Fără Turceni 7 nu murim de frig și nu rămânem fără lumină

Articol principal - ianuarie 22, 2016
Oprirea unității 7 de la termocentrala Turceni nu ar reprezenta o problemă pentru satisfacerea necesarului intern de energie.

Marți, pe 19 ianuarie, am încercat să aflăm de la conducerea termocentralei Turceni de ce a ales să pună în funcțiune grupul 7 fără a respecta legislația din domeniu și am solicitat Gărzii Naționale de Mediu să efectueze o inspecție a termocentralei.

Mai multe detalii sunt disponibile aici. 

De fapt, Complexul Energetic Oltenia a repus în funcțiune un grup energetic din cadrul termocentralei Turceni, deși acesta nu îndeplinește condițiile de funcționare conform legislației privind emisiile industriale.

Împreună cu Bankwatch, am sesizat Garda de Mediu Gorj pentru a efectua un control în urma căruia să constate funcționarea ilegală a grupului 7 și să îi suspende activitatea.

În replică, CEO susține public, pe de o parte, că funcționarea unității 7 reprezenta doar un test iar apoi că, în baza unei Hotărâri de Guvern, Dispeceratul Energetic Național a solicitat repunerea în funcțiune a grupului. Ulterior, potrivit declarațiilor către presă, CEO a recunoscut că a repornit ilegal unitatea 7, pentru „a face un compromis a nu lăsa România în beznă”, și pentru a nu crea dezechilibre în sistem.

Cu grupul 7 Turceni nu se face primăvară

Pe de altă parte, de fapt termocentrala Turceni nu furnizează agent termic pentru populație, ci doar energie electrică. Conform datelor disponibile pe pagina operatorului sistemului energetic național, www.transelectrica.ro, în perioada 1 ianuarie – 21 ianuarie 2016 România a exportat în medie circa 945 MWh (de circa trei ori capacitatea unei unități de la termocentrala Turceni), doar în trei zile din acest interval având loc importuri, timp de o oră și până la șase ore, în medie de la 32 MWh la 136 MWh. Practic, nu există o justificare legată de o criză a sistemului energetic pentru punerea în funcțiune a Unității 7 de la Turceni.

Grupul 7 trebuia închis în 2014

Termocentrala Turceni aparține Complexului Energetic Oltenia (CEO), la care în anii 1978-1987 au fost construite 7 grupuri energetice. Termocentrala funcționează în baza reglementărilor unei autorizații integrate de mediu emise în martie 2014 de Agenția de Protecție a Mediului Gorj. Această autorizație nu include grupul 7, deoarece acesta din urmă își epuizase perioada de funcționare la începutul anului 2014.

Grupul energetic 7 a avut din 2006 o scutire de la îndeplinirea obligațiilor legale de reducere a poluării, sub forma unui angajament de a mai funcționa doar 20 de mii de ore începând cu 2008, până cel târziu la 31 decembrie 2015. Conform acestei derogări, timp de 5-6 ani grupul 7 a poluat până la de 10 ori mai mult decât normele legale general valabile sau față de alte grupuri energetice de la Turceni. Cele 20.000 de ore au fost epuizate în 2014.

Cărbunele aparține trecutului – schimbările climatice nu țin cont de granițe

Termocentrala Turceni, judetul Gorj

Credit foto: Mircea Topoleanu/ Greenpeace

Un model al Agenției Internaționale de Energie (IEA) arată că pentru a limita încălzirea la 2°C, emisiile din arderea cărbunelui trebuie reduse în medie cu 8% pe an până în 2040, însă emisiile de CO2 de la termocentralele pe cărbune au fost reduse în medie doar cu 2,3% an, în ultimii nouă ani.

Sectorul energetic are o contribuție majoră la degradarea mediului din România, din cauza arderii combustibililor fosili în centralele electrice.

Majoritatea unităților au o vechime de peste 30-35 de ani și emit în atmosferă mii de tone de substanțe toxice, de la pulberi în suspensie (PM) și CO2, cel mai cunoscut din lista gazelor cu efect de seră, până la metale grele precum mercur, plumb, arsenic și cadmiu.

Construcția de noi termocentrale nu este nici necesară și nici benefică. Mixul energetic al viitorului va impune producătorilor de energie un grad ridicat de flexibilitate, pentru a putea fi compensat caracterul fluctuant al resurselor regenerabile. Termocentralele pe cărbune nu sunt în măsură să ofere acest avantaj, oferind un grad redus de flexibilitate.

Omenirea nu are nevoie de mai mult cărbune, ci de o [R]evoluție Energetică.

Un viitor în care România obține energie curată și accesibilă este posibil: până în 2050, putem avea 100% din energie din surse regenerabile.

Despre costurile ascunse ale cărbunelui

Cărbunele și sănătatea

Surse de finanțare pentru proiecte de energie regenerabilă

Perspective globale pentru energie durabilă - 2015

Articol realizat cu ajutorul: Alin Tănase - Junior Campaigner - Energie și schimbări climatice și Ionuț Apostol - Director de campanii