Energie regenerabilă

Producerea de energie și căldură este sectorul european cu cel mai mare aport de emisii de carbon, cele mai dăunătoare fiind termocentralele pe bază de cărbune.

Energia nucleară rămâne un risc de siguranță și împiedică dezvoltarea surselor alternative de producere a energiei. În următoarea decadă, aproape jumătate din termocentralele UE vor trebui înlocuite. Astfel, Europa ar trebui să profite de ocazie și să investească în energie regenerabilă, tehnologii de economisire a energiei și să își modernizeze rețeaua energetică. Europa poate și ar trebui să funcționeze alimentată numai cu energie regenerabilă până în 2050.

Comisia Europeană şi-a propus ca, în anul 2020, 20% din consumul de energie să fie din surse regenerabile. La rândul său, România s-a angajat ca 24% din consumul din 2020 să fie energie verde.

Sectorul energetic trebuie să se dezvolte prin generare distribuită, ceea ce înseamnă că, în locul centralelor electrice de mari dimensiuni, să se construiască unităţi de generare (fotovoltaice, eoliene, geotermale, biomasă) foarte aproape de locul unde această energie va fi consumată. Printre avantajele acestui tip de producţie energetică se numără costurile relativ scăzute ale centralelor electrice cu capacitate redusă, posibilitatea de a se adapta cu uşurinţă la cererea de energie şi nivelul redus de pierderi în transport si distribuţie, având în vedere apropierea de locul de consum. Un alt aspect important este reprezentat de tehnologiile avansate de gestionare a reţelei, ce permit conectarea energiei regenerabile la reţea.

13 noiembrie 2015 Activitate cu elevi la instalarea panourilor fotovoltaice la Școala Gimnazială nr.1 din Rovinari, Gorj

Generarea distribuită constă în instalarea sistemelor de producere a energiei aproape de punctele de consum (locuințe, întreprinderi) în următoarele scopuri:

  • minimizarea sau eliminarea costului facturilor de energie electrică la locuințe sau firme;

  • descentralizarea producției de energie electrică, permițând persoanelor fizice și firmelor producția proprie a energiei electrice prin intermediul resurselor curate;

  • creșterea eficienței energetice prin eliminarea distanței dintre punctele de generare și consum. Se elimină pierderile de energie asociate liniilor ce conectează centralele de energie convențională (termice, nucleare) cu punctele de consum (orașe, sate);

  • reducerea emisiilor de CO2 prin generarea energiei din surse regenerabile.

Greenpeace România susține proiectele care au la bază energia provenind din surse regenerabile. În acest sens, am coordonat în anul 2015 două proiecte:

Cele mai recente actualizări

 

Europa – mai mult negocieri decât acțiuni concrete

Articol principal | iulie 16, 2012 la 14:58

Greenpeace solicită UE să abordeze mai ambițios lupta împotriva schimbărilor climatice, prin propunerea unui obiectiv de reducere cu 30% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020.

Energia eoliană

Articol principal | iunie 20, 2012 la 18:01

Energia eoliană, sursa de energie cu cea mai rapidă dezvoltare din lume, presupune o tehnologie foarte simplă. În spatele turnurilor înalte și zvelte şi a palelor rotitoare se află o interacţiune complexă de materiale ușoare, de design...

Acțiuni individuale

Articol principal | iunie 15, 2012 la 14:31

Încălzirea globală este o problemă de proporţii enorme, dar asta nu înseamnă că nu poți face ceva în privința asta. Există lucruri importante pe care le poți face pentru a-ți reduce impactul asupra mediului.

10 lucruri de făcut pentru stoparea încălzirii globale

Pagină | octombrie 19, 2009 la 0:58

Vrei să faci ceva pentru a ajuta la stoparea încălzirii globale? Aici vei găsi informaţii despre 10 lucruri simple pe care poţi să le faci şi cât de mult dioxid de carbon nu vei produce făcându-le.

“Cum să salvăm clima”

Comunicat de presă | mai 15, 2009 la 0:00

Cu ocazia Zilei Internaţionale de Acţiune pentru Climă Greenpeace România lansează broşura “Cum să salvăm clima”.

21 - 25 din 25 rezultatelor.