Revoluția energetică

Scenariul [R]evoluția Energetică schițează un plan global pentru un viitor economic sustenabil, un viitor al energiei regenerabile și arată cum putem să evităm un dezastru climatic.

A fost dezvoltat alături de specialiști de la Institutul de Termodinamică Tehnică de la Centrul Aerospațial German (DLR) și împreună cu peste 30 de oameni de știință și ingineri de la universități, institute și reprezentanți ai industriei energiei regenerabile din toată lumea.

[R]evoluția Energetică presupune o abordare în trei pași a tranziției de la un sistem energetic poluant, bazat pe combustibili fosili și energie nucleară, la unul orientat către surse curate, regenerabile:

1. Eficiență energetică

Creșterea eficienței energetice este rezultatul implementării unei serii de măsuri ce permit optimizarea relației dintre cantitatea de energie consumată (ceea ce intră) și produsele și serviciile obținute (ceea ce iese). Obiectivul de eficiență se poate atinge prin masuri și investiții în tehnologie, management, educație și obiceiuri de consum. De exemplu, orice activitate de îmbunătăţire menţine clădirea într-o formă mai bună, prelungindu-i durata de viaţă şi mărindu-i valoarea. Investiţiile contribuie la scară mai mare şi la economisirea resurselor primare de energie, precum şi la diminuarea poluării mediului prin emisiile de gaze inerente procesului de producere a energiei.

2. Schimbări structurale

  • Schimbarea modului de producere a energiei, în centrale electrice mari - îndreptarea spre un sistem energetic descentralizat, folosind resurse regenerabile locale, precum vântul, soarele sau energia geotermală
  • Cogenerarea, sau folosirea energiei termice rezultate din procesele de combustie asociate producerii de electricitate - să punem capăt risipei de energie folosite în turnurile de răcire

3. Transportul eficient energetic

  • Construirea sistemelor eficiente de transport public 
  • Folosirea automobilelor și camioanelor eficiente etc. 

18 noiembrie 2015 Dezvoltarea investițiilor globale în energie potrivit scenariului [R]evoluția Energetică

 

 

Cele mai recente actualizări

 

100% energie regenerabilă accesibilă tuturor

Comunicat de presă | septembrie 22, 2015 la 13:26

Cel mai recent raport al Greenpeace, Scenariul [R]evoluției Energetice 2015 [1], demonstrează că omenirea poate face tranziția către 100% energie regenerabilă, până în 2050.

Reacție la articolul „Bula energiei verzi a început să pârâie”, publicat în România...

Articol de opinie | februarie 22, 2013 la 15:32

Articol de opinie de Ionuț Cepraga, coordonator de campanii, Greenpeace CEE Romania

Comisia pentru energie a Parlamentului European aruncă un colac de salvare pieţei...

Articol principal | februarie 19, 2013 la 17:47

Mai multe ONG-uri de mediu au salutat astăzi, 19 februarie, sprijinul manifestat de Comisia de Mediu pentru propunerea de reducere temporară a surplusului de certificate de emisii în cadrul schemei EU-ETS.

Record la energie eoliană în Spania

Articol principal | februarie 4, 2013 la 14:04

În luna septembrie, turbinele din Spania au generat așa de multă energie eoliană încât folosirea de cărbune în Spania a scăzut brusc, reducând astfel emisiile din combustibilii fosili.

Greenpeace lansează [R]evoluția Energetică în România

Comunicat de presă | noiembrie 19, 2012 la 1:24

Cu tehnologia disponibilă în prezent, România poate, până în 2050, să acopere 84% din necesarul energetic din surse regenerabile de energie.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • <a href="?page=6&ta