Articolul[1] menționează că accidentul din Submaidane a avut loc în anul 2008, când acesta s-a petrecut de fapt în decembrie 2013. Dacă această inexactitate poate trece drept o scăpare nevinovată, nu același lucru se poate spune despre afirmația falsă că drumul comunal a fost reabilitat. Același paragraf citează comunicatul oferit de CEO, care spune că „toate celelalte lucrări <exceptând curățirea cenușii de pe terenurile agricole, realizată în proporție de 85%, n.r.>[…] au fost încheiate în totalitate”. Aceasta este încă o inexactitate ce a scăpat redacției. În realitate, locuitorii sunt nemulțumiți de drumul ce nu a fost reparat, de praful de cenușă ce îneacă zona când bate vântul, de lipsa unor despăgubiri pentru anul agricol 2015 și de cenușa ce încă se găsește pe alocuri. În plus, cenușa depozitată provizoriu între canal și calea ferată încă nu a fost mutată în depozitul final.
Vă recomandăm să verificați veridicitatea informațiilor preluate, înainte de a le folosi. Noi am examinat întâi situația pe teren, am stat de vorbă cu localnicii, am comparat înscrisuri oficiale și apoi am formulat o opinie.
Referitor la informațiile din subtitlul „Minciuni privind contaminarea apei”, publicul trebuie să știe că acestea sunt interpretări calomnioase. În realitate, deși analizele ECOIND au indicat valori sub concentrațiile admise, acestea nu contrazic afirmațiile făcute în petiția[2] organizată de Greenpeace și Bankwatch, din care cităm „Conform unor analize de apă realizate independent, apa din unele fântâni prezintă depășiri de 2,7 – 3 ori la concentrația de nitrați, precum și un conținut de aluminiu, sulfați, mercur, cadmiu, mangan, crom, care deși sub limitele concentrațiilor admise, nu pot avea un impact pozitiv asupra sănătății.” Menționăm de asemenea că la sfârșitul anului 2014, Greenpeace și Bankwatch au oferit echipamente de filtrare a apei locuitorilor din Submaidane, Turceni, afectați de inundația cu cenușă de la termocentrală.
Referitor la situația economică a CEO, considerăm că alții sunt factorii care au condus la înrăutățirea acesteia, nu atenția oferită activității acestei companii de societatea civilă pe motive de mediu. În pofida măsurilor de sprijin public pe care guvernul încă își propune să le acorde cărbunelui - precum alocări de la bugetul de stat pentru exproprieri în vederea extinderii carierelor de lignit sau facilitarea procedurii de expropriere la nivel legislativ - sectorul în cauză este în declin dintr-o multitudine de cauze economice, de gestionare și de corupție. Având în vedere declinul accelerat al sectorului cărbunelui – principalul sector industrial din zonă – considerăm că este necesară și urgentă stabilirea unei strategii la nivel local pentru reorientarea către sectoare economice în măsură să absoarbă forța de muncă disponibilizată și să redreseze economia locală. Pârghiile pentru o asemenea tranziție se află la oficialii locali și la nivelul guvernului, iar amanarea problemei nu va duce la rezolvarea ei, ci din contra, la agravare.
În ceea ce privește afirmațiile CEO care acuză Greenpeace și Bankwatch de iresponsabilitate, vă aducem în vedere următoarele aspecte legate de responsabilitatea CEO față de locuitorii din Submaidane, Turceni:
- În decembrie 2013 a avut un loc un accident la depozitul de cenușă Valea Ceplea, din cadrul Complexului Energetic Oltenia/ sucursala Turceni. Astfel, a avut loc o deversare de apă cu cenușă ce a inundat circa 15 hectare de terenuri agricole și 10 gospodării din zona Submaidane a localităților Turceni și Ionești (sat Iliești), județul Gorj;
- Garda de Mediu, Comisariatul Județean Gorj, a constatat prejudiciul asupra mediului, a dispus măsuri pentru remedierea situației și a aplicat Complexului Energetic Oltenia o sancțiune contravențională;
- Agenția pentru Protecția Mediului Gorj a stabilit măsurile pe care să le ia Complexul Energetic Oltenia, printre care îndepărtarea zgurii și cenușii de pe terenurile agricole și gospodăriile individuale, decolmatarea canalului de deviere a torenților, efectuarea lucrărilor agro-pedo-ameliorative, despăgubirea cetățenilor din zona Submaidane;
- Termenul de remediere, anunțat inițial pentru 30 septembrie 2014 – 9 luni de la accidentul de mediu – a fost restabilit pentru 27 februarie 2015, apoi amânat iarăși, prin act adițional, până la 29 mai 2015. Până la această dată, lucrările nu au fost finalizate.
Note: