Astăzi, 8 ianuarie, Greenpeace România lansează raportul de impact pentru activitatea desfășurată pe parcursul anului 2025.
A fost un an încărcat, cu multe provocări sociale, politice și climatice. Un an în care ne-am simțit adesea presați, dar niciodată singuri. Și tocmai sprijinul primit din partea comunității ne-a permis să mergem mai departe, să construim și să rezistăm. Am încurajat participarea informată și responsabilă la vot, pentru că democrația nu funcționează de la sine, ci are nevoie de cetățeni implicați. Am explicat de ce este important ca dreptul la un mediu sănătos să fie o temă prezentă în dezbaterile publice și în deciziile politice, iar votul este unul dintre cele mai directe moduri prin care fiecare dintre noi poate influența direcția în care merge societatea.
În mijlocul crizei climatice, am continuat să punem reflectorul pe responsabilitate. Am arătat cine sunt adevărații vinovați pentru poluarea accelerată și crizele ecologice: companiile de combustibili fosili, și am cerut ca aceștia să fie trași la răspundere, nu oamenii care deja resimt efectele schimbărilor climatice.
În același timp, am dezvoltat și promovat soluții. După ani de muncă, legea pentru comunitățile de energie a fost, în sfârșit, adoptată. Acum, românii au cadrul legal pentru a se asocia și a-și produce împreună energia verde. Noi am fost alături de ei: am organizat ateliere, am creat materiale explicative, am dus vocea cetățenilor în grupurile de lucru oficiale. Energia produsă în comunitate e mai mult decât o alternativă. Este un drept și o șansă pentru tranziția energetică justă.
În campania pentru păduri, am cerut, din nou, ca cel puțin 10% din teritoriul României să fie trecut sub protecție strictă, conform Strategiei Europene pentru Biodiversitate. Am revenit de două ori în pădurea de la Rusca Montană, loc pe care l-am documentat anterior, și am arătat că, în ciuda presiunii publice, exploatările continuă. Am proiectat mesajul nostru chiar pe fațada magazinului IKEA, atrăgând atenția asupra modului în care pădurile naturale din Carpați ajung în cataloagele unor companii care se declară sustenabile. Împreună cu partenerii noștri, vom continua să ne asigurăm că procesul de desemnare a zonelor protejate nu este deturnat de interese politice sau comerciale.
Am continuat și lupta în instanță. Am depus o sesizare la Comitetul de Conformitate al Convenției de la Aarhus, unde am reclamat limitările accesului la justiție în cauze de mediu. Plângerea noastră a fost admisă și urmează audierile oficiale în 2026. Este un pas important pentru a deschide calea spre schimbări legislative reale.
Am documentat mai multe încălcări ale dreptului la un mediu sănătos. Am luptat pentru păduri, Marea Neagră și energie accesibilă. Am făcut 15 acțiuni directe pașnice, am pregătit peste 40 de activiști și am primit sprijinul a peste 130 de voluntari, care ne-au donat 700 de ore din timpul lor. Comunitatea noastră a crescut cu peste 20.000 de oameni noi, care s-au alăturat misiunii noastre.
Acest raport e despre tot ce am făcut împreună. Despre ce înseamnă să rămâi prezent când e greu. Despre curaj, despre perseverență, despre speranța care nu e o emoție vagă, ci un gest repetat.
Citește raportul nostru anual de impact 2025 și află cum ne-am dezvoltat campaniile, ce am construit și ce urmează:



Discuţie
Apreciez tot efortul depus de voi si ma bucur de fiecare victorie. Eu voi continua sa va sustin prin donatii si petitii. Multa putere si mult succes in continuare! Vorba lui Dr. Seuss: "Unless someone like you cares a whole awful lot, nothing is going to get better. It's not.”
Sunt alaturi de voi si va sustin cu cît pot .Doamne ajuta tuturor Romanilor ❤️🙏