MAREA NEAGRĂ, 24 august 2026 – Activiști Greenpeace din România, Austria, Slovenia și Slovacia aflați pe nava emblematică Arctic Sunrise au desfășurat un protest pașnic în apele internaționale ale Mării Negre. Aceștia au lansat pe apă un banner plutitor de 11 metri pentru a atrage atenția asupra faptului că exploatările de gaze offshore sunt extrem de vulnerabile la atacuri militare și nu pot garanta securitatea energetică. Acțiunea are loc pe fondul unei crize energetice severe. Ani la rând, autoritățile române au prioritizat investițiile în centrale pe gaz și reactoare nucleare, opțiuni care se dovedesc extrem de vulnerabile în contextul actual de război și secetă prelungită. Într-o regiune afectată de instabilitate geopolitică și schimbări climatice, continuarea investițiilor în nuclear și gaz aduce insecuritate energetică, prețuri uriașe pentru consumatori și un risc real de colaps al rețelei.

Purtând mesajul principal „Soarele este viitorul. Stop investițiilor în gaz!”, protestul denunță fenomenul periculos de blocaj al infrastructurii fosile (fossil lock-in). Prin acest mecanism, proiectele gigantice de gaze mențin România și întreaga regiune captive în dependența de combustibili poluanți pentru următoarele decenii. În loc să direcționeze resursele către investiții masive în energie solară, stocare și baterii de mare capacitate, statul riscă să rămână în urmă din punct de vedere economic, lăsându-și cetățenii vulnerabili în fața scumpirilor specifice gazelor naturale.

Incidentul recent în care armata română a distrus o dronă marină în perimetrul Neptun Deep reconfirmă cât de expusă este infrastructura fosilă din Marea Neagră. Platformele și gazoductele de mare adâncime reprezintă infrastructuri critice expuse constant riscurilor de securitate, sabotaj, atacuri cu rachete sau drone și incidentelor maritime. Spre deosebire de acestea, o producție descentralizată susținută de baterii și stocare oferă o rețea energetică flexibilă, sigură și rezilientă. În plus, capitalul masiv investit în gaz blochează resursele financiare necesare modernizării rețelelor și dezvoltării comunităților de energie.

Vulnerabilitatea modelului energetic centralizat este analizată pe larg și în noul raport adaptat pentru România de Ana Otilia Nuțu: „Sistemele energetice dispersate teritorial sunt mai greu de țintit”. Raportul demonstrează că o structură bazată pe capacități mari (precum centrale pe gaz sau exploatări offshore) generează un risc sistemic uriaș pe timp de conflict. În schimb, un sistem descentralizat, cu mii de surse regenerabile mici (solar, eolian) și capacități de stocare, oferă o reziliență net superioară, fiind imposibil de paralizat printr-un atac concentrat. 

Infrastructura centralizată bazată pe combustibili fosili din Marea Neagră creează ținte extrem de vulnerabile în contextul geopolitic actual. Adevărata securitate energetică nu vine din noi foraje de gaz, ci din surse regenerabile descentralizate. Sistemele solare și eoliene distribuite sunt imposibil de paralizat dintr-o singură lovitură. Nu poți ataca sau opri soarele și vântul.

Alin Tănase, Coordonator de Campanii, Greenpeace România

Despre Arctic Sunrise

Vasul Arctic Sunrise, operat de Greenpeace, este o emblemă a activismului pentru mediu și protecția oceanelor, cunoscut pentru misiunile sale de documentare științifică și acțiuni directe împotriva poluării și exploatărilor dăunătoare în zonele polare și maritime. Vasul, construit în Norvegia în 1975 și modernizat pentru misiuni de protecție a mediului, are o lungime de 49,62 metri și, este echipat pentru expediții de documentare științifică și acțiuni directe non-violente.

Nava a devenit cunoscută prin participarea în campanii precum Arctic 30 (2013), când 28 de membri ai echipajului și 2 jurnaliști au fost arestați și reținuți în Rusia timp de două luni în urma unei acțiuni împotriva exploatărilor petroliere în Arctic, precum și prin Deep Arctic Expedition (2026) în cadrul căreia echipele Greenpeace alături de cercetători europeni de renume au coborât pentru prima dată până la 3.000 de metri adâncime pentru a documenta ecosisteme ascunse.

Despre Greenpeace România

Greenpeace este o rețea de organizații internaționale independente, prezentă în peste 55 de ţări din întreaga lume, care utilizează confruntarea non-violentă, investigațiile și campaniile de conștientizare pentru a expune problemele de mediu, abuzuri de putere și pentru a promova soluții esențiale pentru un viitor verde, echitabil și pașnic.

Greenpeace România există de aproape două decenii, timp în care a contribuit activ la schimbări sistemice semnificative, precum eliminarea treptată a cărbunelui din mixul energetic, demararea proiectului UNESCO pentru pădurile primare de fag și adoptarea cadrului legislativ pentru formarea și funcționarea comunităților de energie. Organizația nu acceptă finanțări de la corporații, guverne sau partide politice. Pentru a-și menține independența, se bazează exclusiv pe donații individuale și sprijinul fundațiilor care împărtășesc aceleași valori.