Despre campanie

Pagină - octombrie 30, 2009
Schimbările climatice sunt cea mai mare provocare de până acum

Ai intrat pe site-ul Greenpeace, deci bănuim că ştii deja că încălzirea globală este un fapt real. Lumea se află la un punct de răscruce în ceea ce priveşte schimbările climatice, a venit vremea pentru acţiuni serioase.

Greenpeace face apel la guverne şi la reprezentanţii industriilor să facă pasul cel mare spre îmbunătăţirile necesare. Sunt foarte multe lucruri la care poţi contribui. 

-               Trebuie să ne asigurăm că maximumul de emisii, care va fi atins în 2015, va scădea cât de repede posibil şi va tinde spre zero după aceea.

-               Până în 2020, ţările dezvoltate trebuie să reducă emisiile de carbon cu cel puțin 30%  faţă de nivelul din 1990

-               Ţările în curs de  dezvoltare trebuie să încetinească creşterea cantităţilor de emisii cu 15-30 la sută până în 2020, cu sprijin din partea naţiunilor industrializate

-                Protejarea pădurilor tropicale printr-un mecanism special de finanţare – păduri pentru climă

-                Înlocuirea energiei poluante, din combustibili fosili cu energie din surse regenerabile şi îmbunătăţirea măsurilor de eficienţă energetică

-               Respingerea soluţiilor false, precum energia nucleară

Greenpeace lucrează pentru a construi un model energetic sustenabil şi pledează pentru o revoluţie energetică, capabilă să reducă emisiile de CO2 pentru a preveni efectele schimbărilor climatice, din care opţiunea pentru energia nucleară este exclusă.

Strategia energetică națională pentru perioada 2007 - 2020

Guvernul român a adoptat Strategia energetică națională pentru anii 2007-2020 fără a realiza, așa cum o impune legislația internațională, evaluarea de impact al acesteia asupra mediului. Considerând acest fapt drept o încalcare gravă a dreptului comunitar, Greenpeace a reclamat, în 2011, cazul atât instanțelor naționale, cât și Comitetului de la Aarhus și Comisiei Europene. La acest moment, cazul strategiei energetice naționale se află încă în stadiu de soluționare, în cadrul forurilor menționate.