarea acestor efecte. De asemenea, sprijinul financiar oferit de către stat unei companii contravine normelor europene privind concurența, ceea ce va duce la deschiderea unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene.

Lipsa perspectivelor de dezvoltare a zonei nu mai trebuie ignorată

Guvernul trebuie să ofere planuri de redresare pentru zonele miniere, planuri concrete care să stimuleze investițiile în sectoare noi de activitate, precum și reconversia forței de muncă disponibilizate din minerit și din activitățile conexe. Este imperios necesară schimbarea caracterului monoindustrial al zonelor carbonifere din România și înscrierea acestora pe un traiect al dezvoltării multisectoriale.


Note:

[1] Solicitarea este disponibilă aici

[2] Nota de fundamentare pentru cariera Jilț Nord, Secțiunea 3 - Impactul socio-economic al proiectului de act normativ, punctul 11. Impactul asupra mediului concurenţial şi domeniului ajutoarelor de stat http://energie.gov.ro/files/download/ad4d42db64cefe7