Cărbune

Termocentralele pe bază de cărbune sunt cea mai mare sursă de emisii de carbon ce provin de la oameni, iar aceasta le califică drept cea mai mare amenințare adusă climei.

13 noiembrie 2015 Termocentrală pe cărbune - Germania, Lausitz © Paul Langrock

 Pentru a evita cele mai grave consecințe ale schimbărilor climatice, incluzând secete pe suprafețe extinse, inundații și strămutări masive ale populației cauzate de creșterea nivelului mărilor, trebuie să menținem creșterea temperaturii globale la un nivel sub 2ºC (comparat cu nivelul din perioada pre-industrială).

O treime din toată cantitatea de emisii de dioxid de carbon provine de la arderea cărbunelui. Acesta este utilizat pentru a produce aproximativ 40% din energia necesară la nivel global, iar sute de noi centrale pe bază de cărbune sunt planificate pentru construcție în anii viitori.

Efectele cărbunelui asupra sănătății, mediului natural și economiei

Pe lângă schimbările climate, cărbunele cauzează prejudicii ireparabile mediului înconjurător, sănătății oamenilor și comunităților din întreaga lume. În timp ce industria de cărbune nu plătește integral pentru pagubele pe care le produce, populația o face în schimbul ei.

România este al șaselea poluator industrial din Uniunea Europeană, conform unui raport publicat recent de către Agenția Europeană de Mediu (AEM). Sectorul energetic are o contribuție majoră la degradarea mediului din România, din cauza arderii combustibililor fosili în centralele electrice.

Cărbune în România

11 noiembrie 2015 Termocentrala Turceni, Romania ©Greenpeace

 Principalele termocentrale pe lignit (cărbune inferior) din România aparțin Complexului Energetic Oltenia și includ centralele de la Turceni și Rovinari din județul Gorj și Ișalnița și Craiova II din județul Dolj. Pentru aprovizionarea termocentralelor cu cărbune sunt folosite 11 perimetre miniere din Bazinul Olteniei.

Principalele termocentralele pe huilă (cărbune superior) din România aparțin Complexului Energetic Hunedoara și includ două centrale, la Mintia și Paroșeni, cărora le sunt asociate trei exploatări miniere de huilă din Valea Jiului.

Majoritatea unităților au o vechime de peste 30-35 de ani și sunt, la ora actuală, cea mai importantă sursă de poluare din România. Ele emit în atmosferă mii de tone de substanțe toxice, de la pulberi în suspensie (PM) și CO2, cel mai cunoscut din lista gazelor cu efect de seră, până la metale grele precum mercur, plumb, arsenic și cadmiu.

Construcția de noi termocentrale nu este nici necesară și nici benefică. Mixul energetic al viitorului va impune producătorilor de energie un grad ridicat de flexibilitate, pentru a putea fi compensat caracterul fluctuant al resurselor regenerabile. Termocentralele pe cărbune nu sunt în măsură să ofere acest avantaj, oferind un grad redus de flexibilitate.

Omenirea nu are nevoie de mai mult cărbune, ci de o [R]evoluția Energetică.

Cele mai recente actualizări

 

Cea mai poluantă termocentrală din România, contestată în instanță din cauza poluării

Comunicat de presă | iunie 13, 2019 la 9:29

Greenpeace România, cu sprijinul avocaților de mediu ClientEarth, a acționat în instanță termocentrala Rovinari, pentru a forța autoritățile să ia în considerare impactul negativ al termocentralei asupra mediului și sănătății oamenilor.

Dezinteres și abuzuri din partea CEO

Comunicat de presă | noiembrie 27, 2017 la 9:41

În loc să se gândească la sărbători, sute de gorjeni întâmpină iarna cu neliniște

România trebuie să cheltuiască până la 1,9 mld. Euro pentru a polua în continuare

Comunicat de presă | noiembrie 7, 2017 la 11:49

Toate termocentralele pe cărbune din România vor necesita modernizări pentru a se conforma noilor standarde de emisie mai restrictive, conform raportului Greenpeace “Noi standarde de emisii - O nouă realitate pentru sectorul energetic pe cărbune”...

Societatea civilă europeană își unește forțele pentru a trece Europa dincolo de cărbune

Comunicat de presă | noiembrie 2, 2017 la 13:09

Pentru a combate impacturile din ce în ce mai grave ale schimbărilor climatice și poluării aerului, grupurile de societate civilă din 28 de țări lansează azi Europe Beyond Coal/Europa dincolo de cărbune, o campanie colectivă menită să catalizeze...

O victorie pentru aerul curat din Europa

Comunicat de presă | august 1, 2017 la 12:31

Începând din 31 iulie 2017, cele mai poluante centrale electrice din Europa, inclusiv multe termocentrale pe bază de cărbune din Romania, trebuie să investească în depoluare sau să închidă, datorită noilor norme UE.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • <a href="?page=5&tab=1" title=