Suntem profund îngrijorați de atacul militar asupra Iranului lansat de Statele Unite și Israel.
„Ne exprimăm profunda compasiune pentru toți cei afectați de violență, oriunde s-ar afla, și cerem ca toate eforturile să fie făcute pentru a proteja civilii, locuințele și infrastructura critică”, a declarat Mads Christensen, Director Executiv Greenpeace International.
Războiul declanșat împotriva Iranului este o catastrofă umanitară. Și, ca orice război, devine și un dezastru de mediu. Dincolo de pierderile de vieți omenești și de distrugerile imediate, astfel de atacuri lasă în urmă poluare, ecosisteme afectate și riscuri pentru sănătatea publică. Civilii sunt cei care plătesc întotdeauna cel mai mare preț, iar consecințele pentru oameni și pentru mediu se vor resimți ani de zile.
În același timp, acest conflict scoate din nou la iveală cât de vulnerabilă este lumea atunci când depinde de petrol și gaze. Combustibilii fosili sunt adesea în centrul tensiunilor geopolitice, iar crizele militare din regiunile bogate în resurse energetice se resimt rapid în întreaga lume. Pe măsură ce conflictul escaladează, prețurile la gaz și petrol cresc vertiginos, iar costurile ajung în cele din urmă să fie suportate de oamenii obișnuiți.
De aceea, tranziția către energie regenerabilă nu este doar o măsură pentru protejarea mediului. Este și o chestiune de securitate, stabilitate și pace. Energia regenerabilă este mai ieftină, poate fi produsă local și reduce dependența de resurse care alimentează conflicte și crize geopolitice.
În acest moment critic, drepturile, siguranța și demnitatea poporului iranian trebuie să fie pe primul loc. Civilii nu ar trebui niciodată să plătească prețul tensiunilor politice, al intereselor concurente pentru resurse sau al luptelor geopolitice pentru putere. Oamenii din Iran, la fel ca oamenii de pretutindeni, au dreptul să trăiască fără violență, frică și constrângere și să își decidă propriul viitor.
Greenpeace România se alătură organizațiilor Greenpeace din toată lumea în a face apel la deescaladare și urmărirea unui proces diplomatic transparent, în linie cu dreptul internațional, pentru o pace durabilă care depășește simpla absență a războiului și implică dreptate socială, educație și dezvoltare sustenabilă, ca bază crucială pentru stabilitatea generațiilor viitoare.



