fotografie de Cristian Neagoe

De cele mai multe ori, copacii nu au nevoie de ”toaletare”. Se descurcă foarte bine fără intervenția omului de vreo 385 de milioane de ani. Spre comparație, specia umană a apărut abia acum 300.000 de ani. Cel mai vechi organism arboricol care încă trăiește – o colonie de plopi care răsar din aceleași rădăcini – are 45.000 de ani. Cei mai bătrâni arbori individuali încă vii pe care îi cunoaștem pe Terra pot ajunge la circa 5000 de ani.

Totuși, oamenii au dezvoltat automobile peste care nu vor să pice crengi, frunze sau găinaț de păsări. Precum și alte dispozitive tehnologice care li se par mai importante decât natura (antene TV, cabluri) sau probleme de genul ”îmi face prea multă umbră”. Din puținul spațiu verde rămas în orașe, au betonat și mai mult pentru a face loc parcărilor și noilor clădiri. Oamenilor le place să-și așeze mașinile sub copaci atunci când au nevoie de umbră, dar sunt dispuși să-i mutileze la prima furtună care le atinge mașina cu o ramură uscată.

Ne vom concentra pe București, dar procedura este similară în orice localitate din România, fiindcă se bazează pe legi naționale și regulamente valabile internațional.

Hotărârea Consiliului General nr. 304/2009 (articolul 6, alineatul a) spune că toaletările pot fi realizate doar în baza avizelor de specialitate emise de către Primăria Municipiului București prin Direcția Protecția Mediului și Educație Ecocivică (DPMEE). Avizul eliberat de PMB conține specificații clare referitoare la lucrările de tăiere ce pot fi aplicate arborilor vizați și se aplică atât pentru domeniul public, cât și pentru proprietățile private.

Hotărârea Consiliului Local nr. 107/2018 (articolul 32, alineatul a) spune că în București există obligativitatea de face publice informațiile privind activitățile de întreținere a arborilor și a spațiilor verzi.

Găsești aici și Avizul General pentru lucrări de întreținere, formare și regenerare a arborilor și arbuștilor nr. 8080/28.09.2020, care afirmă că ”în perioada de repaus vegetativ – marcată toamna de începerea căderii primelor frunze ale arborilor și care se încheie primăvara, înainte de pornirea în vegetație (odată cu perioadele de pornire a mugurilor vegetativi pe specii), în intervalul de timp 1 octombrie 2020 și 30 aprilie 2021 (ținând cont și de perioada de intrare în vegetație a speciilor termofile) – nu mai e necesară solicitarea punctuală pentru emiterea avizului de specialitate de către Direcția de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului București.”

Așadar, ce poți face tu când dai peste angajați cu drujbe ce distrug arbori care n-au făcut decât bine cartierului întreaga lor viață?

► Intră în vorbă cu oamenii responsabili de lucrare. Abordează-i politicos, fiindcă nimeni nu reacționează bine la scandal, cu atât mai puțin niște angajați prost plătiți, echipați cu drujbe, care ”își fac doar treaba”. E posibil să-i întărâți și să se răzbune mai tare pe copac.

► Cere-le să-ți indice inginerul horticultor/peisagist/silvic din echipă, specialistul care ar trebui, conform legii, să însoțească campaniile de toaletare și să dea indicații privind ramurile care pot fi îndepărtate fără a pune în pericol viața copacului. Dacă acesta lipsește, caută-l pe șeful de echipă.

► Cere-i avizul de toaletare, întreabă cât de mult va fi tăiat din arbore. Fă-o pe loc, nu amâna, căci nimeni nu va face asta în locul tău, iar mai târziu poate fi prea târziu! Ai dreptul să faci asta, spațiul verde e un bun comun în lipsa căruia suntem cu toții mai bolnavi. (În mod normal, pot îndepărta maxim 15% din potențialul folar al arborelui.)

► Arată-i șefului imaginea asta și convinge-l în mod respectuos, dar ferm, să respecte legea și indicațiile biologilor:

► Sună la Primărie (în București: 021.305.55.00 / interior 4204 pentru Direcția de Mediu) și verifică dacă, într-adevăr, a fost emis un aviz pentru zona în care se fac tăieri. Cere numărul de înregistrare și perioada de valabilitate.

► În cazul în care echipa de toaletare refuză să îți arate avizul, ai verificat deja la Primărie și ți-au confirmat că nu a fost emis niciun aviz în zona respectivă sau echipa nu este coordonată de un specialist în teren, sună imediat la 112, explică situația și cere Poliției să intervină rapid! Ține cont că, în București cel puțin, Poliția își declină de obicei autoritatea legată de toaletări și te trimite la Poliția Locală de sector. Ca să nu mai pierzi vremea ca mine, caută pe net numărul direct.

► Dacă au aviz, însă tăierile sunt foarte agresive (peste 1/3 din înălțimea arborelui, îndepărtarea coroanei sau a unor ramuri foarte groase, dar evident sănătoase, nu uscate), solicită reprezentanților Direcției de Mediu a Primăriei să se deplaseze la fața locului pentru a evalua situația. În București, asta se face printr-o sesizare pe mail către PMB și Poliția Locală, la adresele [email protected], [email protected] (unde X=cifra sectorului în care au loc toaletările abuzive). Poți pune și Greenpeace România în CC cu adresa [email protected] (dar, atenție: asta nu înseamnă că putem interveni în locul tău!).

Toaletările agresive creează pericole mult mai mari decât dezvoltarea naturală a arborilor!

În sesizarea ta, e bine să menționezi și problemele pe care le-ai observat. Uite câteva sugestii:

1) La majoritatea speciilor, toaletările se pot face doar când arborii nu sunt în perioada vegetativă (nu mai au frunze).

2) Nu e legal să toaletezi mai mult de 2 m din vârful ramurilor, maxim o treime din coronament, maxim 15% din potențialul folar al unui arbore matur, păstrând o coroană echilibrată. La adresa ________________ se taie cu drujba fără discernământ sau cunoștințe de botanică și rămân în urmă cioturi mutilate care pot crea probleme mult mai mari pe viitor (creștere necontrolată, uscare, infestare șamd)

3) Acest gen de tratament aplicat copacilor îi predispune îmbolnăvirii, atacurilor de insecte și ciuperci, într-un final putrezirii și uscării sau creșterii necontrolate, care îi face un pericol și mai mare. Astfel că e foarte posibil ca, în 2-3 ani, angajații ADP să revină, de data asta pentru a îndepărta permanent arborii, spre bucuria proprietarilor de automobile, care vor mai avea astfel câteva locuri în plus de parcare. Aerul curat și umbra și nevoia vitală de a avea în jur copaci nu pot fi, în schimb, înlocuite de nimic altceva.

4) Așa arată o toaletare corectă — și se face cu instrumente speciale, nu cu drujba:

5) Bucureștiul deține deja un record negativ în materie de spațiu verde. În timp ce standardul UE este de 26 mp spațiu verde/cap de locuitor, capitala le oferă cetățenilor săi circa 9 mp/locuitor (incluzând cimitirele și pădurile care au mai rămas pe la periferie). În mijlocul cartierelor și în centrul orașului aproape că nu mai poți vedea copac sănătos.

6) Bănuiesc că sunteți la curent cu funcția ecologică extrem de valoroasă a copacilor și ce fac ei pentru atmosferă, apă, reglarea climei, eliminarea toxinelor și a poluării, fixarea solului, găzduirea biodiversității șamd. Dacă nu, puteți privi această scurtă animație despre importanța arborilor în oraș:

7) Uniunea Europeană a sancționat deja România pentru încălcarea dreptului la aer curat. E dovedit științific faptul că poluarea duce la boli grave, iar, în timpul pandemiei, mortalitatea e mult mai mare în orașele poluate. Ne aflăm în mijlocul unei crize climatice care pune în pericol însăși existența noastră ca specie. În acest context, mutilările copacilor sunt o crimă cu atât mai gravă. Respirăm același aer cu toții, drepturile sau privilegiile unora nu pot fi puse deasupra sănătății publice.

Tutoriale despre cum se face o toaletare profesionistă, realizate de Asociația Peisagiștilor din România la Street Delivery București 2020 RE:SOLUȚII
Un regulament detaliat conceput de specialiști din Iași
O sinteză folositoare realizată de Berceni de Poveste
Un articol bine scris și documentat de Cristina Ștefan în Dilema Veche

Dacă vrei să ajuți, distribuie acest articol celor care știi că au nevoie de el! Și, cel mai important lucru: să nu rămâi indiferent — arborii cresc greu, dar tu îi poți salva rapid!