Toxicitatea cărbunelui: Costurile de sănătate asociate standardelor slabe propuse de UE privind poluarea aerului

Publicație - mai 21, 2015
Potrivit unui studiu publicat de Greenpeace și Biroul European de Mediu, proiectul UE privind noile standarde pentru limitarea poluării aerului la instalațiile de ardere ar putea duce la evitarea a 71.000 de decese între 2020 și 2029, cauzate de poluarea aerului.

Un set de standarde slabe ar provoca, de asemenea, sute de mii de cazuri suplimentare de boli cardiace și respiratorii, iar copiii ar fi afectați în mod deosebit.

Fundamentat pe date oficiale, noul studiu profilează efectele asupra sănătății generate de limitele de emisii propuse de UE și le compară cu efectele in cazul adoptării unor limite raportate la cele mai bune tehnici disponibile. Poluarea cu mercur de la cărbune, conform limitelor propuse, ar avea, de exemplu, un impact negativ mai mare asupra dezvoltării mentale la fetuși, copii nou născuți și copii mici, decât în cazul unor limite de emisii care ar reflecta cele mai bune tehnici disponibile. Emisiile toxice rezultate din această diferență de standarde ar provoca, de asemenea, peste 200.000 de cazuri suplimentare de bronșită acuta la copii și ar crește semnificativ apariția atacurilor de astm. Per total, creșterea riscurilor pentru sănătate provocate de poluarea aerului îi va costa pe europeni aproximativ 52 mld euro, pe durata a zece ani, sumă estimată de Agenția Europeană de Mediu.

Toxicitatea cărbunelui: Costurile de sănătate asociate standardelor slabe propuse de UE privind poluarea aerului