Efectele limitărilor geografice asupra comunităților de energie,

În ultimele luni, a apărut o speranță concretă pentru crearea unui cadru legislativ pentru comunitățile de energie din România, odată cu înființarea de către Ministerul Energiei a Grupului de Lucru responsabil cu elaborarea unei propuneri legislative dedicate. Cu toate acestea, pe lângă optimismul generat, activitatea grupului poate suscita și rețineri, având în vedere că felul în care vor fi formulate reglementările va avea un impact direct asupra viitorului democrației energetice în România. Orice decizie luată acum va determina, cel puțin pentru o vreme, dacă și în ce condiții cetățenii României își vor putea produce și gestiona, în manieră colectivă și independentă, energia curată de care au atâta nevoie. După prima întâlnire a grupului de lucru, am discutat câteva criterii esențiale pe care orice proiect legislativ benefic cetățenilor ar trebui să le îndeplinească.

Scurtă actualizare privind activitatea Grupului de Lucru

Pe 4 iulie a avut loc a doua întâlnire a Grupului de Lucru pentru dezvoltarea comunităților de energie. Am propus organizatorilor să includă în deschiderea întâlnirii o sesiune dedicată prezentării unor inițiative locale, care pun deja bazele unor viitoare comunități de energie. Astfel, i-am avut alături pe:

Alexandru Kelemen (director executiv ADTI Valea Jiului, județul Hunedoara), care a prezentat proiectul „Valea Jiului – Comunitate de Energie Regenerabilă” ce implică colaborarea a șapte municipalități pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică și producerea de energie regenerabilă;

Mircea Braiți (primar al comunei Buteni, județul Arad), care a discutat despre cum comuna Buteni, după succesul local al programului Casa Verde Fotovoltaice, își propune să organizeze cetățenii și alți actori locali într-o comunitate de energie;

Mihai Toader-Pasti, care a prezentat inițiativa „ÎntreVecini”, prin care asociațiile de proprietari (precum cea din Grădina Apusului, sector 6, București) instalează panouri fotovoltaice pe acoperișurile blocurilor și organizează diverse activități în jurul ideii de comunitate sustenabilă.

Aceste prezentări au evidențiat diversitatea și potențialul proiectelor de comunități de energie în diferite contexte, subliniind clar că un cadru legislativ favorabil trebuie să acomodeze o gamă variată de inițiative pe care cetățenii le pot și au nevoie să le implementeze la nivel local. 

Cu toate acestea, elementele incipiente ale propunerii legislative formulate de Ministerul Energie, care ne-au fost prezentate la întâlnirea din 4 iulie, ridică unele semne de întrebare și rețineri, motiv pentru care ne concentrăm din timp asupra unui aspect sensibil: distanța fizică dintre membrii comunității de energie.

Care sunt premisele de la care pleacă Ministerul Energiei în elaborarea reglementărilor?

Ministerul Energiei pleacă de la cerința unei proximități geografice, adică de la impunerea unei limite fizice care stabilește cât de aproape trebuie să fie potențialii membri ai unei comunități de energie de anumite puncte cheie pentru a putea participa la un astfel de proiect colectiv. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că, pentru a face parte dintr-o comunitate de energie, locuințele sau clădirile trebuie să fie situate într-o zonă specifică, în jurul unor puncte precum transformatoare electrice (zone delimitate până la 2 sau 4 km, conform exemplului oferit de minister) sau contoare de energie (ministerul oferind în acest caz ca exemplu contorul unei scări de bloc).

Pentru a înțelege practic ce înseamnă o astfel de cerință, ne putem întoarce la cele trei inițiative locale prezentate la a doua întâlnire a grupului de lucru. Ar fi posibile aceste proiecte dacă reglementările pentru comunitățile de energie ar cuprinde această cerință de promiximitate fizică? Răspunsul simplu și direct este NU. 

Proiectul Valea Jiului – Cerința de proximitate bazată pe apropierea față de posturile de transformare (transformatoare electrice) va împiedica integrarea celor șapte municipalități într-o comunitate de energie, având în vedere că acestea sunt răspândite pe o zonă mult mai extinsă decât cea delimitată de un simplu transformator.

Proiectul din comuna Buteni – Similar, numărul posturilor de transformare dintr-o comună poate varia semnificativ în funcție de mai mulți factori, inclusiv dimensiunea comunei, densitatea populației, infrastructura existentă și necesitățile specifice ale rețelei de distribuție electrică. În comuna Buteni există astfel de transformatoare pe fiecare stradă, deci un proiect de comunitate de energie la nivelul întregii comune ar fi imposibil. 

Asociațiile de blocuri din proiectul „ÎntreVecini” – doar apartamentele dintr-o singură scară de bloc ar putea forma o comunitate de energie. Astfel, s-ar exclude posibilitatea ca acești cetățeni să colaboreze cu alte entități din apropiere, precum instituții publice, ONG-uri sau IMM-uri.

Ce probleme pot apărea atunci când limităm geografic comunitățile de energie în funcție de rețeaua de distribuție?

Ne-am consultat cu experții REScoop, federația europeană a comunităților de energie, pentru a înțelege mai bine implicațiile cerinței de proximitate geografică. Conform recomandărilor lor, 

Cerințele de proximitate nu ar trebui să se bazeze pe infrastructura de distribuție a energiei (punctele de transformare sau contoare), ci ar trebui să ia în considerare caracteristici administrative, cum ar fi delimitările locale sau regionale, astfel încât comunitățile de energie să fie mai inclusive și adaptabile.

Pentru a ilustra mai clar, ne putem imagina că, în loc să limităm o comunitate de energie doar la zonele imediate din jurul transformatoarelor electrice sau a contoarelor de energie, am considera granițele administrative ale unui oraș sau ale unui sat. Această abordare ar face ca participarea în comunități de energie să fie flexibilă și mai accesibilă pentru toți – vor putea participa și gospodăriile izolate dintr-un sat, de exemplu (de reținut că, de regulă, infrastructura de distribuție este mai puțin dezvoltată în mediul rural).

În plus, dacă reglementările permit doar utilizarea tehnologiilor de energie regenerabilă care se integrează ușor în rețeaua de distribuție, cum ar fi panourile solare, comunitățile sunt împiedicate să adopte tehnologii care ar putea fi mai potrivite pentru anumite locații, cum ar fi turbinele eoliene. 

Exemplele europene ne arată că pentru comunitățile de energie regenerabilă nu este necesar ca membrii să locuiască în aceeași zonă exactă, ci pot să fie într-o regiune mai largă. De exemplu, în Germania, există politici care permit comunităților de energie să integreze producția de energie eoliană și solară în diverse localități dintr-o regiune administrativă extinsă, nu doar într-un singur oraș sau comună. În Franța, pentru zonele mai puțin dense, se permite o rază de 20 km pentru a contura o comunitate de energie, permițând astfel implicarea unui număr mai mare de locuitori din zonele rurale în proiecte comune de energie regenerabilă.

Există multe proiecte de comunități care așteaptă un semnal favorabil din partea autorităților

Am transmis Ministerului Energiei un răspuns detaliat și consistent cu privire la aspectele inițiale ale propunerii legislative prezentate în cadrul întâlnirii din 4 iulie. Problema proximității fizice este doar unul dintre subiectele abordate. Vom urmări cu atenție modul în care Ministerul va lua în considerare observațiile noastre.Rămânem angajați în susținerea oricărei inițiative care contribuie la dezvoltarea comunităților de energie în România. Grupul de lucru coordonat de Ministerul Energiei are potențialul de a fi un demers pozitiv, cu condiția să fie deschis la sugestiile primite și să elaboreze într-un timp rezonabil o propunere eficientă, care să sprijine inițiativele de energie regenerabilă. Există multe proiecte de comunități care așteaptă un semnal favorabil din partea autorităților!