Cum salvăm pădurile virgine?

Cum salvăm bogatele păduri ale României?

Ne place să credem că România este o țară frumoasă. Natura este punctul forte, ea dă chipul mândriei noastre, de-aici începem să ne descriem oricărui curios. Natura, la noi, este pură, maiestuoasă, spectaculoasă și neîmblânzită. Sălbatică precum căutătura țăranului dârz care, erou arhetipal, a știut s-o iubească și s-o folosească pentru a-și asigura supraviețuirea, permanența într-o lume schimbătoare, bezmetică și frivolă. Pădurile sunt vaste și de necuprins, asemenea etosului nostru hiperbolizat. Codrul ne este frate, ne ascunde istoriei și ne definește vitalitatea de popor cu vocație anistorică. Românii sunt dincolo de contingențele unei previzibile deveniri mundane. Ceva transcendent, un je-ne-se-cua constitutiv ne menține excepționali, speciali, diferiți în bine. Așa să fie?

Avem păduri, cam 7 milioane de hectare. E mult? Nu, e puțin! E abia 29% [1] din surafața țării. Asta în condițiile în care, în mod natural și istoric ar fi loc cam de 80%, adică de vreo 19 milioane de hectare. Acum nu trebuie să cedăm extremelor, dar nici slavei deșarte. Dacă ajungem undeva la 40 – 45%[2] cât au s-a socotit a fi optimul este…, ei bine, optim.

Bun! or fi puține, dar sunt cele mai frumoase și bogate din Europa! Corect, dar tot corect ar fi să nu pretindem întâietate în domeniul conservării mediului când, de fapt, cu totul altceva le-a păstrat. Le-avem nu pentru că am știut să le înțelegem, prețuim și să le protejăm, ci pentru că am fost ori lipsiți de puterea de a decide asupra lor, ori prea săraci ca să le tăiem. E greu să vinzi lemn când nu ai dreptul să faci comerț și e greu să construiești drumuri forestiere când nu ai bani nici să traversezi strada pe care nu ai avut buget să o construiești.

Despre ce vorbim?

Pădurile virgine ale României, căci despre ele este vorba, sunt ultimele rămase în Europa. Mai exact spus, România are ultimele și cele mai vaste păduri virgine nedescoperite și neprotejate dintre toate țările Uniunii Europene. Adică, le avem, cam două treimi. Suntem fericiții posesori a unor mari întinderi de natură pură, însă nu știm exact unde sunt aceste păduri și nici nu ne-am obosit să le recunoaștem valoarea, adică se le protejăm. Iarăși, este cam ipocrit să te mândrești cu ceea ce ai doar teoretic. Și dacă-ar fi doar atât, dar unde mai pui că de la ultimul inventar parțial din 2001[3] care, de bine de rău, ne-a dat o idee despre așezarea și întinderea acestor păduri, a început o cursă contra cronometru a exploatării pentru a nu le „preda” conservării? La ce ne trebuie nouă păduri virgine, ziceau unii, când avem nevoie de lemn, de bani și de dezvoltare locală? Aceeași mentalitate de țară preindustrială, aceași ignobilă obsesie a căpătuielii, aceeași josnică prefăcătorie. Dacă vrem pesimism fundamentat științific, sau dacă suntem doar dependenți de adrenalină și prăpăstioși, ne putem uita rapid la evoluția istorică a suprafeței acoperite cu păduri virgine. Datele ne permit să estimăm că ne-am băgat toporul, fierăstrăul și drujba în ele destul de consistent. De la aproximativ 3 mil. hectare în sec. XIX am ajuns la 2 mil. spre 1900, apoi la 800 000 hectare la începutul perioadei comuniste și spre 400 000 hectare în 1984. Am trecut de la liberalizarea comerțului, prin 2 împroprietăriri succesive, prin războaie, SOVROM-uri și retrocedări ale capitalismului de cumetrie pentru a sfârși cu o administrație lipsită de viziune și cu interese impure. Așa se face că, revenind la inventarul nostru, dinntr-un minim de 220 000 de hectare documentate în 2001 nu știm dacă astăzi au mai rămas jumătate.

Dar cum s-a ajuns aici?

Înainte de 2008, când s-a introdus o vagă mențiune despre aceste păduri în noul Cod Silvic, unele au fost protejate de sărăcie, de inaccesibilitatea terenului – iarăși, recunoștință naturii! – de dragostea și zelul câtorva silvicultori și altele de fragilul nostru sistem de arii protejate. În cadrul Convenției Carpatice, un soi de parteneriat pentru dezvoltare durabilă semnat de statele traversate de Munții Carpați, s-a convenit că protejarea biodiversității și, prin urmare, salvarea pădurilor virgine este o prioritate[4]. Cu toate că România este parte a acestei convenții și a ratificat-o, nu ne-am asumat pe deplin înțelesul ei. O normă din 2012[5] încerca să transpună, parțial și interesat, obligația asumată de a ne salva pădurile virgine și cvasivirgine. Sună cunoscut, nu?, meteahnă veche a formelor fără fond.

Prin 2015 a venit vremea să ne modernizăm iarăși legislația. Printr-o mobilizare fără precedent a nou descoperitei societăți civile s-a impus o revizuire responsabilă a legilor. Astfel împuternicite, ONG-urile de mediu, printre care și Greenpeace România, au formulat o listă de revendicări pentru o administrare responsabilă a pădurilor[6]. Un loc important l-a avut protejarea tuturor pădurilor cu structuri primare prin înființarea unui Catalog Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine din România. În iulie 2016, după implicarea noastră directă în redactarea acestui normativ, s-a înființat mult doritul Catalog[7]. Acest Catalog este nu numai un depozitar al acestor păduri, adică o evidență, ci și o metodologie de identificare și o normă de administrare. Luna următoare, august, l-am pus la încercare. Am stat în pădure timp de o lună cu peste 90 de voluntari din 14 țări și am documentat trei păduri virgine[8]. Procesul s-a dovedit a fi anevoios, așa că am motivat redeschiderea legii pentru îmbunătățire și am contribuit la remediarea problemelor. De la finalul anului 2016 avem o lege funcțională și capabilă să asigure cadrul pentru protejarea pădurilor virgine[9].

Dar dacă legea-i dreaptă și omu-i strâmb nu ajungem nicăieri. Două dintre pădurile inventariate de Greenpeace România împreună cu voluntarii nu au fost nici acum incluse în Catalog, iar acesta din urmă a devenit un fișier excel incomplet și abandonat pe un web-site dezafectat al fostului Minister al Mediului, Apelor și Pădurilor[10]. S-au inclus acolo câteva păduri care erau oricum protejate și s-a făcut uitată treaba.

Așadar ce rămâne de făcut?

Fără să lungim travaliul inutil, ajunși fiind în actualitate, și fără să mai dăm curs ironiei amare mizând dezangajat pe rezistența prin umor, spunem apăsat că mai sunt de făcut 4 pași. Fără aceștia este imposibilă salvarea ultimelor păduri virgine din zona temperată a Europei. Cine va purta vina acestei pierderi, cine va răspunde? Dar dincolo de asta, ne-am putea ierta vreodată lipsa de responsabilitate? Ne-am putea privi, senini, moștenirea?

1. Este nevoie de impunerea în teren a moratoriului pe orice fel de intervenție în aceste păduri, indiferent de proprietar. Ordinul care instituie Catalogul prevede principiul precauției, adică un moratoriu în 4 pași care să protejeze de tăiere pădurile virgine și cele potențial virgine. De asemenea legea contravențiilor silvice trebuie să prevadă pedepse pentru distrugerea pădurilor virgine. Deasupra tuturor este imperativ ca proprietarii, administratorii, fie ei privați sau Romsilva, să respecte aceste prevederi legale, ca Garda Forestieră să verifice aplicarea lor și ca Ministerul Apelor și Pădurilor să monitorizeze întregul proces.

1. Este nevoie să fie introduse de urgență în Catalog toate pădurile nominalizate pentru includerea în lista patrimoniului mondial UNESCO. Cu atât mai mult cu cât acestea au fost deja documentate, dar și pentru că soarta dosarului de includere este incertă.

1. Este nevoie ca Ministerul Apelor și Pădurilor să inițieze de urgență și să coordoneze un proiect național de inventariere a tuturor pădurilor virgine și cvasivirgine care ne-au mai rămas pentru includerea în Catalog.

1. Este nevoie ca toți proprietarii privați de păduri virgine și cvasivirgine, indiferent de suprafață, să primească compensații juste pentru a fi cointeresați în salvarea acestora și pentru a li se răscumpăra pierderea de venituri ca urmare a interdicției de a le tăia. Poate fi de bun simț ca, mai târziu să se discute inclusiv de oportunitatea ca toate pădurile incluse în Catalog să fie deținute de stat, adică să fie și juridic un bun al întregii societăți, o proprietate publică.

Alătură-te Greenpeace România și celorlalte ONG-uri de mediu și semnează petiția pentru salvarea ultimelor păduri virgine ale Europei.

Bonus:

Prin 2007 Slovacia și Ucraina s-au gândit că, de vreme ce pădurile de fag sunt emblematice pentru Europa care le-a fost casă predilectă după ultima glaciațiune, ce-ar fi să convingă UNESCO să le recunoască oficial valoarea. Efortului lor încununat de suces li s-a alăturat în 2011 Germania. Alte țări au înțeles miza și au format un grup de inițiativă condus de Austria. României, care deține cea mai mare întindere de păduri de fag, cam 2 mil. de hectare, i s-a propus să participe. Nimeni dintre oficialitățile statului nu a răspuns. Greenpeace și-a asumat sarcina de a reprezenta România, iar ulterior s-a alăturat și WWF. Uite-așa se face că prin finanțarea inițială a ONG-urilor de mediu am propus și noi peste 20 000 de hectare pentru includerea în lista patrimoniului mondial UNESCO[11].

Procesul este de lungă durată și autoritatea responsabilă nu-și asumă rolul cu consecvență. Spre exemplu, în perioada de tranziție de la un Guvern la altul din debutul lui 2017, un moment critic pentru că se derula evaluarea IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii),  nu a existat niciun departament, niciun delegat din partea autorităților române care să fie responsabil de dosar, astfel că expertul Iovu-Adrian Biriș a participat la lucrări din banii proprii pentru a nu compromite candidatura!

Din nefericire, dar ca un deznodământ previzibil la dramoleta dosarului UNESCO, IUCN a recomandat în mai 2017 amânarea acceptării dosarului. Din nou, lipsa de viziune, de responsabilitate instituțională, precum și carența de responsabilitate în administrarea pădurilor României, inclusiv a celor excepționale și de patrimoniu pentru noi toți și Europa, ne costă. Viitor, păzea, te anihilăm!