Criza climatică nu este doar despre temperaturi în creștere, secetă sau inundații. Este și despre putere: cine decide, în ce condiții și cine poate contesta aceste decizii.
Răspunsul la această criză depinde de cât de funcționale sunt mecanismele democratice ale unui stat. Depinde de accesul la informație, de libertatea de a investiga, de posibilitatea reală de a merge în instanță atunci când deciziile publice sunt greșite sau abuzive. Fără respectarea acestor drepturi fundamentale, politicile climatice devin mai opace, mai ușor de capturat de interesele private și mai puțin orientate spre interesul public.
În aprilie anul acesta, International IDEA a publicat un raport care arată cum schimbările climatice perturbă tot mai des starea democrației în lumea întreagă, prin inundații, incendii și valuri de căldură care fac imposibil de organizat sau de respectat un proces electoral. Știm, însă, că efectele merg dincolo de ziua votului.
Precaritatea și trauma de după dezastre, spune raportul, erodează încrederea oamenilor în instituții, hrănesc resentimente și teorii conspiraționiste și împing societățile slăbite spre soluții autoritare. Practic, se formeaza un cerc vicios, climă instabilă, societăți instabile, instituții slăbite, mai puțină capacitate de a răspunde la criza climatică.
Fotografie de la inundațiile din Galați 2024
Cei care profită și întrețin acest cerc sunt industriile de combustibili fosili, marii poluatori, actorii politici care preferă cetățeni obosiți și speriați unor cetățeni informați și organizați. Iar într-o astfel de schemă, accesul la justiție devine o miză strategică. Este unul dintre puținele instrumente prin care deciziile pot fi contestate, iar abuzurile oprite.
Statul român trebuie să asigure protecție ONG-urilor de mediu.
Pe 7 mai a expirat termenul european de transpunere a Directivei anti-SLAPP. România nu l-a respectat.
Proiectul de lege L276/2026 este încă în Senat, după ce Camera Deputaților l-a adoptat tacit, prin depășirea termenului constituțional de 45 de zile. Deși am fost implicați activ în procesul de transpunere, nu avem informații cu privire la data la care legea va fi finalizată.
Un SLAPP se referă lat Strategic Lawsuit Against Public Participation, adică un proces strategic împotriva participării publice. Acțiunile în justiție sunt folosite nu pentru a obține o reparație ci pentru a descuraja exprimarea publică pe teme de interes general.
Ținta poate fi un jurnalist, un activist, o organizație sau un cetățean care a contestat un proiect, a cerut transparență sau a publicat o investigație. Mecanismul funcționează prin presiune financiară și procedurală: cheltuieli de judecată mari, durată lungă a procesului, multiple dosare paralele.
Consecințele nu se opresc la proces în sine, ci sunt mai ample, efectul nefiind doar asupra celui dat în judecată, ci și asupra altora, care văd sancțiunile pe care le riscă dacă decid să semnaleze probleme de interes public.
Deși proiectul de lege transpus de Ministerul Justiției reprezintă un progres prin extinderea protecției și la cauzele naționale (nu doar cele transfrontaliere), societatea civilă și experții juridici au semnalat mai multe puncte slabe care ar putea limita eficiența reală a legii.
Greenpeace România este una dintre vocile care cer modificări în acest sens și anume:
• Aplicarea din oficiu a unor garanții (respingere rapidă, cauțiune, despăgubiri), pentru a sprijini pârâții vulnerabili și a degreva instanțele;
• Aplicarea obligatorie a unei amenzi reclamantului, drept instrument disuasiv, într-un cuantum stabilit de instanță, în funcție de gravitatea situației, în situațiile în care instanța constată existența unei cauze de tip SLAPP;
• Clarificarea protecției pentru entități terțe, inclusiv exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată (dacă trimit memorii de tip amicus curiae, de exemplu, față de un intervenient accesoriu);
• Reglementarea situației în care litigiul dobândește caracteristicile unui litigiu de tip SLAPP pe parcurs;
• Aplicarea legii și cauzelor pendinte, pentru efectele neproduse deja, potrivit jurisprudenței CCR, pentru a preveni extinderea abuzurilor în curs;
• Solicitarea unui angajament pentru analizare / luare de măsuri pentru celelalte tipologii cu efecte similare (cazuri clasice de tip SLAPP, cum sunt plângerile penale cu scop de intimidare) sau cu efecte similare (cheltuieli de judecată disproporționate în contencios administrativ, unde organizațiile sunt, de cele mai multe ori, reclamanți, nu pârâți).
Mai mult, proiectul de lege nu adresează una dintre cele mai utilizate tactici de intimidare și reducere la tăcere a activiștilor, anume cheltuielile de judecată disproporționate.
În 2025, după ce am contestat în instanță legalitatea proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect de extracție de gaze din Marea Neagră, lansat într-un moment în care direcția logică ar fi fost reducerea dependenței de combustibili fosili și accelerarea tranziției spre surse curate de energie, ni s-au imputat cheltuieli de judecată de aproape 1 milion de lei.
Convenția de la Aarhus, ratificată de România în 2000, este foarte clară pe acest subiect. Ea prevede că orice persoană sau organizație care merge în instanță pentru o cauză de mediu trebuie să aibă acces la proceduri „care să nu fie prohibitiv de costisitoare”. Cu alte cuvinte, costul nu trebuie să devină în sine un obstacol în calea dreptului de a contesta. Ce s-a întâmplat în cazul nostru, este exact opusul.
Ce aflăm din cel mai recent raport Starea Democrației
Săptămâna trecută a fost lansat raportul Starea Democrației 2025, la care Greenpeace România a contribuit alături de o coaliție largă de organizații civice. Concluziile sunt sobre: statul de drept în România se află într-o perioadă de criză profundă, iar țara alunecă, lent dar sigur spre un model de guvernare iliberal.
Nu vorbim despre o prăbușire bruscă, ci despre ceea ce raportul numește o degradare lentă, dar vizibilă, a cadrului legislativ și a practicilor.
Câteva observații din raport ne privesc direct.
Pentru prima dată în această formă, sunt documentate declarații ale unor lideri politici importanți care au instigat la inițierea unor procese de tip SLAPP împotriva vocilor critice, adică exact mecanismul pe care ar fi trebuit să-l prevenim prin transpunerea directivei pe 7 mai.
În același timp, accesul la informații de interes public se află, conform raportului, sub un asediu fără precedent, refuzuri, întârzieri, contestare a ceea ce este sau nu „de interes public”, iar fără acces la informație, dreptul de a contesta în instanță devine teoretic. Iar peste toate acestea, raportul constată că, în 2025, justiția însăși a fost percepută ca fiind capturată, nu de politicieni cum ne-am obișnuit, ci din interior.
Această degradare este acum acutizată de contextul politic instabil, marcat de căderea recentă a Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură. Criza politică actuală suprapusă peste erodarea semnalată în raport creează un climat de incertitudine, unde lipsa unui executiv stabil riscă să accelereze derapajele democratice și să fragilizeze și mai mult instituțiile statului.
Pentru o organizație care contează pe instanțe ca pe un mecanism de echilibru, asta deschide o întrebare relevantă: ce facem când nici justiția nu mai funcționează ca punct de sprijin?
