Stop poluării în energie! Greenpeace recomandă Guvernului o strategie energetică fără poluare

Comunicat de presă - martie 16, 2016
Energie curată, reducerea emisiilor provocate de gazele cu efect de seră și un consum responsabil al resurselor – acestea au fost măsurile recomandate de Greenpeace România pentru viitoarea strategie energetică națională.

Greenpeace România este singurul ONG care a fost invitat să ia parte la procesul de consultări publice derulat de Guvern pentru viitoarea strategie energetică. În cadrul grupului de lucru pentru energie electrică – parte a etapei de analiză calitativă – Greenpeace a participat la sesiunea de lucru din 9-10 martie 2016, unde a făcut recomandări pentru un sector energetic orientat către viitor. Ieri, 15 martie, Greenpeace a transmis în scris un set de recomandări menite să contribuie la îmbunătățirea etapei de modelare cantitativă (pasul următor în elaborarea strategiei energetice).

Ionuț Cepraga, coordonator de campanii: “Ca să avem o strategie cu adevărat utilă este important să abordăm realist problemele actualului sector energetic. O mare parte din capacitate de producere a energiei este învechită și cât de curând va trebui să punem altceva în loc. Acel ceva trebuie să fie avantajos economic, dar și prietenos cu mediul natural; suntem poate în punctul cel mai potrivit să începem o tranziție către un viitor energetic curat”.

Greenpeace a fost singura organizație de mediu căreia i-a fost acceptată participarea la grupul de lucru pentru energie electrică. Deși alte ONG-uri, precum Bankwatch România, și-au exprimat interesul de a participa, nu au fost primite la discuții.

“Am apreciat faptul că guvernul actual a arătat deschidere pentru consultări publice pe strategie, însă reprezentarea a fost una vădit disproporționată: dintre cei 85 de participanți am fost singurul reprezentant al unui ONG de mediu.”– adaugă Ionuț Cepraga.

În decembrie 2015 a avut loc la Paris cea de-a 21-a ediție a summitului climatic internațional, în cadrul căruia Uniunea Europeană s-a angajat ca până în 2030 să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu minim 40%. Împreună cu acest obiectiv obligatoriu privind emisiile, UE și-a propus să își asigure minim 27% din energie din surse regenerabile până în 2030, iar gradul de eficiență energetică să fie de minim 27%. Greenpeace susține că statele membre trebuie să considere cele trei obiective drept minimale și să își planifice niveluri de acțiune climatică mai ambițioase. Prin noua sa strategie energetică, România poate alege tranziția către un sistem energetic adaptat cerințelor de viitor sau poate continua să modifice superficial pe cel moștenit din secolul trecut, perpetuând astfel ineficiența.