București, 4 noiembrie – Activiștii Greenpeace au transmis astăzi, în fața Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), mesajul comunităților din regiunile de tranziție: „Fără comunități, tranziția e injustă! Lansați fondurile pentru energie regenerabilă!” Ei cer menținerea bugetului dedicat energiei verzi în Programul de Tranziție Justă (PTJ) și lansarea urgentă a celor două apeluri de proiecte – unul pentru administrațiile locale, altul pentru gospodării.

În ajunul acțiunii (luni, 3 noiembrie), 21 de primării din județele Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Mureș și Prahova au transmis către MIPE o poziție comună prin care solicită ca tranziția energetică să pornească din comunități, prin colaborarea autorităților cu cetățenii. Ele cer menținerea destinației fondurilor și deschiderea imediată a apelurilor, astfel încât primăriile să poată instala panouri fotovoltaice pe clădiri publice, să sprijine gospodăriile vulnerabile cu acces la energie curată și măsuri de eficiență, și să dezvolte proiecte comune de producere și utilizare a energiei regenerabile.

„Ministerul vrea o soluție comodă, dar care ignoră esența tranziției juste: oamenii. Redirecționarea fondurilor înseamnă renunțarea la sprijinirea comunităților de energie – proiecte care pun energia curată la îndemâna tuturor, reduc presiunea facturilor și oferă avantaje celor care trăiesc în aceste regiuni. De aceea, apelurile de finanțare trebuie lansate urgent”, declară Andrei Crăciun, coordonator de campanie în cadrul Greenpeace.

Fondurile europene destinate proiectelor locale de energie regenerabilă din PTJ – circa 500 de milioane de euro – au rămas până acum neutilizate, iar ideea redirecționării lor către alte tipuri de proiecte a stârnit îngrijorare în rândul autorităților locale și al societății civile.

„Credem cu tărie că investițiile în energie regenerabilă, combinate cu măsuri de eficiență energetică și implicare civică, pot transforma tranziția energetică într-un proces cu beneficii reale pentru oameni și pentru dezvoltarea durabilă a comunităților noastre”, transmit reprezentanții autorităților locale semnatare ale poziției comune.

Poziția comună a autorităților locale poate fi consultată aici: https://drive.google.com/file/d/1cGqpCdH2cu6aybvVQpAeySFql0DQChBP/view?usp=sharing

Contact:

Andrei Crăciun, Coordonator de campanie, Greenpeace România, [email protected], 0727 897 591

Mihnea Matache – Purtător de cuvânt, Greenpeace România, [email protected], 0749 135 749