Uniunea Europeană își prezintă politicile climatice ca pe un model ecologic pentru dezvoltare globală.
De fapt, obiectivul său actual, acela de a reduce emisiile de carbon cu 20% până în 2020, față de nivelul din 1990, este lipsit de ambiție și nu reprezintă un imbold pentru inovațiile tehnologice. Până în 2009 deja emisiile au fost reduse cu 17%, iar UE are la dispoziție ani întregi pentru a reduce și procentele rămase propuse.
Greenpeace solicită UE, ca prim pas, să mărească ținta reducerii emisiilor gazelor cu efect de seră la 30%. Această solicitare are la bază argumente economice și de mediu puternice. Un studiu efectuat de universitățile Oxford și Sorbona, printre altele, arată că o astfel de țintă, de 30%, ar putea crea, până în 2020, 6 milioane de locuri de muncă noi în Europa. Trecerea de la combustibilii fosili va ajuta la protejarea economiilor Europei de fluctuațiile frecvente ale prețurilor carburanților. Acestea sunt unele dintre motivele pentru care Unilever, Phillips, Google și Axa se numără printre cele aproape 100 de mari companii care solicită guvernelor UE să sprijine un obiectiv climatic de 30%.
Țările mai puțin dezvoltate din UE, mai ales cele din Europa Centrală și de Est, pot debloca investiții semnificative în reducerea emisiilor de carbon și modernizări în sectorul energetic sub o țintă climatică de 30%. Pentru a realiza acestea, UE ar trebui să creeze mecanisme financiare pentru această regiune pentru a mobiliza investițiile private în, de exemplu, renovarea clădirilor, eficiență energetică industrială și programe de infrastructură energetică. Acest lucru ar furniza economii la nivelul costului combustibilului, securitate energetică și noi locuri de muncă.
Greenpeace susține consolidarea Schemei de Comerț cu Emisii a UE, care pare să înrăutățească mai degrabă, decât să rezolve problema Europei cu emisiile. UE ar trebui să liciteze, nu să ofere permise de emisii, să maximizeze beneficiile și să elimine profiturile mari imediate. Schema ar putea și ar trebui să fie un catalizator al reducerilor emisiilor domestice, care să funcționeze sub obiectivul de 30%. Orice proiecte „de compensație a carbonului” ar trebui să fie supuse unor criterii stricte care să garanteze reduceri reale ale emisiilor.
La nivel internațional, UE ar trebui să fie în inima unei coaliții care să furnizeze un nou regim internațional climatic în următorii ani. Acest lucru necesită o cooperare eficientă cu țările progresive industrializate și cu economiile în dezvoltare, dincolo de negocierile climatice din cadrul ONU.