Prima săptămână din noiembrie este una nucleară.
Președinte României, Klaus Iohannis, a anunțat la evenimentul climatic COP26 Glasgow că „România va include în sistemul național de producere a energiei Reactoare Modulare Mici (SMR) până în anul 2028”.
Cosmin Ghiță – CEO Nuclearelectrica și John L. Hopkins – CEO NuScale Power au semnat deja Acordul de Cooperare pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) de tip NuScale în România.
Iar Virgil Popescu, ministrul interimar al Energiei, anunță că „România va construi primul reactor modular de mici dimensiuni american (SMR) pentru a contracara criza climatică.”
Greenpeace a criticat proiectul și se opune dezvoltării de noi capacități de producție a energiei din surse nucleare. Acestea prezintă un risc inacceptabil pentru mediu şi omenire și înseamnă costuri financiare foarte mari, încă nedezvăluite de autorități.
Principalele motive împotriva energiei nucleare:
• Energia nucleară reprezintă o diversiune costisitoare de la dezvoltarea și implementarea la scară largă a energiei regenerabile, a eficienței energetice și a sistemelor energetice descentralizate, accesibile, necesare pentru un viitor cu emisii reduse de carbon
• Avem alternative reale, mai sigure, mai rapide și mai ieftine pentru a reduce emisiile de carbon, utilizând energie regenerabilă și măsuri de eficiență energetică
• Nu există o soluție dovedită pentru tratarea deșeurilor radioactive
• Extinderea energiei nucleare la nivel internațional ar crește considerabil riscurile asociate terorismului și proliferării armelor nucleare
• Centralele nucleare nu pot fi construite la timp pentru a combate criza climatică, înghit bugete enorme și au costuri în continua creștere, deci sunt ineficiente și ca soluție pentru criza climatică, nu numai pentru cea energetică.
Moștenirea toxică a deceniilor de funcționare a reactoarelor nucleare și toate deșeurile care continuă să fie produse, rămân un element central în orice dezbatere privind viitorul energie nucleare, inclusiv în decizii privind eliminarea treptată a reactoarelor nucleare. Pentru fiecare an de funcționare a reactoarelor, deșeurile nucleare din întreaga lume vor continua să fie generate fără un loc permanent și sigur de depozitare.
Greenpeace a cerut unora dintre cei mai importanți experți mondiali în domeniul deșeurilor nucleare să elaboreze o imagine de ansamblu asupra stării actuale a deșeurilor nucleare din întreaga lume. Fără excepție, toate țările analizate nu au o soluție durabilă și sigură pentru gestionarea volumelor mari de deșeuri nucleare. Aceste deșeuri includ combustibil uzat, puternic radioactiv, descărcat din reactorul nuclear, pentru care până în prezent toate eforturile de a găsi opțiuni de eliminare permanentă și sigură au eșuat.
Pe langa aspecte ce țin de protecția mediului, energia nucleară este foarte scumpă și are costuri în continuă creștere. În ultimii cinci ani, costul nivelat al energiei nucleare a crescut cu peste 50%, în timp ce sursele regenerabile au devenit acum cel mai ieftin tip de generare de energie. Ceea ce este remarcabil în legătură cu aceste tendințe este costul tehnologiilor ce folosesc surse regenerabile de energie, care continuă să scadă datorită îmbunătățirilor succesive de fabricare și instalare, în timp ce energia nucleară, în ciuda a peste jumătate de secol de experiență industrială, continuă să înregistreze costuri în creștere. Conform raportului privind Situația Industriei Nucleare în 2020, costul nivelat al energiei din energia nucleară a crescut de la aproximativ 117 USD/MWh în 2015 la 155 USD până în 2019. În comparație, costul nivelat al energiei solare și eoliene a scăzut între 2015 și 2019, ajungând la 40 USD/MWh și respectiv 41 USD/MWh.
Ȋn ciuda a ceea ce ne spune lobby-ul industriei nucleare, construirea unui număr mare de centrale nucleare pentru a reduce semnificativ gazele cu efect de seră va costa extrem de mult și va crea o cantitate mare de deşeuri radioactive, extrem de dăunătoare, pentru care nu există o soluție permanentă și sigură.
Ne amintim cu îngrijorare că, în urmă cu 35 de ani, industria a fost blocată de cel mai grav accident nuclear din lume, accidentul de la Cernobîl. Un accident care a emis un val de radioactivitate de neoprit și mortal, care a străbătut lumea și ale cărui efecte pot fi măsurate și astăzi; un accident care ar putea fi repetat de oricare dintre cele 400 de reactoare nucleare din lume. Argumentul că tehnologia a evoluat între timp nu este acceptabil, mai ales când vorbim despre o tehnologie neautorizată în U.E. și netestată nicăieri în lume.
Energia nucleară nu a devenit brusc mai sigură sau mai curată. Moștenirea deșeurilor nucleare rămâne nerezolvată. Cu toate acestea, industria nucleară folosește schimbările climatice ca pe o scuză pentru a salva și chiar pentru a-și extinde afacerile aflate în dificultate. Industria are o istorie de promisiuni încălcate și minciuni. Minciuni îmbrăcate în greenwashing cu pretenția de a fi soluția la schimbările climatice.
Discuţie
Consider ca este un mare pericol ptr populatia Romaniei sa se construiasca microcentrale nucleare pe teritoriul acesteia . Nu consider ca aceasta este rezolvarea “verde” a creizei energetice , ba din potriva ! Suntem datori sa pastram si totodata sa lasa generatiilor viitoare o Romanie curata, neotravita de materiale si deseuri radioactive in pericol permanent de accidente nucleare !
Da e ste dar cu ce soluții veniți în schimb ??? La fel sunt și automobilele electrice care vor polua prin acumulatori . Nimic din cea creat omul nu este bun totul poluează, ambalajele din plastic , termocentralele , vacile și ele poluează prin metan .SOLUTII NU VORBE !
Energia nucleară "a devenit" brusc mai sigură sau mai curată. A devenit , va deveni si va continua sa devina. Ea devine si voi spuneti "nu a devenit". Sunteți penibili. Daca nu puteți accepta singura constanta a evolutiei speciei umane ce reprezintă - tehnologia in evolutie - este clar ca sunteti pierduti. GreenPeace a ajuns sa fie împotriva crezului lor primar : Ecologia. Pai ce poate fi mai ecologic ca suprafața pe sol, resurse in constructie decat nuclearul. Avem nevoie de mai mult nuclear preferabil un mix de energie de 50% pt. RO si pt. alte tari probabil 70% precum Franta. Restul regenerabile - dar vor fi fezabile pe scara mare de abia cand tot "tehnologia/ingeniozitatea umana" va veni cu baterii noi. Se dezvolta reactoare noi care vor consuma si deseurile nucleare - așa tot nuclearul este soluția. Fiți informați si apucați-vă de inginerie - ca sunteți totali paraleli cu fenomenul. Si când mă gândesc ca eram pe punctul de a va dona bani. Noroc ca sunt si minți raționale in lumea asta care vor face ce trebuie.
Eugen Frunza, e foarte logic ce spui pana la partea cu bateriile. Deja exista tehnlogogia :) si ea poate fi implementata INAINTE de a trece anii astia 8 pana la finalizarea proiectului cu modularele. Asadar nu sunt chiar neinformati cei de la Greenpeace, ba chiar imi place argumentatia lor. Felicitari.
Sunteti de scoala veche, nene remuse. Ce poate fi mai murdar decat deseurile nucleare, ha? Dar e de inteles comentariul, mananci o paine de acolo.
Mai oameni buni . Voi nu ați auzit ca SMR-ul NuScale merg/pot merge cu deșeuri nucleare la fel cum pot merge Reactoarele Nucleare CANDU 6 de la Cernavoda. Sunt niște tehnologi superioare. Adică repet, daca se dorește ele pot fi hrănite cu combustibil folosit de alte reactoare așa zis-ul 'Nuclear Waste' generat de Reactoarele altor tari. Ele ( SMR NuScale & CANDU 6 clasic ) vor fi/sunt folosite cu minereu de uraniu ( direct din mina ) , adică face un minereu natural slab radioactiv -> in ceva si mai puțin radioactiv - sau/ori - "pot merge" cu uraniu îmbogățit de la arme nucleare sau alte tipuri de tehnologi si sa fi o soluție in curățarea / scăderea radioactivități "celebrei probleme care o invocați". E ca un fel de curățător de gunoaie radioactive. Win-win-win pt. toata lumea. Ne scapă de deșeurile nucleare , repet NE SCAPA ( nu fac altele in plus ). Informativă. Încetați cu propaganda. Aveți internetul la îndemâna sa fiți militanți educați pentru mediu & ecologie nu porta voce unor păreri ce nu va aparțin. Soluția in toate probleme omeniri este educația personala & tehnologia noua ( care intrinsec este superioara celei vechi ) & comportamentul corect/civic. / Nu mănânc nici o pâine din nuclear. Plătesc la facturi ca voi ( ce se vor tot marii ) si deplângă poluare aerului exagerata din jurul meu. Eu am o problema cu cărbunele ( acum ) , gazul pe viitor si mașinile pe diesel second hand de care e plina Romania. Iar tehnologia baterilor pe baza de litiu-fier de-abia acum se va comercializata ( in 2 ani cel mai devreme ) si va avea prioritate la mașinile electrice. Nu poți sa creezi bateri la scara miilor de terawati de care omenirea are nevoie. Vor fi punctual pt. anumite parcuri solare / eoliene dar avem de înlocuit enorm de mult. Va dura poate 40 de ani. Regenerabile vor merge in paralel cu nuclearul , carbunele va fi primul care va scade , urmat de gaz. Dar nuclearul ( in special cel nou ) va ramane + regenerabile : in final. Last techs standing. ( Nu comparați Romania care are un nuclear f. avansat si corect vs. alte tari cu tehnologi mai vechi si cu probleme. ) ( pentru informarea in cazul in care doriti : Fuel cycle picture -> CANDU 6 on winkipedia si prezentarile pdf si conferintele NuScale care isi prezinta tehnologia si avantajele ei )
Am o singura rugaminte la cei de la Greepeace: enumerati pe scurt , la final, ca un apendice, solutiile. Va ia cateva minute si evitati in felul asta discutii inutile care pot aparea. Oamenii nu stiu de noile baterii, nu stiu ce poate face azi combinatia solar + wind + 12h batteries. Multam tare, succes.
In pdf-ul / link THE GLOBAL CRISIS OF NUCLEAR WASTE - se poate vedea ca Romania nu apare in lista. Asta pt. ca Romania nu generează deșeu nuclear caci tehnologia Candu 6 merge pe minereu natural de uraniu - sau - pe deșeuri nucleare ( importate de la tari cu deșeuri de genul ) pe care le poate "consuma". E ca un fel de porc in ogradă - ii dai resturile de mâncare de la om - si ti-le transforma in carne. Din acest motiv anumite tehnologi sunt soluția si "nu problema". Soluția tarilor cu tehnologii vechi este sa își schimbe tehnologia , si eventual sa își îngroape deșeurile înapoi in munți/pământ de unde le-au scos. From-earth-back-to-eath. ( din țărână in țărână ) . Culmea este ca pe viitor aceste deșeuri problema ( considerate acum ) vor deveni resursa strategica/combustibil nuclear a tarilor care le au.
In același fel, Greenpeace se opune și construcției de hidrocentrale, deși rolul benefic al acestora nu poate fi negat. O țara nu poate depinde de surse energetice care au un grad ridicat de incertitudine. Pe de alta parte, as vrea și eu un răspuns onest la următoarele intrebari: Terra se apropie de o faza glaciara? Da sau nu? Ce a determinat schimbarea radicala de atitudine, de la susținerea iminentei instalării unei noi glaciațiuni la clamarea apropiatului dezastru climatic datorat încălzirii globale?
VA PUP MAI PUBLICATI VA ROG ARTICOLE DESPRE ENERGIE NUCLEARA!!! AM DEZBATERE PE 5 IANUARIE, preferabil despre decizia Germaniei de a opri centralele nucleare!